JUSTIȚIE, CRIMĂ ȘI PEDEAPSĂ ÎN CEL DE-AL DOILEA ORAŞ AL ROMÂNIEI ÎNTREGITE

În partea extremă a urbei, „întunecată și aspră, ca o cetate medievală, stă bosumflată pușcăria”. Arhitectul Închisorii Centrale din Chișinău, edificată în stil mauritan în 1843, a fost odesitul Frapolly.
Prin acest penitenciar au trecut militanții Constantin Stere, Pantelemon Halippa, Theodosie Cojocaru ș.a. Din această închisoare a evadat şeful lumii criminale, care avea pleoape tatuate, Grigore Kotovski, adversar aprig al unirii Basarabiei cu România și fondator al RASSM.
În august 1938 a existat o inițiativă de a-i implica pe deținuți în curățarea străzilor orașului (pe toată partea de sus) de noroi și murdărie în calitate de măturători. S-a propus ca aceștia să fie remunerați cu câte 40 de lei pe zi, plus hrană în natură la Căminul de pe str. Viilor. La fel, urma să fie remunerată și garda deținuților. În zilele de 15-20 august 1938, 50 de arestați au prestat servicii de salubritate în sumă de 6 875 de lei. În suma respectivă a fost inclusă și plata a cinci gardieni.

Sursă: XENOFONTOV, Ion. Justiție, crimă și pedeapsă în cel de-al doilea oraş al României întregite. In: Chişinăul interbelic : luminile şi umbrele unei epoci: istorie, educaţie, cultură şi transformări sociale, Chișinău: 2026, pp. 57-64. ISBN 978-5-36241-711-6.

Vezi: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/57-64_22.pdf

Lucian Muntean, Flori de cireș sub clar de lună.Tuș pe hârtie de caligrafie, 24 x32 cm, 2025.

POVERBE, CUGETĂRI, DEFINIȚII despre EDUCAȚIE

O carte din cele care le am din rubrica de la anticariat, scrisă în 1976, adunând 2544 de texte din diferite surse, cu o bibliografie impresionantă, proverbe ale diferitor popoare, lucrări istorice universale sau românești, fiind indicat autorul și lucrarea din care a fost extras textul. Este o colecție importantă de texte care au în comun ideea de cunoaștere și educație, grupate pe zeci de teme: inteligență, prudență, memorie, prietenie, rațiune, imaginație, respect, simpatie, pedagogie, emoție, sinceritate … etc.
“Dreptatea și recunoștința sunt două din sentimentele cele mai frumoase și mai nobile ale sufletului.”(Ion Ghica), p.97.
“Cu cat educația este mai perfectă, cu atât popoarele sunt mai fericite.”(Diderot), p.108.
“Cu cât omenirea progresează în cunoașterea lumii, cu atât rolul educației crește și devine mai complex.”(Henry Salvat), p.118.
“Adâncimea gândirii duce la puterea caracterului.”(C.Narly), p.148.
“Pentru mulți oameni propriile hotărâri sunt pricina nenorocirii lor.”(Esop), p.155.
“Sarcina inteligenței este de a găsi mijloacele și căile ce duc la ținta spre care se îndreaptă voința.”(F.Paulsen), p.177.
“Există pe lume mai mulți oameni fără de interes decât fără invidie.”(La Rochefoucauld), p.182.
“Cel mai bun mijloc de a înțelege este de a face.”(Kant), p.195.
“Fără memorie nu ar fi cu putință nici un fel de progres în cunoaștere.”(E.Martig), p.254.
“Personalitatea nu se capătă: se cucerește.”(Dimitrie Gusti), p.289.
“Prieteniile condiționate de suferințe comune sunt cele mai gingașe și mai rezistente.”(Tudor Arghezi), p.301.
“Recunoștința este cea mai înaltă cultură…”(Fr.W.Forster), p.325.
“Numai cine știe să se stăpânească pe sine, poate să cârmuiască și pe alții.”(N.Moisescu), p.356.
“Fără uitare viața este cu neputință.”(Zaharia Stancu), p.379.

Nicolae Dandiş,
Primar de Cahul

PRODUCERE ŞI CONSUM DE BOMBOANE ÎN CHIŞINĂUL INTERBELIC

Prin producere şi consum de bomboane, Chişinăul interbelic devenea unul de moft şi de savoare occidentală. Citadinii erau îndulciţi cu producţie autohtonă, creându-şi astfel o autentică marcă identitară. Insfrastructura atelierelor de producere a bomboanelor a stat la baza creării viitoarei Fabrici „Bucuria”, aspect eludat în totalitate, în mod intenţionat, de istoriografia sovietică.

Sursă: XENOFONTOV, Ion, CONOVALI, Vera. Producere și consum de bomboane în Chișinăul interbelic. In: Chişinăul interbelic : luminile şi umbrele unei epoci: istorie, educaţie, cultură şi transformări sociale, Chișinău: 2026, pp. 82-86. ISBN 978-5-36241-711-6.

Vezi: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/82-86_66.pdf

Cinci copaci în hibernare la domeniul Marghiloman. Buzău, 25 martie 2026. Foto: IVX

CRONICĂ DESPRE MEMORIE ȘI IDEAL

Data de 27 martie 1918 rămâne înscrisă în cartea de aur a neamului drept momentul astral în care conștiința națională a învins barierele timpului, pecetluind revenirea Basarabiei la Patria-Mamă. Este pilonul pe care ne sprijinim identitatea și fundamentul pe care Liceul „Columna” a ales să ridice un edificiu al cunoașterii pentru tânăra generație.

Recent, edificiul modern și extra spațios, UBC (Urban Business Center), a vibrat de ecoul istoriei, găzduind celebrarea celor 108 ani de la Unirea Basarabiei cu Regatul României. Totul a pornit de la o viziune comună a celor care cred că educația se face cu mintea, dar se simte cu inima. Catalizatorii acestui eveniment de elită au fost profesorul de istorie, dl Demerji, și Șeful de promovare și activități extrașcolare (CPAE), dna Dr. Rodica Rudei. Împreună, au reușit să transforme o dată istorică într-o platformă de cercetare autentică pentru liceeni, într-un cadru de o eleganță desăvârșită.

Cel mai sensibil și emoționant moment a fost oferit de picii de la treapta primară, ansamblul coral, care ne-au încântat cu vocile lor zglobii și ritmurile patriotice, ghidați cu măiestrie de către talentatul profesor de muzică, dnul Ungureanu Vasile. Puritatea cântecului lor a deschis calea către o zi în care trecutul s-a împletit armonios cu prezentul.

Sub genericul „Presa românească din Basarabia – tribună a conștiinței naționale (1905–1918)”, elevii noștri s-au transformat în veritabili detectivi ai arhivelor. Într-un mediu ce respiră inovație și profesionalism, ei au demonstrat cum, într-o epocă a cenzurii, cuvântul scris a fost singura armă care a menținut vie flacăra identității, pregătind terenul pentru marele „Da” de la 27 martie 1918.

Evenimentul a fost unul de înaltă ținută academică, onorat de prezențe de marcă din forurile educaționale și științifice:
diplomația feminină: doamna Argint Lucia (MEC, doctor în istorie) a adus în fața tinerilor figura luminoasă a Reginei Maria, subliniind forța morală a acesteia în cadrul Conferinței de Pace de la Paris.
busola gândirii critice: doamna Munca-Aftenev Daniela (DGETS, Doctor în filologie) a provocat elevii la o activitate interactivă despre educația media, subliniind importanța discernământului în fața dezinformării actuale.

Alocuțiunile susținute de cercetătorii Ion Valer Xenofontov și Lidia Prisac au pus pecetea valorii peste acest demers, reamintindu-ne semnificația zilei de 27 martie pentru spațiul pruto-nistrean.
Momentul de final a fost marcat de un gest de o rară eleganță: cercetătorii invitați au oferit elevilor exemplare ale prestigioasei reviste de știință și cultură „Akademos” (editat cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Buzău), ca recunoaștere a seriozității demersului lor științific.

