Registrul istoriei | Centrul de Cercetări Enciclopedice

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE SATUL GRIGORIEVCA, RAIONUL CĂUȘENI

Motto: „Eu când vin acasă, vin direct la Grigorievca… la mama”.

Din scrisoarea unei fiice (emigrate în SUA) către mama sa din Grigorievca.

Arhivă privată

Satul Grigorievca, raionul Căușeni, este situat la o distanță de 79 km nord-vest de Chișinău și 7 km sud-est de centrul raional. La sfârșitul sec. XIX, aici era „loc de pustie”, care aparținea negustoresei Soltana Nicolaevna Stefania din orașul Chișinău. Aceasta, la 4 iunie 1883, fiind văduvă și aflată în dificultate financiară, a vândut 3 000 desetine de pământ. Inițial terenul a fost cumpărat de 61 de persoane, ulterior un cumpărător a fost exclus din listă. Ocupația tradițională a sătenilor a fost creșterea vitelor. În medie, o familie deținea un cal, opt vite mari cornute și 15 ovine. O altă sferă de activitate economică era viticultura și pomicultura. În ultima jumătate de secol numărul populației este relativ stabil, cu o ușoară descreștere, sporul natural fiind în regres. În 1970, în sat locuiau 1 280 de oameni. În anii 2007–2011, în sat s-au născut 49 de copii și s-au înregistrat 96 de cazuri de deces. În anul 2012, în localitate trăiau 1 220 de suflete. Potrivit datelor recensământului populației din anul 2014, numărul total al populației din Grigorievca constituia 1 096 de oameni, inclusiv 587 (53,6%) de sex feminin și 509 (46,4%) de sex masculin. Cele mai frecvente cazuri de deces ale sătenilor sunt generate de bolile cardiovasculare, cancer, boli ale aparatului respirator. În 2012, categoria populației sărace constituia 1,39% din numărul total al sătenilor. Localitatea este una multietnică. Predomină moldovenii, 599 de persoane (55,3%), și ucrainenii, 396 (36,5%). Alături de ei mai locuiesc ruși, găgăuzi, bulgari, romi etc. Cele mai solicitate țări pentru emigrarea populației din localitate sunt Federația Rusă, Spania și Ucraina. Tipul locuințelor sunt casele individuale – 516 (100%). Locuințe ocupate – 416 (82,1%). La sistemul centralizat de aprovizionare cu apă sunt conectate 252 de gospodării (60,7%). Populația satului este constituită din 99,84% creștini ortodocși, care frecventează cu regularitate (în proporție de 30%) biserica din localitate. Școala (gimnaziul) a fost dată în exploatare în 1965 și are o capacitate de 320 de locuri (spațiu valorificat în proporție de 1/3). Satul dispune de opt iazuri cu o suprafață totală de 10 ha, patru fântâni arteziene și 85 de fântâni de mină. Viața culturală este întreținută de un cămin cultural, o bibliotecă publică (în 2012 cu un fond de carte existent – 7 337 de exemplare) și o școlară (în 2012 cu un fond de carte existent – 12 633 de exemplare). Casa de cultură a fost dată în exploatare în 1971. În 1983, în legătură cu consemnarea a 100 de ani de la fondarea satului, fațada instituției de cultură a fost placată cu elemente decorative. Casa de cultură dispune de 400 de locuri și a fost renovată în 2009 din fonduri europene. Drept zonă de agrement este considerat parcul (0,3 ha) din centrul localității. Acesta a fost amenajat cu diferite specii de arbuști și conifere. Sătenii dispun de o suprafață totală de 2 862 ha, inclusiv 2 302 ha de terenuri agricole; 21 ha – terenuri ale fondului silvic; 238 ha – drumuri, străzi, piețe, construcții și terenuri neagricole. Prevalează solurile de tip ciornoziom (2 470 ha sau 95%) și de luncă (106 ha sau 4,5%). Primăria dispune de propriul sediu cu o suprafață totală de 120 m².

Pe latura din stânga a fațadei Primăriei comunei Grigorievca este fixată o placă cu un text de 13 rânduri, în limba rusă, în care este notat faptul că „s. Grigorievca a fost eliberat de ocupanții fasciști la 22 august 1944”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017

Fondatorii satului sunt veniți din părțile Chișinăului, Tiraspolului și Benderului. Numele de familie ale celor care au stat la baza localității sunt: Belous, Burlacenco, Cușnir, Pocnea, Savastra, Zaharcenco ș.a.În 1975, în centul localității a fost instalat un ansamblu monumental consacrat celor căzuți în al Doilea Război Mondial. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017

2. Recordmen de vârstă al localității este considerat Toma Boicenco, care a trăit 105 ani și a construit prima casă din Grigorievca.

