Daily Archives: 05/03/2022

APARIȚIE EDITORIALĂ

Xenofontov, Ion Valer. România în sistemul de securitate europeană în secolul XX–începutul secolului XXI: Note de curs / Ion Valer Xenofontov; referenţi ştiinţifici: Anatol Petrencu [et al.]; Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Departamentul Istoria Românilor, Universală şi Arheologie. – Chişinău: CEP USM, 2021. – 159 p. ISBN 978-9975-158-58-9.

_1263065514_1065782990926628_4952500491521973552_n (1)

Epoca Dezordinii ar putea marcha o șansă pentru Europa ca aceasta să devină o mare putere și să se consolideze și mai mult procesul de integrare sau să ajungă la paroxismul contradicțiilor. Cele opt elemente care vor caracteriza Epoca Dezordinii sunt: periclitarea relațiilor China–SUA și o inversare a tendințelor globalizării; deceniul cu impact sporit pentru Europa; perioadă dominată de deficite și datorii; inflație sau deflație; sporirea inegalităților după care va urma o reacție adversă ce inversează tendința; se va adânci clivajul dintre generații; dezbaterea climatică; revoluție tehnologică sau bule tehnologice. În profilul „diplomației digitale” (digital diplomacy) se reconfigurează și noile realități globale, cu impact direct asupra raporturilor internaționale. În 2019, cheltuielile militare în plan global au atins cel mai înalt nivel de la sfârşitul Războiului Rece. Potrivit unui raport al Institutului Internaţional de Cercetare a Păcii din Stockholm publicat la 26 aprilie 2021, în anul 2020, în plină pandemie, s-a constatat o majorare a cheltuielilor militare globale, ajungând la 1 981 mld. dolari (cca 1 650 mld. euro), o creştere cu 2,6% pe parcursul unui an, în timp ce PIB-ul global s-a diminuat cu 4,4%. Statele Unite sunt urmate de China, al cărei buget militar a reprezentat 13% din cheltuielile globale. Cheltuielile militare ale Chinei, care au crescut constant în ultimii 26 de ani, reflectă creşterea înregistrată în domeniul economiei. În Franţa, clasată pe locul opt, cheltuielile militare s-au majorat cu 2,9%, ajungând la 52,7 mld. dolari. (Vezi pp. 135-136)

Vezi
Note de curs_Xenofontov_I_V