Daily Archives: 21/09/2017

LECTURI DE WEEKEND

PROMETEU – LICEUL CARE FACE ISTORIE / alcăt. și îngrijită de Viorica Cucereanu ; foto: Mihai Vengher. – Chișinău : Tocono, 2017 (Combinatul Poligrafic). – 440 p. Texte : lb. română, engleză – 1000 ex. ISBN 978-9975-129-34-3

Istoria Școlii Primare „Prometeu-Junior” și a Liceului „Prometeu-Prim”, unică în Republica Moldova, într-o lucrare enciclopedică alcătuită și îngrijită de Viorica Cucereanu

Notă: Actualmente instituția include un ciclu integral: clase primare, gimnaziale și liceale, asamblate organic în clusterul educațional Școala Primară „Prometeu-Junior” și Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” (instituit în 2010). În prezent, Liceul „Prometeu-Prim” este cea mai cotată instituție de învățământ liceal din Republica Moldova. Elevii de aici au avut cea mai mare medie a notelor de bacalaureat (8,56) la sesiunea 2016, inclusiv 9,33 – la limba engleză şi 9,39 – la chimie. În anul 2017, media notelor de bacalaureat a constituit 8,55. Absolvenții Liceului își continuă studiile la cele mai prestigioase instituții de învățământ din lume. Fiind un liceu privat, este finanțat în totalitate din resurse extrabugetare. Totodată, menționăm și dimensiunea filantropică pe care administrația acestei instituții o promovează. Elevii dotați din familii social-vulnerabile, olimpicii naționali și internaționali, copiii angajaților acestei instituții sunt scutiți de taxa pentru învățământ.

8

REPUBLICA MOLDOVA ÎN IMAGINI

Casa Naționalităților, mun. Chișinău. Foto: Simi Ion Xenofontov, 6 decembrie 2015

Notă: În Republica Moldova activează o serie de organizații etnoculturale care se preocupă nu doar de protejarea patrimoniului cultural al grupurilor minoritare, ci și de asigurarea drepturilor civile, economice, religioase etc. În scopul colaborării mai eficiente a organizațiilor etnoculturale, la 1 iunie 1996 a fost deschisă oficial Casa Naționalităților, centru cultural de coordonare al organizațiilor etnoculturale din republică, primul din spațiul ex-sovietic, care și-a început activitatea prin reunirea a 21 de organizații etnoculturale. Biroul Relațiilor Interetnice este o structură a puterii executive ce reprezintă și apără interesele grupurilor etnice conlocuitoare. Relațiile interetnice în Republica Moldova sunt centrate în zona politicului, dimensiune creată artificial pe substratul destrămării sistemului sovietic. Prin „Concepția politicii naționale a Republicii Moldova” (2003), factorul politic a tins să monopolizeze „discursul identitar”, ca „garant” al „păcii” și „consensului interetnic”.

1

ISTORIA ȘTIINȚEI ÎN IMAGINI

Academicianul Valeriu Rudic cu gândul la viitoarele proiecte științifice, 7 octombrie Foto: Ion Valer Xenofontov. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00239

RUDIC, Valeriu (n. 18 februarie 1947, s. Talmaza, r-nul Ştefan-Vodă) – biolog, domeniul ştiinţific: microbiologie şi ficobiotehnologie. Doctor în medicină (1974), doctor habilitat în biologie (1990), profesor universitar (1991). Membru corespondent (1995) şi membru titular (2000) al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

00239