ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE INTERVENȚIA SOVIETICĂ

ÎN CEHOSLOVACIA (1968)

Motto: „Domnea o totală dezorganizare, deși ar fi fost de așteptat

ca mobilizarea legată de astfel de evenimente

să presupună încorporarea unui efectiv de o pregătire specială…”.

Din memoriile unui medic militar

O acțiune majoră cu impact internațional a fost intervenția din august 1968 (cu numele codificat operația „Dunărea”) a trupelor Pactului de la Varșovia (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Bulgaria, Germania de Est, Ungaria și Polonia) în Cehoslovacia. Uniunea Sovietică, marcată de sindromul puterilor mari, avea drept deziderat politic înlăturarea reformelor socioeconomice ale „Primăverii de la Praga” inițiate de Alexander Dubček (1921–1992), secretarul general al Partidului Comunist din Cehoslovacia (1968–1969). URSS, în scopul apărării propriilor interese şi pentru extinderea influenţei globale, a promovat acțiuni ce îmbrăcau forma unor aşa-zise ajutoare internaționale, interese vitale pentru stat, pentru legitimarea acţiunilor în politica mondială. În cazul de față este vorba despre doctrina Brejnev, potrivit căreia, statele socialiste urmau să vină în ajutor altor state socialiste ameninţate de ,,forţe reacţionare”. În realitate era vorba de conservarea sferei sovietice de influență. In grosso modo, acțiuni militare active în Cehoslovacia nu s-au desfășurat. Potrivit  unor informații, 108 cetăţeni şi-au pierdut viaţa, iar cca 500 de persoane au fost rănite. În prima zi a ostilităţilor, 58 de persoane au fost ucise sau rănite, inclusiv șapte femei și un copil de opt ani. Pe parcursul a 36 de ore a fost stabilit controlul deplin asupra teritoriului cehoslovac, iar conducerea de la Praga a fost înlocuită cu una prosovietică.

Placheta Pactului de la Varșovia. Muzeul „Casa Mureșenilor”, Brașov, România. Foto: Ion Valer Xenofontov, 24 mai 2018

1. Potrivit istoricului italian Francesco Guida, pe parcursul crizei cehoslovace, între ianuarie și august 1968, nu a avut loc nicio reuniune a Comitetului Politic Consultativ al Pactului de la Varșovia. Acest fapt s-ar fi datorat poziției deosebite a României.

2. Anatoli Dobrînin, ambasadorul Uniunii Sovietice în Statele Unite ale Americii, în memoriile sale In Confidence (Confidenţial) afirmă că imixtiunea sovietică în Cehoslovacia a fost „ilizibilă” la Casa Albă. Mai mult ca atât, președintele american (1963–1969) Lyndon Johnson (1908–1973) a rămas indiferent față de acest eveniment, considerând că această zonă este sub influența sovieticilor, solicitând, totodată, o vizită la Moscova. Iar Biroul Politic al CC al PC al URSS nu s-a aşteptat ca  „Johnson să reacţioneze aşa placid la evenimentele de la Praga şi a emis imediat invitaţia oficială atât de dorită de acesta”. Diplomatul sovietic specifica: „Am primit răspunsul în câteva ore după expedierea la Moscova a raportului meu privind conversaţia avută cu Johnson”. Reacția pasivă a președintelui SUA a fost aspru criticată în Congres.
3. Ca și în alte acțiuni militare (de exemplu, în cazul războiului sovieto-afghan) purtate de sovietici, se constată intempestivitatea şi aleatorismul evenimentului. Cetățenii sovietici, militarii, mobilizaţi din unităţile şi cantoanele armatei sovietice, erau puşi în faţa faptului împlinit, considerent cu implicaţii majore atât asupra prestaţiei serviciului efectuat, cât și a stării de spirit din armată. A fost o mobilizare fără o selecţie bine definită, situaţie generată și de faptul că Moscova a secretizat implicarea trupelor militare în Cehoslovacia. Secretul militar şi cu atât mai mult necesitatea pregătirii speciale a efectivului au fost elemente percepute ca fiind de o actualitate deosebită de doar un cerc restrâns de liderii sovietici.
4. În mod oficial, participarea cetățenilor din RSS Moldovenească la acest conflict nu este recunoscută.

