Daily Archives: 01/10/2021

PROFESOR UNIVERSITAR, DOCTOR HABILITAT ÎN MEDICINĂ GHEORGHE BACIU LA 85 DE ANI

_Gh_Baciu_2021c (5)

Emil Ceban, Ion Bahnarel, Ion Valer Xenofontov, Profesor universitar Gheorghe Baciu: savant, manager, om al cetății, Chișinău, Combinatul Poligrafic, 2021, 385 p. ISBN 978-9975-129-89-3

Viitorul medic legist, profesor universitar și publicist, Gheorghe Baciu, s-a născut la 2 octombrie 1936 în comuna Slobozia, județul Bălți, Basarabia, Regatul Român, într-o familie onestă de țărani-agricultori, care a dat viață la cinici copii: două fete și trei băieți.
Neamul Baciu este constituit dintr-o întreagă dinastie de medici. Este vorba de 16 medici cu studii superioare, inclusiv: trei profesori universitari, care activează la Chișinău, Londra, Moscova; cinci doctori în științe medicale, specialiști în domeniile oncologiei, pediatriei, stomatologiei etc.
Gheorghe Baciu este nu doar unul dintre pilonii serviciului de medicină legală din Republica Moldova, ci deține și recordul incontestabil privind durata neîntreruptă a activității medicale – de 67 de ani – începută din 15 iulie 1954 și care o continuă cu succes până în prezent.
În anii 1960, Nicolae Testemițanu, rectorul ISMC (1959–1963), ministrul ocrotirii sănătății al RSSM (1963– 1968), a fost acuzat de manifestări naționaliste, de promovarea cadrelor naționale, de introducerea limbii române în activitatea didactică, ulterior fiind persecutat ideologic și nedreptățit de autorități. În echipa celor care a susținut spiritul patriotic al lui Nicolae Testemițanu a fost și Gheorghe Baciu. Această atitudine civică și patriotică îi va marca itinerarul profesional, care va avea mai multe meandre. Caz excepțional pentru ISMC, în pofida faptului că Gheorghe Baciu era doctor habilitat în științe medicale, a fost „înghețat” pentru mai mulți ani în funcția de simplu asistent universitar!
Bibliografia cercetătorului însumează peste 700 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 98 de monografii, manuale și materiale instructive, 11 brevete de invenții, 93 de certificate de inovații publicate în ţară şi peste hotare.
Sub conducerea profesorului universitar Gheorghe Baciu au fost realizate și susținute două teze de doctor habilitat, cinci teze de doctor în științe medicale și 16 teze de master.