100 de ani de la naștere

ZECE CURIOZITĂȚI DIN BIOGRAFIA ACADEMICIANULUI

ALEXEI SPASSKY (1917–2006)

                           (UN PARAZITOLOG PRODUCĂTOR DE VALORI ȘTIINȚIFICE)

Motto: „Natura v-a înzestrat cu o sănătate de fier

și o capacitate de muncă enormă”.

Fragment dintr-o felicitare colectivă

 adresată acad. A. Spassky cu ocazia semicentenarului, 1967

Academicianul Alexei Spassky, fondator al Academiei de Științe a RSS Moldovenești (1961), specialist consacrat în domeniile parazitologie, helmintologie şi fitonematologie, este un nume de rezonanță al științei. A descris circa 300 de genuri, subfamilii şi familii noi pentru ştiință incluse în determinatoarele mondiale de specialitate. A inventariat sute de genuri şi familii de cestode cunoscute şi, ca rezultat, peste 1000 de specii au primit noi diagnostice taxonomice. A publicat peste 1000 de lucrări ştiinţifice. Rezultatele cercetărilor efectuate au contribuit substanțial la concretizarea diagnozelor parazitozelor la diverse specii de animale domestice și sălbatice, inclusiv la om.  Este fondator de școală științifică, a fost conducător/consultant științific la 50 de doctori și doctori habilitați în domeniul biologiei, fitopatologiei, medicinei umane şi veterinare. A fost laureat al Premiului de Stat în domeniul ştiinţei şi tehnicii al RSS Moldovenești (1989), distins cu Diploma Prezidiului Academiei de Științe a URSS în numele academicianului Konstantin Skriabin (1990), Medalia „Dimitrie Cantemir” a Prezidiului Academiei de Științe a Moldovei (1992), Ordinul „Gloria Muncii” (1996). Cetățean de onoare al orașului Lukoianovo (2000).Alexei Spassky s-a născut la 3 iulie 1917 în orașul Lukoianovo, regiunea Nijni Novgorod, Rusia, într-o familie de intelectuali. Tatăl acestuia, Andrei Spassky (1873–1971), profesor de științe juridice, a predat în același gimnaziu unde profesor de fizică era Konstantin Țiolkovski (1857–1935), pionier al astronauticii. 

Scrumiera „Cestodă – Taeniarhynchus saginatus” dăruită de microbiologi în anul 1967 cu ocazia semicentenarului acad. Alexei Spassky (I). Foto: Ion Valer Xenofontov. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 000259

1. Originea socială i-a jucat festa în procesul de admitere la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității din or. Gorki (Nijni Novgorod). Totodată, acest fapt a constituit o turnură în viața viitorului academician, care a depus documentele la Facultatea de Biologie a Institutului Pedagogic din or. Gorki, susținând în aceeași zi toate examenele pe nota maximă. În anul cinci de studii, împreună cu colegul său Piotr Oșmarin (1918–1996), au elaborat o lucrare consacrată helmintofaunei la păsări, direcție științifică pe care a parcurs-o întreaga viață. Facultatea a absolvit-o cu mențiune în 1938.
   

   Andrei Spassky – tatăl  Alexei Spassky. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 000250

2. A susținut teza de doctorat (candidat în științe) la vârsta de 24 de ani (10 iunie 1941). În contextul dificil a celui de-al Doilea Război Mondial a obținut diploma abia la 13 octombrie 1947. A realizat cercetări științifice în timpul conflagrației mondiale, însă rezultatele acestor investigații științifice le-a publicat după flagelul militar.
   

   Soții Lidia şi Alexei Spassky, 1954. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 000251

   3. La 33 de ani (22 aprilie 1950) a susținut cu brio teza de doctor habilitat (doctor) în științe biologice, intitulată „Helminții plați – Anoplocephalata la animalele domestice și sălbatice” (consultant științific: acad. Konstantin Skriabin), valorificată ulterior editorial în monografia „Bazele cestodologiei – Anoplocephalata” (1951, 736 pag.; reeditată în 1961 în limba engleză), care a inițiat colecția de monografii „Bazele cestodologiei” publicată de Academia de Științe a Uniunii Sovietice.

   A. Spassky alături de acad. C.I. Skreabin, în  Laboratorul de parazitologie  al  Academiei  de  Ştiinţe a  RSSM, 1961. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 000253

   4. Savantul Alexei Spassky a coordonat mai multe expediții helmintologice. A fost conducătorul primei expediții sovieto-vietnameze (1960). A cercetat materiale helmintologice de la diverse specii de animale din junglele tropicale ale Indochinei, pustiurile și teritoriile muntoase ale Asiei Mijlocii, tundra din regiunea Ciukotka, regiunile vestice ale cursului fluviului Volga etc.