Segment al „Cortinei de fier” de pe frontiera ceho-germană, din apropierea fostului sat Gsenget din munții Sumava. Donație a domnului Juri Gruntordar, directorul Bibliotecii „Libri Prohibiti” din Praga. Memorialul Sighet, România. Foto: Ion Valer Xenofontov, 10 martie 2018

5. Mărturiile oferite în ianuarie 2018, prin intermediul interviului semistructurat, de către un doctor ne prezintă un studiu de caz relevant a ceea ce a fost ingerința sovieticilor în Cehoslovacia. În vara anului 1968, societatea fierbea în nedumerire și răvășită de zvonuri. Totul a derulat în perimetrul unei situații antebellum. Mobilizarea în armată a fot promptă, impusă, fără a asigura un personal calificat: „Era perioada concediilor de vară, mulți angajați din efectivul rezerviștilor erau la odihnă și atunci lucrătorii comisariatelor, dar și persoane angajate special, pur și simplu arcăneau la întâmplare bărbați pentru a-i înrola (mobilizare forțată) în armată. Mulți dintre cei care urmau  să fie înrolați nu erau de găsit, de aceea  la comisariatele militare erau aduse și persoane întâmplătoare, care, evident, aveau o pregătire profesională precară. Cea mai bună pregătire profesională, adică versați în radiotehnică, o aveau inginerii înrolați de la radioteleviziunea națională. Erau puțini profesioniști pricepuți  în domeniul de bază al  unității noastre. Nu aveam nici eu experiența necesară unui medic militar, unde mai pui că m-am  trezit și în postura de medic-șef al regimentului. La acestea se adăugau particularitățile specifice  activității de  cadru militar, mai ales în condiții de susținere logistică inferioră față de nivelul solicitat. Mai mult ca atât, nu aveam aprovizionarea cu cele necesare pentru a acorda asistență medicală în condiții de marș sau în condiții de campanie, când mașinile speciale pe care erau instalate radiolocatoarele se dislocau pe  o distanță de 50-70 km una față de alta. Practic nu aveam nimic decât spirt și câte ceva pentru bandaje”. Din considerente de securitate, hărțile care indicau traseul spre Cehoslovacia au fost preluate de la Statul-major (ștab) și aduse în unitate în mijloacele de transport sanitar.

