Există întâlniri care ne îmbogățesc sufletul, călătorii care ne apropie de istorie și oameni care reușesc să transforme un simplu proiect educațional într-o adevărată lecție de viață. O asemenea experiență am trăit recent la București și în inima Olteniei, participând la festivitatea de premiere a concursului interdisciplinar „Constantin Brâncuși – Poetul Glasului Lemnului Etern”, organizat de Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din București.
De când mă știu, am crezut în puterea prieteniei, a colaborării, a dialogului și a schimbului de experiență. De-a lungul anilor, aceste valori m-au determinat să contribui la consolidarea relațiilor dintre mai multe instituții de învățământ din Republica Moldova și România. Din aceste legături s-au născut proiecte frumoase, prietenii durabile și experiențe care demonstrează că educația nu cunoaște granițe.
Una dintre cele mai valoroase colaborări este cea cu Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din București, instituție condusă de doamna Gabriela Alef Machidon, matematician, poetă și promotor neobosit al valorilor culturale românești. Cu patru ani în urmă, domnia sa a inițiat concursul interdisciplinar „Constantin Brâncuși – Poetul Glasului Lemnului Etern”, proiect care a crescut de la an la an, devenind un adevărat spațiu de întâlnire pentru elevii și profesorii din întreg arealul românesc.
În anul de studii 2025–2026, concursul a fost dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși, personalitate care a dus numele României pe cele mai înalte culmi ale artei universale. La această ediție au participat peste 600 de elevi din spațiul românesc, de la Nistru până la Tisa, de la Dunăre până la Marea Neagră.
Scopul concursului a fost identificarea, stimularea și valorificarea potențialului creativ al elevilor prin realizarea unor lucrări literar-artistice originale și prin promovarea unei gândiri integrative asupra ființei umane, culturii și valorilor spirituale. Secțiunile concursului au cuprins creație literară, muzică, arte plastice, „Mâini dibace” și alte domenii artistice care au oferit participanților posibilitatea de a-și exprima talentul și sensibilitatea.
Republica Moldova a fost reprezentată cu cinste de mai multe instituții de învățământ. Au participat elevii Colegiului Național de Coregrafie din Chișinău, instituție condusă de doamna director Alina Filipciuc, îndrumați de profesoarele Veronica Pîrlea-Conovali și Raisa Sturza. Alături de ei s-au aflat elevii de la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo” și de la Colegiul Internațional de Administrare și Business din Chișinău, coordonați de profesoara Ludmila Malai.
O participare numeroasă și valoroasă a avut și Colegiul Pedagogic „Alexe Mateevici” din Chișinău, prin implicarea profesoarei Olga Trudov-Mațarin, precum și Gimnaziul „Gheorghe Malarciuc” din Vatra, reprezentat de elevii coordonați de profesoara Silvia Strătilă.
Consider necesar să evidențiez contribuția acestor dascăli, deoarece în spatele fiecărei diplome se află multe ore de muncă, îndrumare, răbdare și încurajare. Profesorii sunt cei care descoperă și cultivă talentul, insuflă încredere și îi învață pe elevi să creadă în propriile forțe. De cele mai multe ori, munca lor rămâne nevăzută, însă rezultatele obținute de elevi vorbesc despre profesionalismul și dăruirea lor.
Dintre cei peste 600 de participanți, foarte mulți au obținut premii I, II, III și mențiuni. De la Colegiul Național de Coregrafie din Chișinău, elevii Cezara Maneachin și Marcel Chetrean au fost distinși cu diplome de gradul I, confirmând încă o dată valoarea școlii și a profesorilor care i-au îndrumat.
Festivitatea de premiere a avut loc la București, în sala de festivități a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși”. Din Republica Moldova am participat un grup de elevi și profesori, iar evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare și emoție.
Sala a fost arhiplină, iar printre invitați s-au aflat personalități marcante ale vieții culturale și educaționale: scriitorul, eseistul, dramaturgul și editorul Ion Machidon, scriitoarea și eseista Octavia Crăciun, inspectorul școlar pentru management instituțional Corina Ceamă și alți distinși invitați.
În centrul acestei frumoase inițiative s-a aflat doamna Gabriela Alef Machidon. Dincolo de funcția de director, domnia sa este sufletul acestui proiect, omul care, prin viziune, perseverență și dragoste pentru educație și cultură, a reușit să construiască o adevărată punte între elevii și profesorii din întreg spațiul românesc. Puțini cunosc câtă muncă, responsabilitate și dăruire se ascund în spatele organizării unui asemenea eveniment, însă rezultatele demonstrează că pasiunea și profesionalismul pot transforma un vis într-o realitate durabilă.