Felicitări organizatorilor, dlui Demerji și dnei Rudei, profesorului Ungureanu Vasile pentru sclipirea din ochii copiilor, și tuturor participanților care au demonstrat că istoria este fundamentul pe care construim viitorul!

Sursă: Liceul Columna

INFRASTRUCTURA SPORTIVĂ A CHIŞINĂULUI INTERBELIC

În istoriografia sovietică se afirma, în mod nefondat, că „pe parcursul a douăzeci și doi de ani de dominație a României regale pe teritoriul Moldovei (sic!) nu a fost edificată nicio structură sportivă de amploare” sau „în Basarabia înrobită cultura fizică
și sportul erau un bun doar al claselor dominante, ai cărei reprezentanți făceau parte din cluburile Șoimul și Macabi”. Aceste afirmaţii sunt însă invalidate de realităţile de epocă.
La mijlocul anilor 1920, A.S. Weinberg afirma că în Chișinău „se observă o mare mișcare sportivă; există câteva cluburi sportive. Se practică mai mult fotbal, tenis, ciclism, hipism și gimnastică”.

Foto: Terenul sportiv al Seminarului de Teologie, 1935. Sursă: Colecția foto Danis Fickewirth.

Sursă: XENOFONTOV, Ion, GURIN, Sergiu. Infrastructura sportivă a Chişinăului interbelic. In: Chişinăul interbelic : luminile şi umbrele unei epoci: istorie, educaţie, cultură şi transformări sociale, Chișinău: 2026, pp. 189-193. ISBN 978-5-36241-711-6.
Vezi: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/189-193_41.pdf

NE-AM UNIT

La 27 martie 2026, pe scena Palatului Național „Nicolae Sulac” Nicolae Botgros, Alex Calancea, Vali Boghean și Cristofor Aldea-Teodorovici au fost protagoniştii concertului cu genericul „Ne-am unit”.

Premiera proiectului a avut loc în octombrie 2023.
Showul a continuat şi pe 7 martie 2024.

Foto: IVX, 27 martie 2026

Mher Chatinyan, Drumul spre casă, 2024. Ulei pe pânză, 80 cm х 60 см.

Sursă: Centrul Cultural şi Educaţional „Alexandru Marghiloman”. Buzău, 25 martie 2026

Produse livreşt

Foto: Lucian Muntean

PREZENTARE DE CARTE

Sâmbătă, 21 martie 2026, a avut loc o deosebită prezentare de carte, desfășurată în prezența elevilor, părinților și a unor oaspeți distinși. Am avut onoarea de a-i avea alături pe reputații istorici Lidia Prisac și Ion Valer Xenofontov, autorii lucrării „Chișinău – cel de-al doilea oraș al României întregite (1918–1940)”, o contribuție valoroasă la înțelegerea evoluției urbane și culturale a orașului. Activitatea a fost una captivantă și plină de emoții pozitive, desfășurată într-o atmosferă energică și de reală sinergie între participanți. Evenimentul a fost îmbogățit de momente artistice oferite de profesorii de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” și de o expoziție de vederi dedicate Chișinăului interbelic, organizată cu sprijinul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.

Sursă: Liceul Teoretic „Pro Succes”

Casa cărţii. Foto: IVX, 22 martie 2026

AMINTIRI DINTR-O MAHALA A CHIŞINĂULUI

Chișinăul este orașul în care locuiesc de aproape patru decenii. Prima mea întâlnire cu el a fost însă cu mult înainte, pe când eram copil. Venisem într-o excursie cu școala, iar emoția acelei zile a rămas vie în amintirea mea.
Îmi amintesc cum autocarul înainta încet pe străzile orașului, iar eu priveam fascinat prin geam edificiile frumoase care se perindau ca într-o poveste: clădiri impunătoare, cu aer solemn, printre care am zărit și Universitatea de Stat din Moldova, dar și Circul din Chișinău. Pentru un copil venit dintr-un sat liniștit, orașul părea un tărâm plin de mister și promisiuni.
Mai târziu, din primele cărți citite despre istoria Chișinăului — scrise de Ștefan Ciobanu și Gheorghe Bezviconi — am descoperit multe lucruri interesante despre trecutul acestui oraș. Dar cele mai vii, mai emoționante și mai pline de mister povești nu le-am găsit în cărți, ci în glasurile oamenilor.
Era anul 1989 când, pentru prima dată, m-am pomenit în acea zonă veche a orașului, pe străduța ,Stradela Sfântul Andrei. Acolo timpul părea că a încetinit. Căsuțele mici, parcă adâncite în pământ de greutatea anilor, cu ferestre înguste și uși vechi, purtau pe ele amprenta unor vremuri demult apuse. În apropiere se află și Strada Zaichin, iar la începutul acestor trei străzi se deschide un mic scuar, tăcut și discret, ca o răsuflare a orașului vechi.
Oamenii care locuiau acolo trăiau, odinioară, aproape ca într-un sat. Nunțile, cumetriile și chiar înmormântările se făceau în curțile caselor, în mijlocul vecinilor și al rudelor. Astăzi, vremurile s-au schimbat: mulți apelează la restaurante, cafenele sau la serviciile funerare „Ritus”. Dar pe atunci viața avea altă rânduială, mai simplă și mai apropiată de inimă.
La sfârșitul fiecărei săptămâni de lucru, mai ales vinerea seara, vecinii se adunau în curtea cuiva. Povesteau cum le-a trecut săptămâna, schimbau glume și amintiri, iar vorbele lor se prelungeau până târziu, spre miezul nopții. În acele seri liniștite, sub cerul orașului, se nășteau adevărate șezători de suflet.

Eu îi ascultam cu mare atenție, dar aveam și eu locul meu în aceste adunări. De multe ori povesteam despre câte o carte pe care tocmai o citisem. Și, chiar dacă pregătisem o poveste anume, vecinii mă rugau adesea să mai spun încă una.
La aceste șezători am auzit nenumărate istorii. Dacă le-aș aduna pe toate, cred că aș putea scrie câteva volume de carte.Vecinii îmi povesteau adesea despre copilăria lor. Pentru unii dintre ei, acele locuri erau moștenite din generație în generație: aici trăiseră bunicii și chiar străbunicii lor. Deși se aflau în oraș, ocupațiile și jocurile copilăriei nu se deosebeau prea mult de cele ale copiilor de la sat.
Își aminteau cum mergeau adesea la Râul Bâc, care pe atunci era mult mai bogat în pește. Povesteau despre revărsările dese ale apei și despre zonele mlăștinoase acoperite cu stuf, locuri care mai târziu au fost îndiguite și transformate, iar pe ele s-au ridicat case cu etaje.
Din vorbele lor prindea contur și imaginea Chișinăului de odinioară. Îmi descriau vechea piață agrară, care se afla în zona unde astăzi se găsește Academia de Studii Economice a Moldovei. Acolo se adunau negustori din toate părțile, iar mesele erau pline de mărfuri bogate, proaspete și gustoase. Era o piață vie, plină de glasuri, miresme și culoare.
Tot de la ei am aflat și povești mai puțin liniștite despre Strada Zaichin. Se spunea că, odinioară, era o stradă de temut. Acolo ar fi activat o bandă de tâlhari care jefuiau trecătorii și răspândeau teamă în împrejurimi.