6. Nicolae Ceaușescu ieșise la balcon să anunțe că nu trece nimeni hotarul României. „Vom apăra hotarul cu toții – bărbați, copii, femei!”. Prin discursul de la 21 august 1968 al liderului comunist român, public și vehement au fost condamnate acțiunile agresive ale „trupelor celor cinci țări”. De consemnat că  acest fapt a asigurat României un prestigiu internațional. Drept reacție, trupele sovietice au fost angajate în manevre tactice demonstrative în apropierea frontierei româneşti. La 24 august 1968, N. Ceaușescu a discutat cu I. B. Tito că, în caz de atac al URSS, să se permită o eventuală retragere a militarilor români în Iugoslavia. Liderul iugoslav a fost de acord, cu condiția dezarmării trupelor române. La 4 septembrie a fost aprobat decretul de constituire, organizare și funcționare a gărzilor patriotice românești. Era vorba de niște detașamente înarmate ale muncitorilor, țăranilor și intelectualilor ce aveau drept scop sprijinirea armatei în caz de imixtiune. Astfel s-a conturat doctrina „luptei întregului popor” pentru apărarea suveranității.
7. Kremlinul era iritat că liderul României N. Ceauşescu nu susținuse ingerința în Cehoslovacia. Americanii erau îngrijorați de activizarea trupelor sovietice la hotar cu România. Anatoli Dobrînin menționează că „Pe 28 august (1968 – n.n.) Rusk (Dean Rusk, secretar de stat în domeniul politicii externe) m-a convocat urgent ca să-mi spună că a aflat despre mişcări de trupe sovietice neobişnuite de-a lungul graniţelor româneşti în ultimele 24 de ore. Fuseseră deja speculaţii în Occident despre posibilitatea unei invazii sovietice a României, bazate în general pe refuzul acesteia de a lua parte la acţiunea comună cu celelalte state ale Tratatului de la Varşovia, contra Cehoslovaciei”. Moscova însă nu a intenționat să intervină în România, deoarece nu s-a îndoit niciodată de stabilitatea regimului comunist din această țară. Acțiunile sovieticilor erau sub vizorul serviciilor occidentale de informaţii, care l-au anunțat pe preşedintele Johnson aflat în concediu la moşia sa din Texas. Acesta l-a contactat telefonic imediat pe Rusk, căruia i-a transmis pentru liderii sovietici un mesaj „emoţional”, descris astfel de Dobrînin: „În numele omenirii, vă cerem să nu invadaţi România, deoarece consecinţele ar fi imprevizibile. De asemenea, sperăm că niciun fel de acţiuni nu vor fi luate împotriva Berlinului occidental, care ar putea provoca o criză internaţională majoră, pe care suntem preocupaţi s-o evităm cu orice preţ. Toate astea ar fi dezastruoase pentru relaţiile sovieto-americane şi pentru întreaga lume”. Ambasadorul sovietic a transmis de urgență o telegramă superiorilor despre îngrijorările americanilor. Răspunsul primit de curând a fost transmis șefului diplomației americane: „Sunt instruit să vă informez că rapoartele despre o mişcare iminentă a forţelor militare sovietice în Romania sunt special concepute de anumite cercuri pentru a induce în eroare guvernul american şi nu corespund realităţii. Acelaşi lucru se aplică în totalitate şi Berlinului occidental”.La auzul acestui mesaj, Dean Rusk a răsuflat uşurat.
8. Drumul militarilor din RSS Moldovenească spre Cehoslovacia trebuia să treacă prin România, însă itinerarul a fost modificat în urma deciziei istorice a lui Nicolae Ceaușescu de a nu susține țările din blocul Pactului de la Varșovia implicate în ingerința din Cehoslovacia. Drept urmare, traseul s-a schimbat din direcția României spre Ucraina, localitatea Ciop, apoi Ungaria.Multiplul campion olimpic Emil Zatopek a protestat în mod public față de intervenţia sovietică în Cehoslovacia. Sursă: https://www.independent.co.uk/sport/olympics/

9. Față de această intervenție au protestat mai multe personalități ale timpului. Celebru în acest sens este cazul multiplului campion olimpic Emil Zatopek (19.IX.1922, Koprivnice – 21.XI.2000, Praga, Cehia). Supranumit „locomotiva cehă”, „locomotiva umană” sau „omul-locomotivă”, E. Zatopek nu a avut niciodată un antrenor – alerga până la epuizare. În 1968, celebrul sportiv a protestat în mod public față de intervenţia sovietică în Cehoslovacia. A fost înlăturat din funcţia pe care o deţinea la Ministerul Apărării, fiind nevoit să activeze într-o mină de uraniu. Performerul a fost respectat de toată mişcarea sportivă internaţională, fiind oaspete de onoare la toate ediţiile ulterioare ale Jocurilor Olimpice.

10. În URSS „dosarul Cehoslovacia” era unul tabuizat chiar și în rândurile elitei. Ulterior, în decembrie 1989, Guvernul Uniunii Sovietice a recunoscut faptul că „decizia de a trimite trupele aliate în Cehoslovacia a fost una nejustificată, s-a produs o imixtiune greșită în afacerile interne ale unui stat suveran”.

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-interventia-sovietica-in-cehoslovacia-1968_22928

Motto: ,,Pentru Moldova nucul este o mină de aurˮ.

Vasile Cociu (1924–2009), inginer-agronom,

membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice ,,Gheorghe Ionescu-Siseștiˮ (1990),

Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2003)

Doar 7% din suprafața Terrei este prielnică cultivării nucilor. Republica Moldova se încadrează armonios în acest spațiu. Media de viață a unui nuc este de 300 de ani. Toate componentele nucului (fructele, frunzele, scoarța, lemnul) pot fi utilizate în beneficiul oamenilor.