Elevii au recitat, au cântat, au prezentat lucrări artistice și au dialogat despre rolul educației și al culturii în formarea caracterului. Programul prezentat de participanți a impresionat prin diversitate și autenticitate, iar lucrările expuse au demonstrat talentul și creativitatea noii generații.
Însă surprizele nu s-au încheiat odată cu festivitatea de premiere. Organizatorii ne-au oferit și posibilitatea unei excursii culturale în județul Gorj, pe urmele marelui Constantin Brâncuși.
Organizatorii ne-au oferit și posibilitatea unei excursii prin locuri încărcate de istorie, cultură și spiritualitate, o continuare firească a concursului dedicat marelui Constantin Brâncuși. Astfel, experiența noastră nu s-a încheiat odată cu festivitatea de premiere, ci a continuat printr-o călătorie care ne-a purtat pe urmele marelui sculptor și prin unele dintre cele mai frumoase locuri ale Olteniei.
Primul popas a fost la Târgu Jiu, important centru cultural al regiunii, oraș în care personalitatea lui Constantin Brâncuși este prezentă la fiecare pas. Aici am admirat celebrul Ansamblu Monumental dedicat eroilor căzuți în Primul Război Mondial, format din Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Fără Sfârșit. Deși le cunoșteam din fotografii, albume și documentare, întâlnirea directă cu aceste opere a avut o cu totul altă încărcătură emoțională. În fața lor, simți parcă vibrația spiritului creator al artistului care a dus numele României pe toate meridianele lumii.
La fel de emoționantă a fost și vizita la Casa Memorială „Constantin Brâncuși” din satul Hobița, județul Gorj. Aici ne-a întâmpinat ghidul muzeului care, la umbra unor duzi seculari, vechi de peste două sute de ani, ne-a povestit cu pasiune despre copilăria, familia și drumul spre consacrare al marelui sculptor. Ascultând aceste istorii, am simțit dragostea profundă pe care Brâncuși a purtat-o locurilor natale și am înțeles încă o dată cât de important este să ne cunoaștem și să ne prețuim rădăcinile.
Pe parcursul excursiei am vizitat și două obiective inedite, Muzeul de Nicăieri și Muzeul Satul Răsturnat, locuri care ne-au oferit clipe de surpriză, curiozitate și bună dispoziție.
Un alt popas de suflet a fost Mănăstirea Horezu, ctitorită de domnitorul martir Constantin Brâncoveanu. Mai fusesem aici în timpul iernii, însă acum am avut ocazia să o admir în toată splendoarea ei. Verdeața, florile, munții împăduriți și zidurile groase de piatră creează imaginea unei adevărate cetăți a credinței și culturii românești. Am făcut numeroase fotografii, încercând să surprind frumusețea acestui loc binecuvântat de la poalele Munților Căpățânii. Sunt locuri care nu pot fi descrise pe deplin în câteva rânduri și la care sper să revin cândva cu un material mai amplu.
Deosebit de mult m-a impresionat și vizita la Mănăstirea Polovragi, așezată la poalele muntelui Piatra Polovragilor, în apropierea spectaculoaselor Chei ale Oltețului. Cu o istorie de peste cinci secole, acest sfânt lăcaș păstrează vie credința și spiritualitatea locului. Aici am avut impresia că Dumnezeu coboară mai aproape de oameni și le rânduiește pe toate cu înțelepciune și liniște.
Experiența a continuat cu vizitarea Peșterii Polovragi, loc încărcat de mister și legendă. Am aflat că localnicii păstrează și astăzi vii numeroase credințe legate de Zamolxis, considerat liderul spiritual al strămoșilor noștri geto-daci. Chiar și denumirea localității, a mănăstirii și a peșterii este considerată de unii cercetători ca având origini foarte vechi. Galeriile impresionante, încăpere după încăpere, te poartă printr-o lume fascinantă, în care fiecare metru pătrat pare să respire istorie. Împreună, peștera, mănăstirea și localitatea Polovragi formează o adevărată bijuterie a patrimoniului românesc, un loc în care îți dorești să mai rămâi, să mai revii, să vezi, să simți și să scrii.
Uneori, cea mai mare răsplată a unei călătorii nu constă în numărul locurilor vizitate, ci în emoțiile și gândurile pe care le aduci acasă. Fiecare obiectiv pe care l-am descoperit în această excursie a avut propria sa poveste, însă împreună au alcătuit o imagine complexă a istoriei, culturii și spiritualității românești.