Săteni din Grigorievca la un chef, anii 1970. Arhiva privată a Ecaterinei Sclicun

3. În octombrie 1946, la Grigorievca a fost format primul colhoz din raionul Căușeni. Primul președinte de colhoz a fost Ion Romaniuc (octombrie 1946 – primăvara 1947). Gospodăria colectivă a rezistat până în anul 1999, când s-a format SRL „Triticalex”.Bucătărese din colhozul „Victoria”, circa 1980. Arhiva privată a Ecaterinei Sclicun

Primele becuri electrice la Grigorievca au fost instalate în 1956.

Fațada casei de cultură are elemente decorative, executate în anul 1983, în stilul socialismului realist. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017

În perioada postbelică, în localitate erau trei mori de vânt, plasate pe culmea dealului din preajma așezării.

Icoana „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” (ocrotitorul localității), adusă de la mănăstirea Hagimus, se află în primăria din localitate. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017

În anii 1946–1962, în sat exista o casă de copii, unde erau întreținuți circa 100 de copii orfani. Instituția avea o livadă înfloritoare și arbuști decorativi. Aici activa o orchestră vestită, cor, se practicau diferite probe sportive.

O casă de gospodari. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017

În anul 2005, sătenii erau abonați la 160 de exemplare din periodice. La revista „Babușka”, ediție de rețete ale medicinei tradiționale, erau abonați 56 de săteni (35% din numărul total de exemplare distribuite în localitate).

Părintele Valeriu Babelev, unicul păstor al bisericii, din 1994. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017

În prezent, cele mai răspândite nume de familie sunt Goloborodco, Ciobanu, Climenco ș.a. Localnicii poartă nume arhaice (Agafia, Ananie, Calistrat, Fedot, Foma, Hariton ș.a.). În localitate sunt peste 200 de nume de familii diferite. Cauzele acestui mozaic de onomastică rezidă în migrația intensă a oamenilor din regiune.

Ecaterina Sclicun (n. 21 noiembrie 1930) deportată cu părinții în Siberia (1949), deapănă cu amărăciune itinerarul vieții. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017

Un specific al localității sunt băncile instalate la fiecare poartă, la umbra unor copaci. Sătenii sunt persoane bine dispuse și optimiste, de la primăriță (Tatiana Ivanova), preot (Valeriu Babelev) și până la copiii și bătrânii din sat. Oamenii fac haz de necaz. Consideră gluma drept o strategie de supraviețuire în condițiile acerbe ale vieții.

Tatiana Ivanova, primărița satului Grigorievca, din anul 2015. Foto: Ion Valer Xenofontov, 31 iulie 2017

10. În anul 1921 au fost puse bazele lăcașului sfânt din localitate, iar între 1937 și 1938 s-au reluat lucrările de construcție. În perioada sovietică lăcașul de cult a fost transformat în depozit pentru cereale. Au fost menținute crucile pe biserică. Se zice că președintele de colhoz Mihail Coptelnicov le-ar fi spus celor de la Comitetul Executiv Raional Căușeni că, atâta timp cât sunt crucile pe biserică, hoții evită să sustragă pâinea colhozului, deoarece se tem de pedeapsa divinității. De altfel, această strategie gândită și camuflată l-a scutit pe conducătorul colhozului de salarizarea unor paznici. Grație enoriașilor, credincioșilor din împrejurimi și ctitorului Vladimir I. Colesnicenco, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a fost reactivată, fiind sfințită la 16 septembrie 1994 de episcopul Vichentie și Înalt Preasfințitul Vladimir, mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove. Din 1994, Valeriu Babelev (născut în satul Slobozia, raionul Ștefan-Vodă) este paroh al lăcașului de cult. Corul bisericii este condus de preoteasa Petrea, care îndeplinește și funcția de dascăl. Biserica este ornamentată în stil vechi rusesc, cromatica este galbenă și verde (aleasă de ctitor), ceea ce redă construcției o frumusețe aparte și captivează atenția oricărui trecător.