GRĂDINI DE COPII ÎN CHIȘINĂUL INTERBELIC

Dacă în 1923, Scarlat Panaitescu, conferenţiar universitar la Iași, afirma că la Chișinău erau „peste 18 grădini”, atunci potrivit datelor furnizate de Ștefan Ciobanu, la mijlocul anilor 1920 erau deja 26 de asemenea instituţii. În 1927, Primăria Chiinău întreţinea un număr de 16 grădini de copii. Spre 1940 numărul acestora era de 23.
Grădina de copii nr. 7 era numită și Casa Copilului (foto), fiind considerată o instituţie exemplară (actualmente, sediul Institutului Naţional al Justiţiei, str. Serghei Lazo, nr. 1).
Reprezentanţii grupurilor etnice minoritare își dădeau copiii la grădină pentru a le oferi posibilitatea de a învăţa limba română. Alţi părinţi îi aduceau odraslele pentru comunicare și pentru a evita „egoismul prea dezvoltat”.
Pregătirea cadrelor profesionale pentru grădinile de copii se realiza la Școala Normală de Fete „Florica Niţa”. Pentru o perioadă scurtă, la Chișinău a existat și o Școală Normală de Conducătoare de Grădini de Copii, ale cărei absolvente obțineau calificarea nu de „educatoare”, ci de învăţătoare.

Sursă: Xenofontov Ion Valer. Grădini de copii în Chișinăul interbelic. În: Revista de Etnologie și Culturologie, Vol. XXXVI, 2024, pp. 112-119. ISSN 1857-2049.
Vezi: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/112-119_21.pdf