De la operele nemuritoare ale lui Constantin Brâncuși din Târgu Jiu și până la liniștea mănăstirilor Horezu și Polovragi, am avut sentimentul că fiecare loc vorbește despre rădăcini, continuitate și credință. Sunt valori care au trecut proba timpului și care continuă să definească identitatea acestui neam.
La Hobița am descoperit universul copilăriei celui care avea să revoluționeze sculptura mondială. La Horezu am admirat frumusețea unei ctitorii domnești care păstrează vie memoria lui Constantin Brâncoveanu. La Polovragi am simțit liniștea și puterea credinței, iar în peștera cu același nume am avut impresia că pășesc printre file de istorie nescrisă.
Poate că fiecare dintre noi a privit aceste locuri în felul său. Eu însă am plecat cu convingerea că patrimoniul nostru cultural și spiritual este o comoară pe care avem datoria să o cunoaștem, să o prețuim și să o transmitem generațiilor viitoare.
Important este să menționez că, pe lângă această excursie minunată, fiecare participant premiat a primit câte o antologie a concursului la care a participat, realizată cu sprijinul Fundației Globalworth și tipărită la Editura Amurg Sentimental, condusă de scriitorul Ion Machidon.
Recunosc că această excursie m-a făcut să privesc cu alți ochi multe dintre locurile despre care citisem sau auzisem de-a lungul timpului. Uneori, o fotografie sau o lecție de istorie nu pot transmite emoția pe care o simți atunci când te afli chiar acolo, când atingi zidurile unei mănăstiri vechi de secole sau când privești operele unui geniu care a lăsat o amprentă de neșters asupra culturii universale.
Mulțumirile mele se îndreaptă către toți cei care au contribuit la organizarea acestei frumoase experiențe și, în mod special, către doamna Gabriela Alef Machidon, director al Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” din București și inițiatoarea acestui proiect de suflet. Prin muncă, perseverență și dragoste față de educație și cultură, domnia sa a reușit să adune laolaltă sute de elevi și profesori din întreg spațiul românesc și să transforme un concurs într-o adevărată lecție de cultură, istorie și identitate.
M-am întors acasă cu multe fotografii și amintiri frumoase, dar mai ales cu sufletul mai bogat. Sunt convinsă că peste ani îmi voi aminti nu doar locurile vizitate, ci și oamenii alături de care am trăit aceste clipe. Iar dacă frumusețea unui drum se măsoară prin ceea ce lași în urmă și prin ceea ce iei cu tine, atunci această călătorie a fost, fără îndoială, una dintre cele mai prețioase. Mulțumesc!

Veronica Pîrlea-Conovali, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor bună din România

Centrul Academic Internațional „Eminescu” este, în viziunea mea, una dintre acele rare oaze de cultură unde oamenii vin să se întâlnească cu cartea, cu istoria și cu valorile autentice. Aici se citesc și se lansează cărți, se omagiază evenimente importante și personalități ale neamului românesc și ale culturii universale.
Când vin la Centru – și o fac destul de des – simt cum viața culturală clocotește necontenit. Am înțeles demult că în Casa Poetului Mihai Eminescu de pe bulevardul Dacia domnesc mereu căldura, lumina, pacea și armonia. Colectivul de aici este într-o continuă activitate, iar doamna directoare Elena Dabija, cu mult tact, profesionalism și dăruire, conduce acest adevărat imperiu al cărții.
De câteva săptămâni urmăresc cu interes cum, zi de zi, la Centrul Academic Internațional „Eminescu” se adună copiii participanți la Programul estival „Provocarea verii”, ediția a VII-a, 2026. În fiecare zi, ei beneficiază de activități diverse și captivante, având ocazia să dialogheze cu personalități din diferite domenii.
Astăzi am avut bucuria de a fi și eu invitată. Tema întâlnirii a fost „Descoperă orașul Chișinău – locurile mele preferate”. Le-am povestit copiilor despre modul în care am studiat istoria urbei și despre experiența mea de aproape trei decenii în domeniul ghidajului turistic. Le-am vorbit despre importanța cunoașterii propriei istorii, care începe de la fiecare dintre noi, de la familie și de la locul unde ne-am născut și am crescut.
Le-am explicat că orașul Chișinău este inima Republicii Moldova și că fiecare stradă, fiecare clădire veche și fiecare parc păstrează file importante din istoria noastră. Aici se află principalele instituții ale statului – Președinția, Parlamentul și Guvernul –, iar trecutul și prezentul se împletesc firesc în povestea orașului. Le-am vorbit despre râul Bîc, despre Catedrala Mitropolitană, Arcul de Triumf și Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”.