Nucul este originar din Asia Centrală şi din Asia de Sud-Vest. În spațiul carpato-danubiano-pontic se consideră a fi printre cele mai vechi specii pomicole cultivate. Din opera lui Ovidiu reiese că nucul era adaptat la condiţiile pedoclimatice din regiune cu încă două milenii în urmă. În Țara Moldovei, în vetrele și hotarele târgurilor și satelor se sădeau nuci. În Moldova sovietică s-au sădit plantații de nuc de-a lungul drumurilor, s-au cultivat fâșii forestiere de protecție (pentru nămeți și vânturile uscate), însă nucul nu se utiliza la scară economică largă deoarece în cadrul Uniunii Sovietice republica era considerată specializată în producerea de legume, fructe și struguri. Din anii 1990, în Republica Moldova s-a început cultivarea industrială a nucilor.

Profesorul Ion Comanici (născut la 14 iulie 1933, în comuna Colibaşi, judeţul Cahul), mareșalul nucului comun (Juglans regia L.), a aplicat, în premieră în spațiul ex-sovietic, metode și tehnologii rezultative de producere a materialului săditor de nuc altoit, fondând astfel un nou domeniu în agricultură – nucicultura bazată pe soi. Este unul dintre cei mai erudiți cercetători ai nucului din Europa și poate vorbi la nesfârșit despre lumea misterioasă a nucilor.

Profesorul Ion Comanici, mareșalul nucului comun (Juglans regia L). Foto: Ion Valer Xenofontov, 30 iunie 2018

1. Numele nuc provine din limba latină (și semnifică fruct cu coajă tare, castan, migdal etc., copac cu astfel de fructe) nux, nucis, care, potrivit lui Marcus Terentius Varro (116–27 î. Hr.), ar proveni de la cuvântul nox – noapte (după culoarea închisă a scoarței copacilor bătrâni) sau, după mărturiile lui Dioscopide (sec. I d. Hr.), de la cuvântul noxius – vătămător – referitor la coaja verde (pericarp) și la despărțiturile interioare ale nucilor premature care provoacă arsuri în gură și în stomac (pirozis).
2. Nucile se bucurau de mare popularitate la romanii antici. La nunți și sărbători, nucile erau aruncate în calea mulțimii, ca simbol al belșugului și al bunăstării.
3. Denumirea științifică i-a fost atribuită nucului comun de către marele botanist Carl von Linné (1707–1778) prin utilizarea prescurtată a cuvintelor Iovis glans – Iuglans și a epitetului regia. Astfel, denumirea științifică a nucului comun este Iuglans regia L. Genul Iuglans L. a dat denumirea întregii familii Iuglandaceae Lindl. Lui Iovis glans, adică ghinda lui Jupiter – Zeul cerului și Stăpânul zeilor, spre deosebi de alte nucifere (castanul), i s-a adăugat epitetul ,,regalˮ.
4. Denumirea nucului în limba rusă este Грецкий орех. Acest fapt a generat o traducere eronată în spațiul actual al Republicii Moldova, puternic influențat de limba rusă. Mulți îl numesc Греческий орех (nuc grecesc), considerându-l a fi de origine din Grecia. În realitate, nucul a pătruns în Rusia veche din Bizanț, pe care strămoșii rușilor îl numeau Греки (,,Путь из Варяг в Грекиˮ), de unde și denumirea Грецкий орех (vezi С. Г. Жилин, Жизнь растений. Том 5 (1), Москва, Просвещение, 1980, c. 329-342).
5. La popoarele romanice din cuprinsul Imperiului Roman, denumirea nucului derivă din latinescul nux: nuc – la români (cum s-a arătat mai sus); noce – la italieni; nogal – la spanioli. La periferia Imperiului Roman și la vecinii săi germanici și slavi însă, denumirea nucului provine de la cuvântul Walch (din germana veche): Walnuss – la nemți; walnut – la englezi; walnod – la danezi. Cu acest cuvânt (walch) erau numiți străinii, romanii, dar și românii – valahii. În limbile de proveniență slavonă, nucul se numește valah: волохський горiх – la ucraineni; orech vlassky – la cehi; orzech wloski – la polonezi.
6. Miezul de nucă, produs complex și concentrat, conține principalele substanțe nutritive energetice: lipide (grăsimi) – 50,0-78,6%; proteine – 7,2-20,9%; glucide (hidrați de carbon, zahăr) – 4,3-15,0%, precum și substanțe minerale și vitamine. Valoarea energetică a nucilor este destul de înaltă – 612-850 kcal la 100 g de miez, în această privință aproape egalându-se cu untul. Grație valorii energetice înalte, miezul de nucă este recomandat și se aplică la restabilirea puterilor în caz de surmenare, neurastenie etc. Nucile au atras deseori atenția exploratorilor și călătorilor ca un aliment concentrat și noninterșanjabil (care nu se sintetizează în organismul uman și trebuie considerat drept hrană). Astfel, astronauții folosesc în zborurile cosmice paste și alte produse din miez de nucă, fapt prevăzut încă de K. E. Țiolkovski. Tur Heyerdahl, în călătoriile sale marine, introducea în rația alimentară a echipajului miez de nucă. Militarii americani din unitățile de desant aerian foloseau, în timpul operațiilor, tablete de ciocolată cu miez de nucă.Ion Comanici, doctorand la Grădina Botanică (conducător științific fiind prof. V.A. Rîbin), efectuează altoirea nucului în ghivece (containere) în spațiu protejat. Arhiva privată Comanici. Foto: 1959

