Monthly Archives: September 2018

OMUL DIN COSMOS ÎNTR-O IMAGINE

Dumitru Dorin Prunariu, primul și singurul român care a zburat în cosmos (14 mai 1981), la Academia de Științe a Moldovei: „Din cosmos Pământul se vede fără granițe”. Foto: IVX, 27 septembrie 2018

IMG_3843

BASARABIA ȚARISTĂ ÎN IMAGINI

La moșia din satul Volovița (actualmente, raionul Soroca), unde au locuit mai multe generații de Nedzvețchi, până în iunie 1940. Casa cu două nivele a fost naționalizată de autoritățile sovietice în 1940, iar în anii 1950 a fost distrusă în urma unui incendiu. De la stânga la dreapta, primul rând: Petru Nicolaevici (6.10.1882–31.10.1957), profesor la Colegiul Agrar din or. Soroca, membru al Asociației Generale a Inginerilor din România, deportat în anul 1949 în Șadrinsk, regiunea Kurgan, unde și a fost înmormântat; Nina Nicolaevna (1887–1957), profesoară de matematică, absolventă a primului Gimnaziu de Fete din Chișinău; Glicheria V. Nedzvețchi (Tarcevscaia) (1846–1920); Mihail Nicolaevici (1885–1942), inginer, arhitect, a edificat mai multe locuințe în orașul Soroca, a decedat împreună cu soția Vera în timpul deportării în regiunea Tomsk, iar fiica lui Ariadna s-a întors la Soroca și a lucrat contabilă până la sfârșitul vieții, a fost reabilitată și o parte din averea familiei i-a fost restituită; rândul doi: Vladimir Nicolaevici Nedzvețchi (15.07.1868–20.06.1920), procuror de Varșovia, apoi de Odesa, a murit în Odesa în timpul „terorii roșii”. A fost fiul mai mare din familie, iar după decesul tatei (octombrie 1897) a ajutat financiar familia; Glicheria Vasilevna NedzvețcaiaTarcevscaia (12.10.1846–16.10.1920); Dumitru Chihai cu fiica Larisa și soția Lidia Nicolaevna Nedzvețchi-Chihai (1877–1951, a plecat în anii 1930 în Timișoara); Serghei Nicolaevici Nedzvețchi (1873–1940), economist, administratorul moșiei. Foto: iunie 1910. În fotografie lipsesc ceilalți copii ai lui Glicheria și Nicolai Nedzvețchi: Nadejda Nicolaevna (1872–1905), soră de caritate; Claudia Nicolaevna (31.05.1891–17.04.1972); Ludmila Nicolaevna (1870–1940 ); Vera Nicolaevna (1875–1936).

Arhiva acad. A. Sidorenko

3

La Mulți Ani academicianului Anatolie Sidorenko,

Omul care și-a dus pasiunile la nivel de performanță

 

Academicianul Anatolie Sidorenko, fizician, profesor universitar, directorul Institutului Ingine­rie Electronică şi Nanotehnologii „D. Ghițu”, reputat savant în domeniul fizicii criogenice și nanostructuri supraconductoare a marcat zilele acestea vârsta de 65 de ani.

Și pentru că ziua sa de naștere l-a prins peste hotarele țării, colectivul institutului pe care îl conduce și care îi este, după cum s-a exprimat, ca o a doua familie, l-a așteptat să revină acasă, pentru a-l felicita cu prilejul frumoasei aniversări, dar și pentru a-i exprima înalta considerație pentru tot ce face în calitate sa de director, savant, dar și Om.

 1

În această zi specială, membrii colectivului i-au dorit sănătate și ani de viață lungă plină de succese, pe care să le împărtășească cu cei dragi și apropiați, bunătate, fericire și speranță în toate realizările și demersurile Domniei Sale, iar Dumnezeu să-i lumineze calea spre tot ce este mai bun, să reușească să treacă cu bine peste toate obstacolele, să țină fruntea sus, indiferent de situații, să fie încrezut în propriile forțe, iar colectivul va fi mereu alături și îl va susține. Mesaje de felicitare, flori și mici atenții i-au oferit aniversarului șefii de laborator, colegii.

 Un cadou mai special, mai curând o surpriză plăcută pentru sărbătorit a venit din partea de jos a orașului. Este vorba de o nouă apariție editorială „Academician Anatolie Sidorenko: Biobibliografie”, din colecția „Biobibliografie”, editată de Biblioteca Științifică (Institut) „A. Lupan”. Volumul a fost dăruit aniversarului de dr.hab., conf. univ.  Constantin Manolache, editorul și redactorul științific al volumului și dr. Ion Valer Xenofontov, responsabil de ediție. „Ne bucurăm de vârsta la care ați ajuns și cu acest frumos prilej, am pregătit o lucrare în care o să-l regăsiți pe dl academician nu doar în calitate de savant, dar și în calitate de om multilateral dezvoltat, omul cu toate aspectele pe care le poate avea o personalitate de rangul dumnealui. Vă dorim multă sănătate, să vă bucurați de această carte și, cum spun eu, să ajungem și la alte cărți – una la 80 și alta la 90 de ani”, a spus directorul Bibliotecii Științifce (Institut) „A. Lupan”, recomandând cu căldură tuturor să citească această lucrare, în care îl vor descoperi pe dl academician Sidorenko în multiple ipostaze pe care mulți nu le cunosc și nici nu puteau bănui.