Copacii seculari ai grădinii par să păstreze încă șoaptele vremurilor de odinioară, iar prin foșnetul frunzelor parcă răzbat și astăzi ecourile discuțiilor purtate de Constantin Stamati, Costache Negruzzi și alți cărturari ai timpului. Istoria nu trăiește doar în cărți, ci și în locurile pe care le străbatem zi de zi fără să le cunoaștem întotdeauna povestea.
Le-am recitat copiilor și poezia mea dedicată capitalei, intitulată „Orașul meu, Chișinău”, publicată în volumul „Antologie din vatra străbună”, apărut la Chișinău în anul 2025, grație poetei și bibliotecarei Svetlana Vizitiu.
Am discutat, de asemenea, despre cele șapte coline pe care este așezat orașul, despre dezvoltarea sa de-a lungul timpului și despre numeroasele încercări prin care a trecut. M-am oprit mai detaliat asupra Catedralei Mitropolitane, asupra clopotniței distruse și apoi reconstruite, dar și asupra subteranelor încă insuficient cunoscute ale Chișinăului.
Copiii au ascultat cu multă atenție, la fel și părinții prezenți la întâlnire. Privirile lor curioase și întrebările adresate mi-au confirmat încă o dată că istoria orașului nostru poate deveni fascinantă atunci când este povestită cu dragoste. Pentru mine, aceasta a fost cea mai frumoasă răsplată.
Le mulțumesc din suflet pentru invitație doamnei Natalia Gorghencea, șef serviciu, și doamnei Nadejda Cojocaru, șef sector, precum și pentru excelenta organizare a evenimentului.
Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți zi de zi pentru copii și pentru cultură. Într-o lume în care timpul pare să alerge tot mai repede, dumneavoastră reușiți să-i apropiați pe cei mici de carte, de istorie și de valorile adevărate. Fie ca lumina candelei cunoașterii pe care o aprindeți în sufletele lor să nu se stingă niciodată și să le călăuzească pașii spre educație, cultură și iubire de neam.

Veronica Pîrlea-Conovali, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Istoria pământului dintre Prut și Nistru este încărcată de durere, lacrimi, file scrise și nescrise, oameni pierduți fără veste și destine frânte de diferite regimuri. Astăzi am fost la Centrul Academic Internațional Eminescu, unde am vorbit despre deportările care au trecut ca un tăvălug nimicitor peste mii de familii, amintindu-ne că primul val de deportări a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941.
Au trecut 85 de ani, însă ecoul acelor nopți de groază continuă să răsune în memoria urmașilor și în conștiința unui neam care încă își caută alinarea.
Acum 85 de ani, peste 26.000 de basarabeni au fost smulși din casele lor, urcați în vagoane pentru vite și deportați în Siberia, Kazahstan și alte regiuni îndepărtate ale fostei Uniuni Sovietice.
Am venit la Centrul Academic Internațional Eminescu la invitația scriitorului și cercetătorului științific, colaborator al centrului, domnul Ștefan Sofronovici unde s-a desfășurat podcastul ,, Coșmarul deportărilor în Siberia și Kazahstan “.
Recunosc că atunci când este vorba despre dramele poporului nostru, orice dialog lasă în suflet, pentru mult timp, o urmă de amărăciune, dar și dorința de a spune mai mult despre ceea ce doare și despre ceea ce nu trebuie uitat.
De această dată ne-am oprit asupra unor pagini mai puțin cunoscute ale istoriei noastre, cuprinse în cartea „Siberia – cronica unui coșmar”, apărută recent la Editura Lexon Prim, condusă de Eduard Poting. Volumul, care însumează 187 de pagini, este prefațat de soții Ion Valer Xenofontov și Lidia Prisac, doctori în istorie și conferențiari universitari.
Din paginile acestei cărți am descoperit drama familiilor Tentiuc și Cristea din Bălceana, Hîncești; a familiilor Pîrlii și Gogu din Vărăncău, Soroca; a Elenei Ursu și a lui Gheorghe Bărbuța din Brătușenii-Vechi, Edineț; a familiei pictorului Mihai Mireanu din Olănești, Ștefan Vodă; a familiei Mogureanu din satul Ruseni, Edineț; a lui Anatol Babin și Pavel Curoș din satele Rublenița și Șeptelici, raionul Soroca.
