Daily Archives: 20/04/2024

ZIUA DE COMEMORARE A VICTIMELOR FOAMETEI ORGANIZATE (1946–1947)

În Republica Moldova, în a treia sâmbătă din aprilie, se consemnează Ziua de comemorare a victimelor foametei organizate (1946–1947)

STUDENŢII DE LA INSTITUTUL DE STAT DIN CHIȘINĂU ÎN „ANII DISTROFIEI” (FOAMETEI ORGANIZATE)

În raport cu abordarea generală a anilor foametei (1946–1947), foștii studenți de la medicină au numit acest interval de timp, în termeni medicali, drept „perioada distrofiei”.
Lui Ipatie Cristofor Sorocean (1900–1964), directorul-fondator, numit și „ctitorul Ipatie Sorocean” sau „directorul-ctitor”, care a administrat instituția între 1 septembrie 1945 și 12 mai 1948, i se atribuie meritul personal de a fi ajutat studenții pe timpul foametei cu asigurarea acestora cu mai multe cartele pentru hrană, „adică pentru pâine și puțină untură de pește”.
Potrivit unor opinii, motivul real al destituirii lui I.C. Sorocean din funcția de director al instituției l-a constituit anume faptul că a ajutat studenții să se mențină în timpul foametei organizate din anii 1946–1947.
Amintirile studenților de la ISMC reflectă tabloul complex al condițiilor precare de nutriţie. „Alimentaţia era proastă, pâinea se dădea pe cartele, la cantină (găseai – n.n.) ciorbă cu varză plutitoare. Mi s-a întipărit.., că mergeam la cantină cu gamele de trofeu germane, să ne primim ciorba, deoarece consideram că în gamelă ne vor da o raţie mai mare decât aceea de la cantină”.

Vezi: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/319-324_1.pdf