7. Miezul de nucă este un produs alimentar cu efect benefic în cazul unor afecțiuni. Faptul că miezul de nucă este bogat în aminoacizi esențial noninterșanjabili (inclusiv lizina), în acizi polinesaturați (linolic, linolenic) și mononesaturați (oleic), precum și în vitamine, elemente minerale, polifenoli etc., nucile constituie un produs alimentar cu efecte benefice asupra consumatorilor în cazul unor astfel de afecțiuni cum ar fi bolile cardiovasculare, cancerul, diabetul zaharat. E demonstrată influența favorabilă a miezului de nucă în privința tensiunii arteriale. Folosirea controlată a nucilor, care ar duce la substituirea grăsimilor prin cele de nucă, permite diminuarea colesterolului în sânge, având o mare însemnătate în tratamentul și profilaxia aterosclerozei. Consumul regulat de miez de nucă în stare proaspătă contribuie, prin vitamina B1, la scindarea acidului piruvic, care se formează prin oxidarea hidraților de carbon în organism, aceasta exercitând o acțiune dăunătoare (dereglări cardiovasculare și gastrointestinale); prin intermediul vitaminei A și B2 ia parte în procesele de percepție a luminii în ochi.
8. Miezul de nucă se utilizează în scopuri terapeutice. Medicii consideră că miezul, bogat în mangan și fosfor, trebuie aplicat pentru funcționarea normală a inimii și creierului. Fiind bogat în săruri de cupru și zinc, miezul de nucă contribuie la formarea hemoglobinei în sânge. Este utilizat în caz de anemie, deoarece conține fier și cobalt. Datorită potasiului, magneziului, iodului se folosește la combaterea bolilor nervului sciatic. Conținutul bogat de iod este recomandat pentru activitatea normală a glandei tiroide. Bolnavilor cu aciditatea sucului gastric ridicată li se recomandă să consume zilnic 25-100 g de miez de nucă. Pentru reglarea hipertensiunii se recomandă zilnic consumul a 100 g de miez de nucă cu miere de albine. Nuca contribuie la scindarea acidului lactic, care provoacă (prin acumulare) îndesarea (tasarea) țesutului muscular al inimii, iar ca rezultat apare aritmia, stenocardia, ameliorarea tensiunii. Uleiul de miez de nucă este recomandat în cazuri de conjunctivită, nefrolitiază, la ungerea arsurilor și rănilor care se cicatrizează cu dificultate. Are proprietăți de tonificare a pielii. În cosmetică se utilizează în componența cremelor împotriva ridurilor, cremelor regeneratoare pentru pielea uscată, pentru restabilirea pielii vătămate, în balsamurile pentru buze. Grăsimile nesaturate din ulei rețin apariția sclerozei, împiedică dezvoltarea celulelor cancerigene, micșorează colesterina în sânge; se folosește cu succes în cazul hepatitei cronice, ca remediu purgativ, împotriva viermilor intestinali. După operații grele și stresuri e folositor balsamul de nucă cu frunze de aloe și miere de albine în proporție de, respectiv 500 g, 100 g, 300 g. Se administrează câte o lingură de trei ori pe zi cu jumătate de oră înainte de masă. În farmacii poate fi găsit uleiul de nucă ,,Bumapoviciˮ. El conține vitaminele A, B, C, E, acizi grași seminesaturați noninterșanjabili, macro- și microelemente (zinc, cupru, iod, calciu, magneziu, fier, fosfor, cobalt), substanțe biologic active. Nucile contribuie la creșterea calității spermei și fertilității bărbaților.Implementarea altoirii de iarnă – primăvară a nucului în gospodăria colectivă (colhoz) „Moldova Socialistă” din Ialoveni. Arhiva privată Comanici. Foto: 1962