În același timp însă, locuitorii erau mândri că l-au cunoscut în persoană pe legendarul Ivan Zaikin, cunoscut în epocă drept „regele greutăților”. A fost campion mondial la lupte clasice și unul dintre primii pionieri ai aviației. S-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea, în anul 1880, și a trecut la cele veșnice în 1948. De naționalitate rus, după ce s-a retras din sport a ales să trăiască la Chișinău.
Casa sportivului există și astăzi. Îmi amintesc că atunci când am văzut-o, cu mulți ani în urmă, m-a impresionat prin forma ei: o clădire înaltă, cu ferestre mari și intrare directă din stradă, păstrând o anumită noblețe a vremurilor trecute.
Ultimul reprezentant al familiei Zaikin a vândut această casă unui alt mare talent — regretatului profesor și decan la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chisinău, domnului Anatol Cazac. Multă vreme, între zidurile acestei case a răsunat muzica: acolo s-au scris melodii și s-au născut armonii care au bucurat suflete. Clădirea a fost renovată, păstrând însă arhitectura de altădată.
Dar să revin la Stradela Sfântul Andrei și la Strada Sfântul Andrei. Din spusele vecinilor născuți la sfârșitul secolului al XIX-lea, aceste străzi au purtat mai multe nume de-a lungul timpului. La început se numeau Sfântul Andrei, apoi Andreevskaia, după care au revenit la numele inițial. Începând cu anul 1944 au fost din nou numite Andreevskaia, iar după 1991 și-au recăpătat vechiul nume — Sfântul Andrei.
Vecinii îmi mai spuneau că zona orașului de sus, acolo unde astăzi se întinde bulevardul Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, era cândva aproape pustie. Puține case, multă liniște și întinderi largi care astăzi par greu de imaginat în inima orașului.În schimb, cu un mister aparte, vecinii îmi povesteau despre drumurile subterane ale orașului. Spuneau că sub Chișinău s-ar întinde galerii lungi, cu încăperi ascunse, construite cândva de nu se știe cine. Se credea că aceste tuneluri ajung până în zona noastră, trecând pe sub străzi și case, purtând cu ele taina unor vremuri demult apuse.
Mătușa Iulia, născută la sfârșitul secolului al XIX-lea, își amintea cu emoție despre un cutremur puternic din copilăria ei. Povestea că a văzut cu ochii ei cum pământul s-a deschis în două și a înghițit case cu tot cu oameni. Era o întâmplare cutremurătoare, pe care o relata cu glas liniștit, dar în care se simțea încă ecoul acelei clipe de spaimă.
În casele frumoase, care și astăzi impresionează prin arhitectura lor, locuiau odinioară numeroși negustori. Iar scuarul din capătul străzilor Strada Zaichin și Strada Sfântul Andrei era locul unde oamenii ieșeau la plimbare duminica și în zilele de sărbătoare. Acolo se întâlneau, schimbau vorbe și se bucurau de tihna unei zile liniștite.
În ultimii ani, acest scuar a fost renovat, iar la înfățișarea lui de astăzi și-au adus contribuția atât o societate evreiască, cât și Primăria Municipiului Chișinău.Nu demult am descoperit o fotografie veche a acestei zone, datată cu anul 1888. Am privit-o îndelung, încercând parcă să pătrund dincolo de hârtia îngălbenită de timp. În acea imagine tăcută am simțit pașii oamenilor de odinioară, glasurile lor, viața care cândva pulsa pe aceste străzi.
M-am gândit atunci la vecinii mei, la poveștile lor, la serile lungi de vineri când amintirile curgeau ca un râu fără sfârșit. Fiecare cuvânt spus de ei era ca o fărâmă de istorie, adunată cu grijă în sufletul meu.
Astăzi, când trec pe aceste străzi, parcă aud din nou ecoul pașilor de altădată. Casele, scuarul, ferestrele vechi păstrează încă memoria celor care au trăit aici.
Pentru că orașele nu sunt doar ziduri și străzi.
Ele sunt făcute din viețile oamenilor, din bucuriile și durerile lor, din poveștile care se transmit din generație în generație.
De aceea cred că istoria trebuie păstrată.
Ea nu este doar trecutul nostru — este inima unui popor care continuă să bată prin timp.

Veronica Pîrlea-Conovali,
scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România;
doctorandă, Şcoala de Ştiinţe Umanistice şi ale Educaţiei, Universitatea de Stat din Moldova

RĂZBOI sau PACE (Pseudo-jurnal de pe frontiera de Est), de Alina Mungiu-Pippidi

O carte cu însemnări ale autoarei prin regiuni din fosta URSS și Caucaz, experiența și înțelegerea evenimentelor politice, a liderilor care au marcat realitățile și unele din națiuni, în contexte geopolitice diferite. Plecând de la experiența autoarei în analizele pe teren a diferitor situații, elaborând mai multe rapoarte pentru diferite organizații internaționale, în regiunea estică, unde frontiera a fluctuat “în funcție de interese geopolitice”(p.227), dar și amintirile propriei familii, face niște constatări, care deși nu ne plac, sunt realiste.
Alina Mungiu-Pippidi este profesor de științe politice, sora regizorului Cristian Mungiu, care a publicat o carte despre străbunicii și bunica lor de la Cahul, care a plecat în 1940 la Iași (cumpărând acolo Casa Constantin Stere). E căsătorită cu istoricul Andrei Pippidi, nepotul lui Nicolae Iorga. Cartea lui Cristian Mungiu, a fost prezentată în 2024 la Cahul, în prezența Președintei Republicii Moldova și Președintelui Parlamentului Republicii Moldova. Străbunicul ei a fost șeful închisorii din Cahul, în perioada Regatului, fiind ulterior de sovietici condamnat la moarte, iar soția sa deportată. Cei care au rămas aici, au fost omorâți.(p.159)
Ideea de bază a cărții este că trebuie să înțelegem realitățile geopolitice din perspectivă istorică și mai ales, ținând cont de raportul de forțe și consecințele confruntărilor pentru toate părțile. Cea mai mare parte a cărții vizează starea războiului actual dintre Rusia (care finanțează fabrici de troli în multe țări, finanțează instituții și persoane occidentale …. partide etc.)(p.175) și Ucraina, dar și reflectarea asupra cauzelor și mai ales a opțiunilor care sunt: a continua războiul sau a găsi soluții realiste de pace. “Nimic nu îți spune mai mult despre o cauză decât felul în care e purtat războiul”. (p.23) S-au format două tabere, cei care susțin continuarea războiului pînă la o pace justă, deși nu se știe cum poate fi realizată practic, și cei care cer pacea, dar fără să ofere opțiuni acceptabile de ambele părți. Vorbește despre modul cum Estul și Occidentul își văd prioritatea investițiilor, că rușii și “investiția lor în propagandă a fost mult mai rentabilă decât cea a americanilor în scuturi”.(p.114), or legat de SUA, autoarea consideră că ei “nu ascultă întotdeauna de aliați și nu valorifică destul varietatea de expertiză care există în sânul Occidentului.”(p.126) Autoarea consideră că deși a trecut ceva timp după destrămarea URSS, “Occidentul nu înțelege nici azi cu ce cost a venit libertatea pentru ruși.”(p.41)
“Speranța că Europa geografică va deveni cândva o Europă politică era foarte prezentă la toți primarii din localitățile de graniță …”(p.90)
“În materie de energie nu există Europa, ci numai state membre cu interese diferite.”(p.106)
“Cu ursul nu poți câștiga la trântă ….trebuie o strategie mai complexă, eșalonată în mai multe etape.”(p.128)
“Când promovezi oameni fără caracter, ajungi următoarea lor victimă.”(p.149)
“Fără adevăr, deciziile luate de lideri se plătesc în mai multe vieți de către oamenii de rând, nu există responsabilitate și nimeni nu dă socoteală.”(p.172)
“Educația – și numai educația de calitate – poate da oamenilor discernământul de a înțelege ce se întâmplă pe lume acum când informația a ajuns la îndemâna tuturor, dar nu și cultura.” (p.181)
“Comunitățile din acesta parte a lumii împărtășeau o teamă de a fi șterse de pe hartă, în urma traumelor istorice, și au văzut în UE singura identitate care le permitea să-și păstreze propriile națiuni într-un context cu vecini puternici…. După mitinguri pentru recunoașterea limbilor proprii și eliminarea statutului privilegiat al limbii ruse, au venit rapid și contestările frontierelor.”(p.215)
“Numai că, înainte de orice, UE ar trebui sa lămurească dosarul frontierelor care au rămas în aer după destrămarea URSS – și să o facă împreună cu Rusia, dar și cu statele, regiunile și grupurile afectate, ca să închidă definitiv conflictele active și înghețate.”(p.235)
“Ca noua ordine mondială să fie pașnică, sunt necesare frontiere ale unor sfere de influență, pentru a evita ciocniri.”(p.249)
“Am avut Rusia la picioarele noastre în anii nouăzeci, dar nu am reușit să o înfrângem. Nu am știut ce să facem cu ea. Acum șansele sunt mult mai mici.”(p.252)
“Pacea e totdeauna oportună, dacă reușești să o închei și să o menții.”(p.253)
“Alegerea nu este între pace și război. Ucraina nu a ales să fie atacată de ruși și caută să aleagă între diferite formule de pace, niciuna justă, dar poate unele sunt mai sustenabile… dacă pacea nu căuta și nu găsește o formulă de frontieră viabilă între Europa și Rusia, care să țină măcar cât a ținut frontiera Finlandei după al doilea război mondial, nu doar o linie de armistițiu prin mijlocul Ucrainei, există riscul ca pacea care urmează să fie la fel de inutilă precum a fost războiul… Pe scurt, au îngustat semnificativ alegerile urmașilor noștri.”(p.262-263)

Nicolae Dandis,
Primar de Cahul

Lucian Muntean, Pierdut în ceață. Tuș pe hârtie 38 x 28 cm, 2016.