Am aflat, de asemenea, despre suferințele familiilor Gâscă, Ciolac, Moraru, Iachim și Bologa din Parcova, Edineț, despre familia Mihaescu, boieri și administratori ai fabricii de zahăr din Rîcipeni, precum și despre destinul dramatic al copiilor primarului din satul Dărcăuți, raionul Soroca. Și acestea sunt doar câteva dintre numeroasele destine care au pătimit pe nedrept.
În spatele fiecărui nume se ascunde o viață frântă, o familie despărțită, un copil rămas fără copilărie și o durere transmisă din generație în generație. Ceea ce citim astăzi în documente și cărți a fost cândva realitatea crudă a unor oameni care și-au pierdut casa, averea, libertatea și, uneori, chiar speranța.
Am vorbit despre aceste familii menționând doar câteva dintre întâmplările și suferințele lor. Însă despre această pagină tragică a istoriei noastre trebuie să vorbim mereu, nu pentru a condamna, ci pentru a nu uita și pentru a trage învățămintele necesare.
Le mulțumesc din suflet pentru organizare doamnei Natalia Gorghencea, șefă de secție, doamnei Nadejda Cojocaru, șefă de sector, precum și scriitorului Ștefan Sofronovici, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, pentru invitație și pentru această lecție de memorie și adevăr.
Nu putem schimba trecutul, dar putem păstra vie memoria celor care au suferit. Fiecare mărturie, fiecare carte și fiecare întâlnire dedicată deportărilor reprezintă o datorie morală față de cei care au fost smulși din casele lor și condamnați pe nedrept. Istoria nu trebuie uitată, pentru că uitarea este cea mai grea a doua condamnare. Doar cunoscând adevărul și păstrând memoria vie putem construi un viitor mai drept și mai demn.

Veronica Pîrlea-Conovali, scriitoare, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Cartea „Siberia – cronica unui coșmar. Materiale publicistico-științifice” (Editura Lexon-Prim, 2026, 187 p.) elaborată de Vera Conovali, doctorandă a Școlii Doctorale de Științe Umanistice și ale Educație a USM, este despre rezistență și memoria celor care au trecut prin drama deportărilor.
Lucrarea reunește o platformă de transmitere a memoriilor martorilor direcți sau indirecţi la evenimentele tumultuoase desfășurate în Moldova sovietică, și anume ale strămutărilor forţate realizate de către autoritățile sovietice.
Volumul include mărturii ale persoanelor incluse în perimetrul „operaţiilor speciale” realizate în cadrul deportărilor organizate de regimul stalinist tardiv.
Evenimentul de lansare va avea loc miercuri, 17 iunie 2026, la ora 14:00, la Muzeul de Istorie a Orașului, de pe str. Alexei Mateevici, 60.
Alături de autoare pe marginea lucrării se vor pronunța: prof. univ., dr. hab. Anatol Petrencu, dr., conf. univ. Ion Valer Xenofontov, dr. Lidia Prisac, cercetătorul Ion Negrei, editorul Eduard Potângă.
Să fim împreună la această întâlnire cu realitatea istorică și cu destinele unor oameni care nu trebuie uitați.

Pe parcursul perioadei interbelice, bolșevicii, creatorii unui stat de esență imperialistă, au tins să-și extindă teritoriile în perimetrul hotarelor Imperiului Rus. În această „formulă coagulată” se regăsea și Basarabia, prima provincie românească care s-a unit cu România în anul 1918 și prima atacată din exterior de către inamicul României, și anume Uniunea Sovietică.
Moscova nu a recunoscut unirea Basarabiei cu România și a organizat o serie de acțiuni conspirative, de propagandă, cu caracter ostil, orientate împotriva statului întregit român. În acest sens, a fost organizată insurecția de la Tatar Bunar (15-18 septembrie 1924), urmărind acțiuni convergente care vizau ruperea de teritorii românești revendicate de sovietici. O altă acțiune agresivă îndreptată contra României a constituit-o crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești (1924), entitate teritorială care avea trasată, potrivit cartografiei sovietice, hotarele nu la Nistru, ci la Prut, dorind în felul acesta să marcheze revendicările teritoriale ale URSS.

Ion Valer Xenofontov, Mișcări subversive comuniste în Chișinăul interbelic. În: Sesiunea ştiinţifică a Departamentului Istoria Românilor, Universală şi Arheologie : ediţia a 12-a, 5 iunie 2026 : Program : Rezumatele comunicărilor / editor: Aurel Zanoci ; comitetul ştiinţific: Liliana Condraticova [et al.]. – Chişinău : [S. n.], 2026 (CEP USM). pp. 65-66. ISBN 978-9975-77-522-9.

Vezi: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/65-66_95.pdf