9. Utilizarea nucilor verzi premature și a frunzelor. Fructele premature de nuc sunt bogate în vitamina C (3000 mg %). Din fructele premature s-a obținut un concentrat lichid cu conținut în acid ascorbic de 1,0-2,0 %, acizi organici 2,3-2,9%, precum și fier, fosfor ș.a. Se recomandă în caz de hipoavitaminoză, ca remediu pentru îmbunătățirea metabolismului și în calitate de tonic general.În popor, din nuci se fac dulcețuri, marinate, tinctură, se obțin vitamine. Medicamentele preparate din nucile premature sunt recomandate în cazuri de polichistoză, afecțiuni ale rinichilor și plămânilor, infecțiuni intestinale, boli cronice de piele, pentru eliminarea paraziților intestinali. La începutul anilor 1970, geograful M. P. Todică, fost rector al Institutul Pedagogic din Tiraspol, a elaborat o tinctură din nuci premature pe bază de gaz de lampă, aplicată la tratarea mai multor maladii (radiculitei, ulcerului, polipilor, negilor, prostatitei și chiar a cancerului). Vestea despre acest preparat senzațional (numit ,,Todicampˮ) a ajuns până la Vladivostok. Se zice că însuși Leonid Ilici Brejnev, secretar general al PC al URSS, s-ar fi tratat cu acest produs. Cu toate că efectul pozitiv în urma aplicării preparatului a fost confirmat de autorități în domeniu, medicamentul așa și n-a fost recunoscut în mod oficial. Unii autori consideră cu utilizarea fructelor premature de nuc pentru obținerea concentratelor vitaminoase nu este rațională și că, în acest scop, este mai bine de folosit frunzele tinere bogate în vitamina C – 2000-2200 mg% masă verde recoltate pe la mijlocul perioadei de vegetație (iunie – prima jumătate a lunii iulie). Pentru a obține vitamina C în cantități mari, se utilizează lăstarii tineri cu frunze de la puieții de nuc cultivați în plantații speciale îndesite, care se cosesc cu combinele de 2-3 ori în decursul perioadei de vegetație. Vitamina C participă în procesul de oxidare-reducere, schimbul protetic al colesterinei, la sinteza hormonilor steroizi, formarea oxiprolinei întrebuințată la sinteza structurilor țesutului conjunctiv. Frunzele de nuc mai conțin vitaminele B1 (tiamina), P (riboflavina) și provitamina A, care, de asemenea, joacă un rol important în procesele vitale ale organismului. În medicina științifică, glicozida juglonă obținută din nuc se utilizează sub formă de unguent sau soluție hidroalcoolică în combaterea tuberculozei pielii, stafilococilor. Pentru vindecarea lupusului tuberculos a fost propus preparatul caryon, obținut din frunze de nuc. La finele anilor 1940, la Institutul Agricol din Chișinău, L. Aizenberg împreună cu colaboratorii au elaborat o metodă de obținere a juglonei, ulterior, începând cu în anul 1961, produsă la Fabrica de Produse Zooveterenare din orașul Ungheni.

10. Potrivit sintezei bibliografice a lui Alexandru Jolondcovschi, autorul cărții ,,Odă nuculuiˮ (2006), din nuci se pot realiza zeci de rețete culinare. De exemplu, din miez de nucă se pot obține 10 rețete de plăcintă, 13 rețete de torturi, 11 rețete de prăjituri, 11 rețete de biscuiți, 35 rețete de salate. Sunt consemnate 11 rețete de dulcețuri și băuturi din nuci premature. Pentru a ne menține și a fortifica sănătatea este necesar să consumăm zilnic câte cinci nuci.

 Ion Valer XENOFONTOV,

doctor în istorie