Sinicliu T. Ion, primar (1926-1930) al satulului Echimăuţi, judeţul Orhei, ales prin vot secret, împreună cu şase consilieri. Sediul primăriei se afla la Terente Surdu.
În localitate, Sinicliu T. Ion a cumpărat terenuri pentru trecerea vitelor la păşunat şi a construit podul din punctul toponimic „Sahaidaca”.
Colecţia Andrei Negură.

Vedere panoramică a satului Echimăuţi, judeţul Orhei, 1933. Colecţia Andrei Negură

„Poeţi se găsesc foarte rar, politici – câtă frunză şi iarbă”. (Mihai Eminescu)

PROIECT EDITORIAL ENCICLOPEDIC

La 18 martie 2026, echipa de creație s-a reunit pentru a continua elaborarea lucrării „Enciclopedia Personalităților Teleneștene”.
În cadrul ședinței a fost prezentat progresul realizat până acum și s-a efectuat o analiză comparativă a materialelor pe localități, pentru a asigura coerența și echilibrul între capitole. Domnul dr. Nicolai Ambrosi a expus cerințele esențiale privind redactarea, evaluarea științifică și aspectul grafic al unei lucrări enciclopedice, subliniind importanța respectării termenelor stabilite.
Totodată, domnul Iurii Tulgara, preşedintele raionului Teleneşti, a evidențiat responsabilitatea echipei de a garanta corectitudinea și veridicitatea informațiilor incluse. La final, au fost definiți pașii următori și rezultatele așteptate, consolidând direcția comună de lucru și angajamentul pentru finalizarea unei enciclopedii de înaltă calitate.

Sursă: Consiliul Raional Telenești

Andrei Negură, învățător de artă plastică și desen liniar în satul natal, Echimăuţi, concomitent a deschis în localitate Filiala Şcolii de Arte Plastice pentru Copii din or. Rezina (1975-1977). Sursă: arhiva privată Andrei Negură.

Notă: Andrei Negură – artist plastic, tapisier, pedagog. Deţinător al titlului onorific „Maestru în Artă” (2022). S-a născut la 16 august 1956, în s. Echimăuţi, rn. Rezina. A învăţat la Şcoala Medie din s. Echimăuţi (1963–1968). Distins cu: Premiul doi la Saloanele Moldovei, Chişinău/Bacău (1998), Medalia de Argint la Salonul de invenţii şi inovaţii Eureka din Bruxelles (1999), Marea Medalie de Aur la Salon d’Arts Contemporains de la Marsielle (2000) şi la cel de la Cannes (2004); Marele Premiu „Placheta de Aur” la Salon d’Arts Contemporains de la Marsielle (2003) şi de la Cannes (2005); Medalia de Aur a Societăţii Merit şi devotament francez pentru contribuţia adusă artelor plastice universale (2004); Marele Premiu al Expoziției-concurs consacrate Zilei Naționale a Culturii (2021), Marele Premiu în carul expoziţiei „Te salut, Chişinău!” (2022). Medalia „Mihai Grecu” (2022), Diploma de Merit a Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova (2022).

Mher Chatinyan, La ţară, 2024. Ulei pe pânză, 90 cm х 80 см.

Cafeaua din parc.Foto: IVX, 17 martie 2026

Lucian Muntean, Frezii. Tuș pe hârtie, 28 x 19 cm, 2026.

RĂZBOIUL CARE NE BÂNTUIE

În sala primitoare a Teatrului „Alexie Mateevici” din Chişinău se derulează spectacolul „Între noi e totul bine”. Acesta este montat în baza operei scriitoarei și jurnalistei poloneze Dorota Masłowska, tradus și adaptat de Sabra Daici, în regia lui Slava Sambriș. Într-o bună parte a piesei se vorbeşte despre conflictul generațiilor, al consumerisimului (atât alimentar, cât și informaţional), despre ecologie, narcisism, incompetenţă, mediocritate, consum excesiv de alcool şi droguri, criza identitară a sec. XXI. Treptat însă, paleta de subiecte se îndreaptă spre făgașul simbolismului dramatic. Linia de subiect se concentrează pe frica endemică înrădăcinată în ADN-ul societății poloneze, suscitată de rememorarea celui de-Al Doilea Război Mondial, dezlănțuit în septembrie 1939, pe teritoriul Poloniei, invadate de trupele Germaniei naziste şi ale Uniunii Sovietice staliniste. Sfârtecată practic, Polonia s-a refăcut după război asemenea pasării Phoenix. Debutul sec. XXI însă, pare să arunce, inclusiv, societatea poloneză, într-un nou sindrom militar, declanșator fiind flagelul din Estul Europei, generat de Federația Rusă în Ucraina. Astfel, creatorii ne duc într-o lume a prezentului cu sechele din trecut şi neclarităţi pentru viitori.
Distribuție:
Margareta Nazarchevici-Bechet
Diana Boșcov
Cătălina Budu
Ludmila Botnaru
Giasti Sirah
Victor Untilă
Valentina Ostap
Nina Lefter
Regie: Slava Sambriș
Scenografie: Irina Gurin
Design costume: Alina Perju
Decor: Ion Cataraga
Light design: Eugen Croitor
Sound design: Valentin Strişcov
Video design: Cristian Oloi
Creator păpușă: Valentina Ostap

Lidia Prisac, Ion Valer Xenofontov

Foto: IVX

Olga Orlova, Natura statică cu călină, 2016. Pânză, ulei, 100 cm x 94 cm.

Mher Chatinyan, Cocorul, 2021. Ulei pe pânză, 80 cm х 60 см.

Mărăşeşti. Foto: IVX, 12 martie 2026

MĂRŢIŞOR MUZICAL

La 14 martie 2026, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău (director Monica Babuc), în colaborare cu Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, au organizat un concert dedicat patrimoniului muzical românesc „Mi-am pus mărțișor în păr”, susținut cu brio de talentata artistă Cristina Scarlat, regalul formând reinterpretări din repertoriul Mariei Tănase.
Interpreta a fost acompaniată de Dorel Burlacu Trio: Dorel Burlacu – pian; Nichita Morozov – bass; Serghei Petrenco – percuție.