   Colecția de monografii „Bazele cestodologiei” (redactor științific: acad. C. I. Skreabin), editată de Academia de Științe a Uniunii Sovietice, a fost inițiată în 1951 de către acad. Spassky. Foto: I.V. Xenofontov, 4 septembrie 2017

   5. La 1 august 1961, acad. K. Skriabin, împreună cu un grup de savanți, inclusiv profesorul A. Spassky, au participat la deschiderea festivă a Academiei de Științe a RSS Moldovenești. Lui A. Spassky i s-a propus să rămână în Moldova sovietică în funcția de vicepreședinte al noii academii. A acceptat oferta, devenind și unul dintre fondatorii noii instituții academice, fiind și creatorul școlii de parazitologie, helmintologie şi fitonematologie din RSS Moldovenească.

   A. Spassky în Republica Vietnam, 1960. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 000252

   6. În 1961 a fondat Laboratorul de parazitologie şi helmintologie al Institutului de Zoologie al Academiei de Științe a RSS Moldovenești. Inițial, în laborator activau nouă specialişti parazitologi, iar în anii 1970 – 15–20 de angajați. Ulterior, în cadrul acestei structuri de cercetare au fost pregătite și susținute șase teze de doctor habilitat (Olga Andreico, Petru Nesterov, Nicolai Ocopnâi, Ion Bumbu, Ion Castraveț, Dumitru Erhan) și 27 de teze de doctor în științe.

   Cercetări științifice sub conducerea acad. A. Spassky, 1965. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 000254

   7. În 1962, sub îndrumarea acad. Alexei Spassky şi a prof. univ. moscovit Aleksandr Paramonov, pentru prima dată în Moldova sovietică au fost inițiate cercetări în domeniul fitonematologiei. Primul specialist în această direcție este considerat Petru Nesterov.

   A. Spassky la 60 de  ani, 1977. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 000255

   8. Alexei Spassky a dus un mod de viață activ. A jucat volei, tenis de masă, a fost un vânător și pescar iscusit, interpreta bine la chitară romanțe și cântece țigănești (rome). Totodată, era un fumător înrăit…

   A. Spassky în activități sportive (I). Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 000256

   A. Spassky în activități sportive (II). Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 000257

   9. A. Spassky a avut o mustrare din partea Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei. Fiind membru de partid, putea să obțină, după o perioadă anumită de timp, „amnistiere”, însă a trecut-o ușor cu vederea.

   Din exponatele Muzeului „Acad. Alexei Spassky” din cadrul Laboratorului de parazitologie și helmintologie al Institutului de Zoologie al AŞM: ceas, scrumieră, chei de la birou, insigna „Acad. C. Skreabin, 1878–1972”. Foto: I.V. Xenofontov, 5 septembrie 2017

   10. Pe parcursul vieții a avut dificultăți de comunicare în limba română, vorbea doar în limba sa nativă – rusa. Înainte de deces (26 iunie 2006), se zice că vorbea fluent limba română. Biblioteca personală era dotată și cu dicționare bilingve: rus-român, român-rus.

   Dumitru Erhan, doctor habilitat în biologie, profesor cercetător, cercetător științific principal, discipolul acad. A. Spassky și doctor în biologie, conf. cerc. Ștefan Rusu (discipolul prof. D. Erhan), șeful Laboratorului de parazitologie și helmintologie la Institutul de Zoologie al Academiei de Ştiințe a Moldovei, în fostul birou al acad. A. Spassky. Foto: I.V. Xenofontov, 5 septembrie 2017

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

 P.S. Mulțumiri speciale domnului Dumitru Erhan, doctor habilitat în biologie, profesor cercetător, cercetător științific principal la Institutul de Zoologie al Academiei de Ştiințe a Moldovei, pentru ajutorul substanțial acordat la elaborarea materialului.

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE STRĂZILE ARMENEȘTI DIN CHIȘINĂU

Motto: „Strada Armenească este locul care marchează

memoria și identitatea comunității cu același nume”.