„Ne face o deosebită plăcere să vă invităm la concertul Mi-am pus mărțișor în păr – Primăvara în cântec, reinterpretări din repertoriul Mariei Tănase”.
Cuvintele acestea, trimise cu eleganță de doamna Monica Babuc, director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, au fost mai mult decât o invitație la concert. Au fost o invitație la memorie.
În Sala Unirii a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, muzica a făcut ceea ce uneori nici politica, nici geografia nu reușesc: a unit. Pe scenă, vocea divină a Cristinei Scarlat, susținută cu pasiune de Dorel Burlacu și trio-ul său, a reînviat universul unei legende, Maria Tănase. Dar nu ca pe o relicvă muzicală, ci ca pe o energie vie, capabilă să traverseze decenii și să ajungă intactă în inimile celor care ascultă astăzi. A fost un spectacol cu farmec rar, construit din delicatețe și inteligență artistică. Nici nostalgie forțată, nici muzeificare a tradiției. Doar muzică vie, respirând natural, cu eleganța unei culturi care nu are nevoie să strige pentru a fi auzită.
În această seară, cântecele Mariei Tănase au devenit o punte invizibilă peste Prut. Un pod de emoție între două maluri care împart aceeași limbă, aceleași doruri și aceeași memorie muzicală. Și poate cea mai frumoasă promisiune a serii au fost tinerii. Privirile lor sincere, surprinse de frumusețea unor cântece scrise cu multe decenii în urmă, au demonstrat că adevărata cultură nu îmbătrânește. Ea doar își schimbă publicul. Spectacolul a depășit granițele unui simplu concert. A devenit un zbor. Un zbor peste timp, peste generații, peste Prut.
Iar uneori, pentru ca un asemenea zbor să se întâmple, este nevoie doar de o invitație trimisă cu grație și de oameni care înțeleg că muzica, înainte de toate, unește oameni.” (Carolina Ciugureanu)

„A fost o seara vibranta în care vocea exceptionala a Cristinei Scarlat a înălţat sufletele spectatorilor la culmi foarte înalte”. (Aurelia Salicov)
„O seară memorabilă, plină de inspirație și muzică de mare valoare!”. (Tatiana Golban)

Foto: IVX

Lucian Muntean, Mâțișori de salcie. Tuș japonez pe hârtie Lanaquarelle, 300g/m, 28×19 cm, 2026.

PRIMA EDIȚIE A CONFERINȚEI NAȚIONALE DE ISTORIE MILITARĂ

În cadrul primei ediții a Conferinței Naționale de Istorie Militară, organizată de Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară (ISPAIM) de la București, cu tema „Pace și conflict. Armata în istoria românilor: tradiție, adaptare și continuitate”, reprezentanții Agenției pentru Știință și Memorie Militară au participat în cadrul panelului „Propagandă și contrapropagandă în secolele XX–XXI: context internațional și național”, prezentând mai multe comunicări științifice dedicate analizei fenomenelor propagandistice din epoca modernă și contemporană.

Dr. Vitalie Ciobanu a prezentat comunicarea „Propaganda bolșevică antiromânească, 1918–1920”, analizând instrumentele și mesajele utilizate de propaganda sovietică în perioada imediat următoare unirii Basarabiei cu România, iar conf. univ. dr. Valentin Burlacu a abordat tema „Rolul comuniștilor români în procesul de formare a RASS Moldovenești: aspecte propagandistice și identitare”, evidențiind dimensiunea ideologică și identitară a proiectului sovietic.
Conf. univ. dr. Ion Valer Xenofontov a prezentat comunicarea „„Legitimarea” anexării Basarabiei (1940) în discursul propagandistic sovietic”, în care a analizat strategiile discursive utilizate pentru justificarea anexării teritoriului, iar Sergiu Cataraga a susținut prezentarea „Posterul și placatul: elemente de propagandă în conflictele militare contemporane”, axată pe rolul comunicării vizuale în războaiele moderne.

De asemenea, dr. Ion Coropcean a prezentat comunicarea „Propaganda în contextul actual al războiului hibrid”, evidențiind impactul instrumentelor informaționale asupra securității și asupra percepțiilor publice.
În marja conferinței, la București au avut loc discuții privind consolidarea colaborării dintre Agenția pentru Știință și Memorie Militară și Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară, fiind analizate perspectivele cooperării pentru anul 2026, inclusiv inițierea și realizarea unor proiecte științifice comune.
Programul științific a reunit circa 60 de comunicări, structurate în 12 paneluri tematice.

Sursă: Agenția pentru Știință și Memorie Militară

Mher Chatinyan, Apus, 2026. Ulei pe pânză, 80 cm х 60 см.

„Podul de cărți: între Nistru și Sena – O călătorie prin istorie și literatură”

La 3 martie 2026, Sala de Festivități a I.P. Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Strășeni a devenit locul unde literatura a întâlnit istoria într-un dialog de suflet. Sub genericul „Podul de cărți: între Nistru și Sena”, am celebrat puterea cuvântului care unește maluri și destine. Am fost onorați să îi avem alături de noi pe distinșii noștri oaspeți: Olga Căpățină, scriitoare; Aliona Grati, dr. hab. și critic literar (USM); Ion Xenofontov, doctor în istorie (USM) și Lidia Prisac, doctor în istorie (USM).
Unul dintre cele mai așteptate momente a fost dialogul cultural AUTOR-CITITOR-OPERĂ, realizat de elevele clasei a XI-a „B”, Gaidău Evelina, Preguza Cristina, Ciocan Bianca, Belescu Gabriela, Valac Daniela și Grițco Nicoleta. Elevele au analizat cu profunzime universul literar al scriitoarei, pornind de la romanele care au marcat publicul: „Vreau acasă”, „Dobrenii”, „Dincolo de beznă”, „Mireasa din Kabul”, „Parisul cu gust de caramelă sărată” și „Mintea satului cea de pe urmă”.

Evenimentul a fost completat de momente artistice deosebite, prin vocea caldă a Mădălinei Stratin (clasa a IX-a „C”), energia piesei interpretate de Gabriela Belescu (clasa a XI-a „B”) și un recital poetic emoționant susținut de elevii din clasele a VII-a, a VIII-a, a IX-a și a XII-a. Urmate de o prezentare a biografiei realizată de Gaidău Gabriel, clasa a IX-a „C”, o analiză profundă a universului poetic realizată de Hacina Ana-Maria, clasa a XI-a „B” și o incursiune necesară în adevărul istoric al Războiului transnistrean (1990-1992), prezentată de Pereu Constantin, clasa a XII-a „A”.

Felicitări moderatoarei noastre, Alina Tcaci, pentru eleganța cu care a condus această activitate și Flaviu Dodon, pentru asistență tehnică de înaltă calitate, ambii elevi în clasa a XI-a „B”.
Profesorii implicați: LLR: Iovu Elisaveta, Severin Natalia, Savin Vera, Donoagă Zinaida, Mărgineanu Silvia, Sîrcu Angela. Istorie: Boaghe Serafima și Malic Oxana. Limba franceză: Răileanu Ana.

Elisaveta Iovu-Macari

Tudor Vișan-Miu, Palat, curteni, ceremonii. Tradiții instituționale și modele europene la Curțile regilor Mihai I și Carol al II-lea, 1927-1947. Cuvânt însoțitor: Constanța Iorga; prefață: Cosmin Budeancă, Bucureşti, Corint Books, 2026.

Studierea organizării Curții regale sub toți cei patru monarhi devoalează atât elementele de continuitate, cât și pe cele de inovație în materie de tradiții, principii, reglementări și practici. Prin stabilirea unor repere tematice și cronologice, cartea de față se concentrează asupra tradițiilor, oamenilor și evenimentelor de la Curtea regală din ultimele două decenii ale monarhiei în România (1927–1947). Amplul demers istoriografic urmărește trei mari filiere, dintre care ultima este hotărâtoare: (1) sursele disponibile provenind din arhiva Curții regale în anii 1920–1940 sunt, datorită profesionalizării aparatului administrativ al Palatului, mai detaliate decât cele din epoca antebelică; (2) Curtea regală a cunoscut schimbări mai frecvente, la nivelul structurii și al personalului superior, în timpul regilor Carol al II-lea și Mihai I, ale căror domnii au însumat o perioadă de trei ori mai scurtă (20 de ani, 1927–1947) decât cea a predecesorilor, regii Carol I și Ferdinand I (61 de ani, 1866–1927); (3) domniile regilor Mihai I și Carol al II-lea au ridicat controverse istoriografice mai intense la nivelul dezbaterilor academice și publice actuale decât cele care privesc domniile regilor Carol I și Ferdinand I.
Posteritatea celor patru monarhi români a fost construită în epoci diferite. Regii Carol I și Ferdinand I au intrat în imaginarul mitologic românesc deja din timpul domniei lor, ca suveranul „dezrobitor”, respectiv, „întregitor”. Succesorii lor, Carol al II-lea și Mihai I, au fost detronați prin lovituri de stat, devenind ținta campaniilor de propagandă ale noii puteri. După 1989, la nivelul percepțiilor populare s-a înregistrat, în paralel cu viziunea nuanțată a cercetătorilor, o departajare superficială între regii României, urmând instinctul de a clasa simplist conducătorii din istorie după tiparele figurilor „luminoase” și „întunecate”.

Lucian Muntean, Iarnă – ascunsă printre ace de pin. Tuș pe hârtie, 38×28 cm, 2026.

PUZZLE-UL ESTE INCOMPLET de Alina Nicu

Ieri, autoarea mi-a oferit această carte a sa cu autograf, ocazie cu care am schimbat câteva cuvinte. Am citit cartea și chiar titlul m-a intrigat, reușind să redea ca un set și componentele cărții într-un mod interesant, autoarea scriind această carte “din dăruire … din ce a primit și trăit”(p.119). Fiind pasionată de lectura despre liderism, dar și în virtutea unor programe de instruire la care a participat autoarea, mânată de “iubirea pe care eu o ofer lumii”(p.17), i-au furnizat acele elemente care să-i facă dragostea sa de mică față de puzzle-uri, într-o carte-îndemn, prin care fiecare să fim un puzzle al nostru, dar și o piesă care creează echilibrul în mediul nostru intern și extern, care este în sine un puzzle mai mare.
Este de fapt o carte motivațională, care subliniază cele mai importante piese ale ființei umane: integritatea, libertatea, iar puzzle-ul interior fiind format din suflet, minte și corp (p.19). Autoarea subliniază rolul decisiv al liderului de a vedea nevoile celorlalți (p.74), fiind “piesa responsabilă să creeze echilibru”(p.85), pentru că “datoria liderului este să se ocupe de oameni, iar oamenii se vor ocupa la rândul lor de taskuri”(p.77).

“Gândurile noastre sunt cartea de vizită a trecutului nostru.”(p.33)
“Puterea noastră ascunsă este abilitatea de a ne folosi rațiunea și de a face alegeri, oricât de mici sau de limitate ar fi acestea.”(p.36)
“Dacă investești timpul necesar într-o strategie clară, procesul de lucru va fi mult mai rapid.”(p.59)
“Prețul obiceiurilor bune este plătit în prezent. Prețul obiceiurilor negative este plătit în viitor.”(p.64)
“Atâta timp cât am un corp sănătos care-mi servește, atâta timp cât am o minte care contribuie cu informații, atâta timp cât am un suflet plin de intenții curate, eu voi servi oamenilor.”(p.84)
“…în momentul în care nu suntem compleți ne afectează părerea cuiva.”(p.99)
“Absolut orice lucru pe care nu l-ai rezolvat în trecutul tău, va avea efecte în viitor.”(p.101-102)
“Când o să îți vezi trecutul ca fiind ceva luminos, îți vei vedea și viitorul astfel.” (p.104)
“Nici nu ai idee unde poți să ajungi pornind de la tine.”(p.114)
“Nicăieri în lumea aceasta nu se va întimpla vreodată să oferi ceva și să nu primești sub o formă sau alta.”(p.115)

Nicolae Dandiş,
Primar de Cahul

PARADOXUL PUTERII
de Dacher Keltner

Din categoria celor recitite, despre un subiect delicat – puterea. Cred că este bine să citești mai mult despre putere, în special când simți că ai ceva putere, sau cel puțin crezi sau vezi asta. Nemaivorbind despre situația când îți dorești mai multă putere. Autorul a făcut mai multe cercetări pe teren, studii și chestionare de psihologie socială, pentru a înțelege fenomenul puterii, cum se obține puterea, cum ne raportăm la ea, cum procedăm cu ea, etc, și de fapt ce este acest paradox al puterii. De fapt, “soluționarea acestui paradox al puterii depinde de găsirea unui echilibru între gratificarea propriilor dorințe și atenția acordată celorlalte persoane.”(p.14)
Probabil fiecăruia din noi, fenomenul puterii se asociază cu elemente diferite, deși, în fond este vorba de “capacitatea de a vă lăsa amprenta asupra lumii prin influențarea stării altor persoane”(p.18). Deși nu este corect, oamenii pus adesea semnul egal “între putere și politică”(p.19). Puterea nu este doar despre politică, ci despre orice domeniu unde cineva are influență asupra celorlalți. Autorul consideră că o putere durabilă au ca surse “preocuparea față de ceea ce simt ceilalți … și generozitatea față de ceilalți”(p.81).
Elemente importante pentru putere sunt emoțiile, sacrificiu, recunoștința, empatia, respect, contextul, Etc. (p.95, 113)
Autorul enumără cinci căi către puterea durabilă:
– fiți conștienți de sentimentul vostru de putere;
– Fiți modești;
– Mențineți-vă atenția concentrată asupra celorlalți și fiți generoși;
– Tratați i pe ceilalți cu respect;

– Schimbați contextul psihologic al neputinței. (p.171-176)
“Stimulați de sentimentul de putere, putem acționa astfel încât să ne bucurăm de putere pe termen lung, de o influență durabilă asupra lumii, să fim în continuare stimați de ceilalți. Sau, ne putem lăsa seduși de satisfacțiile egoiste oferite de putere. Calea pe care o alegeți este de o importanță fundamentală.”(p.14)
“Cum își cresc oamenii copiii reiese din atitudinea lor față de putere.”(p.41)
“Capacitatea individului de a influența – puterea – se regăsește în acțiuni obișnuite care sunt adaptate la contexte specifice și care promovează interesele grupului.”(p.43)
“Capacitatea voastră de a schimba starea celorlalți depinde de încrederea lor în voi. Capacitatea voastră de a le da putere celorlalți depinde de disponibilitatea lor de a se lăsa influențați de voi.”(p.51)
“Reputația crează oportunitățile de influență … prin reputație, este amplificată capacitatea de a influența.”(p.65)
“Prețul statutului constituie o altă modalitate prin care grupurile îi țin sub control pe cei puternici, încercând să combată tendințele egoiste care însoțesc abuzurile de putere.”(p.71)
“Altruismul stă la baza obținerii de putere.”(p.123)
“Privilegiile de care dispun oamenii le sporesc impulsivitatea și egoismul, în detrimentul celorlalți, al bunului simț și al legii.”(p.134)
“Puterea ne orbește în ce privește propriile noastre acțiuni lipsite de etică”. (p.141)
“Paradoxul puterii influențează fiecare aspect al vieții noastre cotidiene, de la familie la muncă și până la societate.” (p.171)

Nicolae Dandiş,
Primar de Cahul

Lucian Muntean, Ninge viscolit. Tuș pe hârtie 56 x 76 cm, 2026

Lucian Muntean, Viscol. Acuarelă pe hârtie 28 x38 cm, 2022.

BRÂNCUȘI sau cum a învățat țestoasa să zboare, de Moni Stanilă.