Anonimus

Comunitatea armeană și-a lăsat amprenta asupra geografiei Chișinăului prin denominarea unor spații aflate în strânsă legătură cu evoluția istorică a orașului. Din discuțiile cu mai mulți reprezentanți ai comunității armene, putem spune că aceștia se simt onorați că la Chișinău există o stradă care le marchează apartenența identitară. Mai mult chiar, Serghei A. Osipean, fost președinte al Comunității Armene din Republica Moldova, completează conținutul străzii Armenești cu „ingredientul armenesc” prin deschiderea unei afaceri de comercializare a vinurilor autohtone în preajma Pieței Centrale. Un alt fost președinte al aceleiași comunități, Ernest Vardanean, susține că printre complexul „Manuc-Bey”, Biserica Apostolică Armeană „Sfânta Maica Domnului” din Chișinău – strada Armenească este locul regăsirii imaginare a tuturor armenilor apartenenți ai acestui spațiu. Percepția străzii de către segmentul populației băștinașe este legată de existența armenilor aici în trecut. Totodată, în mentalul colectiv, Cimitirului Central i s-a atribuit denumirea de armenesc din considerentul proximității străzii față de acesta, deși cimitirul cu numele adevărat – armenesc-catolic – se află în altă parte a orașului.

1. În izvoarele istorice se vorbește despre existența a două străzi armenești. Prima (neoficială) se afla în partea dreaptă a râului Bâc (zona veche a orașului). A doua, constituită în partea orașului nou în 1835, atunci când se finaliza noul plan urbanistic al Chișinăului, poate fi lesne depistată și astăzi pe harta străzilor capitalei Republicii Moldova.
   

   În planul Chișinăului din prima jumătate a sec. al XIX-lea este marcată și spațialitatea locuită de armeni. Sursă: Istoria Kișineva, Kișinev, 1966, p. 43

2. La 4 ianuarie 1817, descriind orașul Chișinău, călătorul englez William Mac-Michael scria: „Printre mulțimea ciudată deosebeai aici (…) și mulți armeni, atât de numeroși, încât ocupau o stradă întreagă. În mijlocul norodului (…) trăsura unei agere frumoase copile, fata vlădicăi armenesc, mergea încet pe strada îngustă și păcătoasă (…) Astfel stăteau lucrurile … în cartierul de jos al bazarului (…)”.

Strada Armenească la sfârșitul sec. al XIX-lea. Sursă http://www.monument.sit.md/old-views/(accesat: 15.07.2017)

3. Lipsa oficială a denumirii străzilor în partea veche a orașului ținea de faptul că majoritatea erau locuite de grupuri etnice, fiind denumite după cei care le populau, și arătau mai mult ca niște cartiere etnice. Afirmația lui Ștefan Ciobanu că armenii la începutul sec. al XIX-lea trăiau pe strada lor – ne face să conchidem că aceasta nu putea fi decât străduța „cufundată vara în praf, primăvara și toamna în noroi, iar noaptea în întuneric”, pe care a fost înălțată Biserica Armenească „Sf. Maica Domnului”, căreia i s-a mai zis Veche.

Strada Armenească în perioada interbelică. Sursă: http://oldchisinau.com (accesat: 22.12.2015)

4. Denumirea „veche” ulterior s-a extins atât asupra bisericii, cât și asupra străzii, ceea ce făcea diferența dintre strada Armenească din zona veche și, respectiv, cea nouă a orașului, una longitudinală și alta transversală.

Str. Armenească din Chişinău în perimetrul Pieței Centrale, 1959. Sursă: Arhiva Națională a Republicii Moldova.

5. Începutul celei de-a doua străzi Armenești este legat de transferarea la Chișinău, după 1812, a Arhiepiscopiei Armene, constituite la 1809, printr-un ucaz al țarului Aleksandru I, pe teritoriul Principatelor Moldovei și al Munteniei.

Secvență de pe str. Armenească. Foto: Lidia Prisac, 11 iunie 2017

6. În 1813, pentru Casa Episcopală Armeană la Chișinău, dar și pentru construcția unor case parohiale, guvernatorul Basarabiei i-a atribuit Arhiepiscopiei Armene un teritoriu cu o suprafață de circa 25 de mii desetine de pământ (aproape 27 ha – n. n.) cuprins, ulterior, între străzile actuale bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. 31 August 1989, str. Tighina și str. Armenească. Suprafața de teren pusă la dispoziție constituia „cartierul” pe care îl ocupa arhiepiscopul (1809–1828) armean Grigor Zakarian la Chișinău. Acesta mai era numit și Mitropolia Armenească, iar arhiepiscopul avea statut de mitropolit. Potrivit proiectului de localizare, suprafața de teren oferită Arhiepiscopiei era numită „curte armenească” și era împrejmuită cu un gard așa cum ne-o prezintă denominațiile în rusă – Aрмянское подворье și Aрмянская ограда. Teritoriul Arhiepiscopiei aparținea mănăstirii de Echmiadzin, locația Patriarhului Suprem și Catolicosului Tuturor Armenilor. Casa Episcopală în interiorul curții era localizată undeva la mijloc, actualmente, str. Bulgară.