Astăzi se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși (19 februarie 1876), fiind din acest motiv 2026 declarat și Anul Brâncuși. Cel mai mare sculptor român și renumit la nivel internațional, a avut un parcurs profesional complicat. Această carte prezintă aspecte din biografia sa, printr-o frumoasă și interesantă narațiune, prin care te face parte la contextul în care se produc evenimentele. Mereu spun că, din păcate, ajungem să ne prețuim târziu sau deloc marii oameni ai poporului nostru. Exemple sunt multe, dar autoarea Moni Stanilă ni-l prezintă pe Brâncuși sau “Dodoică”, cum își spunea uneori, un om “cu un talent deosebit cu care te naști, unul care scoate capul oricât ai vrea să-l ignori”(p.6). Tânărul Costică, a lucrat prin cârciumile din Craiova pînă a obținut susținere de la cei care au văzut talentul în el ca să meargă în Franța. Traseul pînă acolo, cu toate greutățile îi vor consolida convingerea în propriul potențial și voință, știind că la Paris “respectul se câștigă mult mai greu”(p.25) și nici “nu stăpânea limba”.(p.27) Brâncuși știa că trebuie să șlefuiască în piatră “până la rațiunea ei”(p.53), dar și că “sculptura are nevoie de spațiu, de grup, de ansamblu.”(p.57) Autoarea subliniază despre Brâncuși că “românului dacă îi lipsea vreo calitate, aceea era modestia….o auto apreciere echilibrată, care nu îl lasă să fie a doua opțiune în vreo chestiune artistică”.(p.112) Deseori după ce câștiga pe lucrări, “pleca la poștă să trimită bani unora sau altora” care îi cereau ajutorul. (p.117) A realizat o capodoperă – complexul de la Târgu Jiu (Coloana, Masa, Poarta) cu susținerea soției premierului Tătărescu și inginerul Ștefan. “Habar nu aveți ce vă las eu aici” – le spunea Brâncuși la o ședință a Ligii femeilor din Gorj la Târgul Jiu.(p.133) Brâncuși iubea România și tradițiile poporului său, vestimentația națională (o bucurie să se pozeze cu Maria Tănase la New York, în costumul său, prezentă la o expoziție)(p.154), hrană ca la munte, etc, deși e asociat cu “un copac uriaș cu rădăcini scurte”, subliniind astfel probabil vulnerabilitățile și caracterul vremelnic la toate(p.136). L-au marcat vizitele sale în India, Egipt etc, iar când era în atelierul său, fiind mare fumător, era concentrat pe materialul “ce urma să devină o nouă lucrare sau ideea unei lucrări, sau o evaluare a unei idei ori nimic din toate astea”.(p.6) Cât despre “Țestoasa zburătoare”, a făcut mai întîi o lucrare din lemn și apoi una din marmură, care prin simbolismul său, trebuia “să încerce să zboare”(p.159).

Un caz aparte este situația cu procesul său juridic împotriva SUA, proces început în 1927 și pronunțată hotărârea în 1928, deși oarecum absurd, fiind relevant acest proces, pentru istoria artei și cum va fi înțeleasă arta modernă ulterior. El nu a fost prezent în SUA, fiind reprezentat de avocat, dar povestindu-i despre procesul cu vama americană care nu a calificat lucrările sale după cum arătau, în opere de artă, ca să fie scutite de taxe, tare se amuză Brâncuși cu prietenii la un pahar de vorbă.
“În România au revenit comuniștii și e mai rău ca în război. Intelectualii, preoții, artiștii înfundă pușcăriile.”(p.165) A lăsat Franței prin testamentul scris în 1956, (că România nu a înțeles atunci) un patrimoniu inestimabil, atelierul său “o lume a ideilor”(p.174) cu lucrările sale (el le numea animale). Celor de acasă care veniseră cu niște mesaje, le-a răspuns că: “nu vorbesc cu cei care au vândut poporul român rușilor”(p.183) Brâncuși a înțeles și a simțit că “omul în adâncul lui este peste politică…e universal, ca arta”(p.188-189).
A decedat la Paris, în 1957, cu albumul său de fotografii pe piept.

Nicolae Dandiş,
Primar de Cahul

Lucian Muntean, Iarna nu se mai dă dusă. Tuș pe hârtie 38 x 56 cm, 2026.

FOTO // Lansare de carte: „Chișinău, cel de-al doilea oraș al României Întregite (1918–1940)” | Fotoreportaj

Istoria Chișinăului din perioada interbelică, o filă mai puțin cunoscută publicului larg, a fost readusă în prim-plan ieri, 17 februarie, prin lansarea a două volume semnate de Ion Valer Xenofontov și Lidia Prisac, prezentate la Biblioteca „B. P. Hașdeu” din Chișinău. Autorii au descris evenimentle din anii 1918–1940, puțin cunoscute atât de generația formată în perioada sovietică, cât și de tineri.
Munca de documentare și redactare a informațiilor publicate în cele două volume le-a luat aproximativ trei ani celor doi cercetători. Volumele au fost tipărite la editura Institutului Cultural Român și vor ajunge în bibliotecile publice, fără a fi disponibile pentru vânzare.

„Lucrarea, în cele 28 de compartimente, încearcă să prezinte orașul într-un mod caleidoscopic, să vadă Chișinăul într-o perioadă mai puțin studiată. În felul acesta, invită cititorul spre meditație, spre a cunoaște un oraș practic necunoscut, cum au evoluat lucrurile în această parte a României, când Basarabia a fost parte integrantă a României Întregite și s-a dezvoltat fructuos în această perioadă.
Am descoperit un oraș cu foarte multă lume bună, în care aveau loc evenimente frumoase. Totodată, am descoperit un oraș asaltat de refugiați, care veneau de peste Nistru, în contextul marelui exod cauzat de destrămarea Imperiului Țarist, dar și de apariția Uniunii Sovietice, cu tot ce se numea teroare, război civil, înfometare. Perioada interbelică a însemnat și o perioadă de neliniște, întrucât frontiera de est a României nu era recunoscută de Uniunea Sovietică.”, a prezentat lucrarea cercetătoarea Lidia Prisac.
Prin această abordare, autorii încearcă să reconstituie atmosfera unei epoci în care Chișinăul s-a dezvoltat intens, dar a trăit și sub presiunea contextului geopolitic tensionat. Volumele propun o privire amplă asupra vieții cotidiene și asupra transformărilor sociale, oferind cititorilor o imagine complexă a orașului din perioada interbelică.
„La baza cercetărilor noastre stau nouă arhive. Materialele arhivistice au stat în perimetrul cercetărilor, am studiat presa de epocă, memorialistica și jurnalele de epocă. Volumele cuprind domenii precum administrația, transportul, viața cotidiană, moda, educația, cultura, sportul și finalizăm cu cimitirele. Cultura și educația sunt cele mai generos prezentate în volum, emblematice pentru perioada interbelică, când statul român a investit foarte mult în aceste domenii.”, a descris cărțile istoricul Ion Valer Xenofontov.
Cercetarea se bazează pe o documentare amplă și pe surse istorice variate, menite să ofere o perspectivă cât mai fidelă asupra societății de atunci. Autorii au încercat să aducă în prim-plan nu doar evenimentele importante, ci și viața de zi cu zi a locuitorilor, surprinsă prin detalii din diverse domenii.

„Acești doi oameni, Lidia Prisac și Ion Xenofontov, și-au dedicat activitatea lor de mai mulți ani studierii materialelor dedicate acestei perioade și au făcut-o într-o manieră enciclopedică, extraordinară, în care noi vedem un tablou complex al vieții oamenilor care trăiau în Basarabia, care făcea parte atunci din Regatul României. Începem de la spațiu, așa cum spune mai multă lume care a cercetat aceste volume, spațiu, oameni și timp, și se referă la o multitudine de probleme care erau legate de viața lor: economie, agricultură, educație, viața lor religioasă, viața de familie, alimentație, comerț, de tot ce înseamnă viața oamenilor în această perioadă a interbelicului românesc în Basarabia.”, a apreciat munca celor doi cercetători Monica Babuc, directoarea Institutului Cultural Român din Chișinău, care a moderat evenimentul.
Potrivit organizatorilor, lucrările au valoare documentară și educativă, oferind o imagine amplă asupra unei perioade istorice importante pentru spațiul dintre Prut și Nistru.

Evenimentul a reunit istorici, cercetători și cititori interesați de trecutul Chișinăului.
„Sunt profund onorat să particip azi la prezentarea acestor volume de excepție, de o calitate deosebită, elaborate de doi distinși autori, istorici cu experiență în cercetare de mai mulți ani. Le adresez sincere felicitări, cu această ocazie, în aceeași măsură, și Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, pentru faptul că susține și promovează astfel de colecții foarte importante și actuale pentru comunitatea noastră.
Acest proiect editorial va face carieră în istoriografia contemporană românească de pe ambele maluri ale Prutului, deoarece, prin calitatea lui, corespunde celor mai înalte exigențe ale cercetării științifice.”, a apreciat efortul autorilor de a face lumină asupra perioadei interbelice a Basarabiei profesorul Nicolae Enciu.

Nadejda Roscovanu

Sursă: https://www.jurnal.md/ro/news/6e4a231fa01cab8d/foto-lansare-de-carte-chisinau-cel-de-al-doilea-oras-al-romaniei-intregite-1918-1940-fotoreportaj.html

La Biblioteca „B.P. Hasdeu” a fost lansată o enciclopedie complexă despre Chișinăul interbelic – al doilea oraș al României întregite

La 17 februarie curent, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, împreună cu Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, au organizat lansarea celor două volume ale enciclopediei „Chișinău – cel de-al doilea oraș al României întregite (1918–1940): Studiu monografic, documente și materiale” (volumul I – 685 p.; volumul II – 670 p.). Autorii acestui studiu multidisciplinar sunt dr. în istorie Lidia Prisac, cercetător științific coordonator, șefă a Arhivei Științifice Centrale a Academiei de Științe a Moldovei, aflată în subordinea Universității de Stat din Moldova, și dr. în istorie Ion Valer Xenofontov, cercetător științific, lector universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova. Evenimentul a fost moderat de istoricul Monica Babuc, director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău. Cartea a apărut în anul 2025, la Editura Institutului Cultural Român din București.
În debutul evenimentului, directoarea Monica Babuc i-a prezentat pe autori – istoricii Lidia Prisac și Ion Valer Xenofontov – și a realizat o scurtă incursiune în istoria Chișinăului interbelic prin prisma poeziei lui Alexandru Corduneanu, subliniind importanța comunității academice, precum și a declarațiilor președintelui Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu, și a președintelui Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop.

În mesajul său, președintele AȘM a menționat necesitatea studierii istoriei adevărate a țării noastre și exigența de a cunoaște destinul marilor înaintași. În acest context, domnia sa a evocat personalitatea celebrului astrofizician Nicolae Donici, născut la Chișinău, la Petricani, care a reușit să creeze un observator astronomic propriu pe moșia sa din Dubăsarii Vechi. Apreciind ponderea cercetărilor multidisciplinare, care extind orizontul nostru cognitiv, acad. Ion Tighineanu și-a încheiat discursul despre Chișinăul interbelic și oamenii săi prin îndemnul la dispariția hotarului de-a lungul Prutului și la crearea unui spațiu științific și cultural comun (https://asm.md/chemare-catre-societate-si-catre-factorii-politici-de-pe-ambele-maluri-ale-prutului).
Pe marginea celor două volume, care integrează o multitudine de aspect din viața politică, socială, economică, educațională și culturală, s-au pronunțat dr. hab. în istorie Nicole Enciu (Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova) și dr. hab. în filologie, profesor universitar Aliona Grati (director al Școlii doctorale „Științe umaniste și ale educației” de la USM). Urbanismul și arhitectura Chișinăului interbelic au fost puse în evidență de membrul corespondent al AȘM, arhitecta Mariana Șlapac, cercetător științific principal la Institutul Patrimoniului Cultural.
Autorii studiului enciclopedic despre Chișinău au oferit cele două volume și Sălii de lectură a Academiei de Științe a Moldovei.
Lucrarea este structurată în două volume și este consacrată Chișinăului în perioada interbelică, când orașul era al doilea ca mărime din România întregită. Monografia reflectă importanța istorică și simbolică a Chișinăului, care s-a afirmat în perioada interbelică drept unul dintre principalele centre urbane ale României Mari. Lucrarea include documente de arhivă din Chișinău, Iași și București, documente edite, memorii și relatări, presa timpului, precum și un bogat material ilustrativ. Precizăm că enciclopedia despre Chișinăul interbelic a fost lansată pentru prima dată în România la 7 decembrie 2025, Institutul Cultural Român participând la standul Editurii ICR, organizat de Centrul Național al Cărții, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus Radio România.
Prin editarea unor monografii de valoare, prin promovarea științei și culturii și a personalităților notorii, se afirmă rolul fundamental al culturii scrise în configurarea viitorului.

Dr. hab. Liliana CONDRATICOVA

Sursă: https://asm.md/la-biblioteca-bp-hasdeu-fost-lansata-o-enciclopedie-complexa-despre-chisinaul-interbelic-al-doilea

Istoria care se trăiește, nu doar se învață

Întotdeauna am considerat că istoria se învață pe mai multe căi: prin citire, prin cele auzite, prin cele văzute și, mai ales, prin cele simțite. Istoria nu este doar o succesiune de date și evenimente, ci o respirație a timpului, o memorie vie care trebuie trăită pentru a fi cu adevărat înțeleasă.
În toată activitatea mea pedagogică pentru aceasta am militat. Ori de câte ori a existat posibilitatea de a vizita un muzeu, de a merge într-o excursie, de a viziona un film documentar, de a participa la o lansare de carte, la mese rotunde sau dialoguri culturale, am mers cu mult drag, cu respect și cu deplină implicare. Pentru mine, fiecare astfel de ieșire este o lecție vie.
Astăzi a fost una dintre aceste zile speciale. Împreună cu colega mea, profesoara de geografie, doamna Maria Ignat, și cu elevii claselor a XII-a Dans Popular și a XI-a, secția Dans Clasic, de la Colegiul Național de Coregrafie din Chișinău, am participat la un eveniment deosebit organizat la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”.

Evenimentul a fost prilejuit de lansarea celor două volume intitulate Chișinău – cel de-al doilea oraș al României întregite (1918–1940), semnate de distinșii profesori universitari și doctori în istorie Lidia Prisac și Ion Valer Xenofontov. Volumele au văzut lumina tiparului la Institutul Cultural Român, în anul 2025.
Primul volum însumează 684 de pagini, iar cel de-al doilea 670 – o muncă impresionantă, rod al unei cercetări temeinice și al unei pasiuni autentice pentru adevărul istoric. Lucrarea este bogată în mesaj și surprinde istoria orașului Chișinău din multiple perspective: spațială, socială și temporală. La baza acesteia stau materiale inedite de arhivă, presa timpului, memorii și literatură de specialitate. Volumele se adresează studenților, masteranzilor, doctoranzilor, cercetătorilor științifici, dar și tuturor cititorilor pasionați de istorie și cunoaștere.

Sala bibliotecii a fost arhiplină. Am participat la numeroase lansări de carte, dar ceea ce am văzut astăzi a avut o intensitate aparte. M-am gândit că autorii sunt înconjurați de mulți prieteni și colegi care au venit să le fie alături, să-i felicite și să se bucure de succesul lor.

Cu multă dăruire și căldură a moderat activitatea distinsa doamnă Monica Babuc, istoric, politician, fost ministru al Culturii. Domnia sa a oferit, rând pe rând, cuvântul doctorilor habilitați și conferențiarilor universitari Nicolae Enciu, Aliona Grati și Silvia Corlateanu-Granciuc. Fiecare intervenție a fost un mesaj rostit din suflet, însoțit de analize pertinente și aprecieri argumentate asupra volumelor lansate.
Au fost prezenți și jurnaliști de la mai multe posturi de radio și televiziune, semn că evenimentul a avut o rezonanță deosebită în spațiul public.
Elevii mei au ascultat cu mult interes fiecare intervenție și s-au bucurat de o adevărată lecție de istorie și geografie „pe teren”. Pentru ei și pentru mine ,a fost o experiență formativă, o întâlnire directă cu istoria cercetată, argumentată și trăită.
La final, au luat cuvântul autorii, doamna Lidia Prisac și domnul Ion Valer Xenofontov. Sub ropote de aplauze, s-a subliniat încă o dată importanța acestor volume pentru cunoașterea unei perioade esențiale din istoria Chișinăului și pentru consolidarea memoriei noastre colective.
Am rostit și eu, în gând, sincere felicitări autorilor. Le-am dorit sănătate, putere de muncă, noi cercetări și alte lansări la fel de luminoase.
Poate că peste ani, unii dintre acești elevi vor deschide din nou aceste volume și își vor aminti că au fost martorii unei clipe importante , o întâlnire cu istoria adevărată, spusă de cei care o cercetează cu rigoare și iubire. Pentru că astfel de întâlniri nu formează doar cunoștințe, ci caractere. Iar istoria, atunci când este trăită, devine identitate.

Veronica Pârlea-Conovali, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România