Aspect floral de pe str. Armenească. Foto: Lidia Prisac, 11 iunie 2017

7. În 1813 începe elaborarea unui prim proiect al orașului, încredințat de către guvernatorul civil al Basarabiei, Scarlat Sturza, arhitectului gubernial Mihail Ozmidov. Lucrările de formare a Chișinăului, drept capitală a provinciei Basarabia, au durat până pe 9 august 1834, atunci când planul definitiv al orașului, cu o tramă stradală ortogonală, diferită de tradiția locală, a fost aprobat de Nicolae I. Străzile au fost denumite în 1818, atunci când A. N. Bahmetiev, guvernatorul militar al Podoliei, a efectuat o schiță a orașului cu localizarea străzilor până la str. actuală M. Kogălniceanu. Respectiv străzii Armenești, din „partea de sus” a orașului, i s-a dat numele ca urmare a amplasării imediate a Arhiepiscopiei Armene. În preajma acesteia, la 1825, a fost deschisă Piața Nouă (astăzi Centrală), cu spații comerciale mobile și destul de frumoase pentru acea perioadă. Doar în cadrul acesteia toți negustorii din Chișinău erau obligați să-și vândă mărfurile, fiindu-le interzisă practicarea comerțului în preajma caselor lor amplasate în partea veche a orașului. Atașați de poziția propriilor prăvălii, 2000 de proprietari armeni, bulgari, greci și evrei și-au arătat nemulțumirea într-o scrisoare, din 18 iulie 1826, adresată guvernatorului civil al Basarabiei, V. F. Tișkovski. Totuși, lucrurile nu s-au schimbat, iar târgul vechi, treptat, și-a pierdut din însemnătate, ca și „partea de jos” a orașului.

Unele localuri din sfera servirii sociale au conservat din denumirile vechi ale orașului Chișinău. Foto: Lidia Prisac, 11 iunie 2017

8. În 1902, porțiuni ale străzii Armenești noi, precum și ale celei vechi, au fost pavate cu granit adus din Podolia între 1888 și 1889. După construirea apeductului de către inginerul Haris, la 15 decembrie 1892, strada Armenească din „partea de sus” a orașului era asigurată cu apă, care venea de la izvoarele Fântâna Mare şi Arteziană. Locuitorii străzii care utilizau apa trebuiau s-o plătească. Astfel, de exemplu, de la cei care luau până la 300 de căldări de apă pe zi se percepeau 25 de copeici, iar de la cei care luau mai mult de 1 000 de căldări pe zi se luau doar 12 copeici. Dacă apa era utilizată pentru adăparea animalelor, se lua doar 1 copeică pe zi.

Conexiunea cu str. Armenească a creat confuzii în denumirea Cimitirului Central. Foto: Lidia Prisac, 11 iunie 2017

9. Într-un raport din 29 decembrie 1921 se menționa că murdăria „cu mirosuri pestrițe” „ajunge sub orice limite”. Însuși Ștefan Ciobanu, prin afirmația că „de la strada Armenească se începe partea cea mai frumoasă a orașului”, pare să tragă jaloane în acest sens, arătându-ne existența a două lumi.

10. La 29 februarie 1924, toate străzile din Chișinău au fost redenumite. Strada Armenească „de sus” a fost denumită Cetatea Albă, ulterior în cinstea Mareșalului Pietro Badoglio, iar cea „de jos” – Gh. Asachi. Cu toate acestea, din inerție, atât populația, cât și administrația românească le consemnau Armenească și Veche Armenească. După 28 iunie 1940, autorităţile sovietice au restabilit numele străzilor existente până la 1924. La 12 aprilie 1941, când oraşul Chişinău a fost divizat în trei raioane urbane: Stalinski, Krasnoarmeiski şi Leninski, strada Armenească făcea parte din ultimul. Tot atunci a început implementarea planului reconstruirii Chişinăului în stil sovietic. În ceea ce privește strada Armenească, după decizia din 7 decembrie 1949, luată de autoritățile sovietice în privința naționalizării clădirii nr. 47, adică a Casei Eparhiale Armenești, nimic nu mai amintea în acest perimetru de elementul armean perpetuat odinioară în acest teritoriu. Astăzi, cu o lungime de 1,8 km, strada Armenească din Chișinău figurează în categoria simbolurilor care „povestesc” nu doar relaţia dintre timp şi istorie, dar și istoria devenirii unei spațialități socioidentitare în care s-a înscris comunitatea armeană.

 Lidia PRISAC, doctor în istorie
Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-strazile-armenesti-din-chisinau_19589