 2

Precizăm că lucrarea este consacrată academicianului Anatolie Sidorenko, personalitate marcantă, cunoscută și apreciată în țară şi peste hotare pentru realizările sale în domeniul fizicii supraconductibilității. Savantul a pregătit 12 doctori în ştiinţe fizico-matematice. Portretul protagonistului este prezentat în diferite ipostaze: activitatea științifică, didactică, managerială, civică etc. Bibliografia omului de știință însumează circa 600 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 5 monografii, 42 de brevete de invenție. Volumul este adresat profesorilor, cercetătorilor științifici, doctoranzilor, masteranzilor și studenților.

Sărbătoritul a primit mesaje de felicitare, însoțite de gânduri bune și urări de sănătate de la acad. Leonid Culiuc, cu care se cunosc din perioada studenției. Fiecare și-a ales drumul cercetării, iar făcându-i o trecere prin ani colegului, a menționat că dintotdeauna l-a știut ca un om perseverent, organizat și care învăța bine. Era foarte activ atât în cercetare, cât și în viața socială. Toate acestea i-au ajutat să reușească și să se manifeste, fiind încă la Institutul de cercetări din domeniul temperaturii din Harkov, ulterior, la Institutul de Fizică Aplicată. „Mie îmi pare bine că dl acad. Sidorenko, de fapt și prietenul meu, a reușit să ajungă acolo unde și-a propus, ducându-și pasiunile la nivel de performanță. Beneficiind de Bursa Humboldt, a realizat nu doar ceea ce se putea de făcut, dar a stabilit relații care, în mare măsură, contribuie la dezvoltarea de mai departe a Institutului Ingine­rie Electronică şi Nanotehnologii „D. Ghițu”, a subliniat acad. Culiuc, dorindu-i prietenului mulți ani înainte, sănătate și noi realizări.

Felicitări de la Mulți Ani i-a adresat și m.c. Svetlana Cojocaru, directorul Institutului de Matematică și Informatică. „Colegul meu, academicianul Anatolie Sidorenko, a dobândit capacitatea de muncă, calitatea de a găsi o înțelegere bună cu colectivul, cu mediul în care lucrează, calitatea de a stabili relații, colaborări în cele mai diferite țări, de pe toate continentele. Conduce colectivul cu înțelepciune, în opinia mea, și sunt surprinsă că el, în pofida presiunii pe care o impune activitatea administrativă, reușește să fie și un cercetător performant, cu publicații în cele mai prestigioase reviste. Acum trecem printr-o perioadă mai dificilă, dar am convingerea că împreună cu colectivul, le va depăși pe toate”, a menționat directorul Cojocaru, dorindu-i academicianului sănătate și realizări notabile în continuare.

Vom menționa și faptul că de curând, mai exact, de Ziua Independenței Republicii Moldova, Parlamentul i-a conferit acad. Anatolie Sidorenko Medalia „Meritul Democrației”. Șirul lung de zile de odihnă, oferit cu ocazia sărbătorilor naționale nu i-au prilejuit oportunitatea de a împărtăși bucuria și aprecierea din partea Legislativului, astfel încât Medalia a fost prezentată și colegilor, iar conform unei tradiții, distincția a fost „udată” la greu ca să nu fie ultima.

Omagiatul le-a mulțumit tuturor pentru acest moment de omagiere, pentru că i-au fost alături în această zi, cuvinte speciale de apreciere adresând echipei Centrului Enciclopedic, în frunte cu directorul Constantin Manolache care i-a făcut acest frumos cadou spiritual de ziua sa.

Se zice că este simplu să fii fericit, însă este foarte greu să fii simplu. Se pare că acad. Sidorenko a reușit să îmbine armonios aceste două minunate virtuți – fericirea și simplețea, trecând cu vederea peste anumite lucruri mici și neînsemnate, or, a apelat la marea înțelepciune de a-ți alege prieteni care nu te vor sili să faci compromisuri. Și dacă tot ne aflăm pe aceeași lungime a gândului frumos, observăm că Domnia Sa, acad. Sidorenko, sărbătoritul zilei, iradiază o importantă aură de civilizație interioară, care face să nu apară în fața noastră decât complet.

 

La Mulți Ani, distinse academician! Să Vă iubească Timpul!       

Eugenia Tofan,
                Serviciul de Presă al AȘM

BASARABIA ȚARISTĂ ÎN IMAGINI

Aristocratul Nicolai Feodorovici Nedzvețchi (16.06.1838 – 01.10.1897), cetățean de onoare al orașului Soroca, străbunicul acad. A. Sidorenko. Foto: 9 aprilie 1864. Fotograf: Jozefa Kordyszaв, Kamenesk-Podolsk.

123

ISTORIA ȘTIINȚEI ÎN IMAGINI

Senzorul de radiaţie infraroşu „Bolometru supraconductiv neizotermic”, elaborarea savantului A. Sidorenko (Patent A. Sidorenko № 224928, 02.09.1985, Sistem de monitorizare globală). A fost utilizat în staţia spaţială „MIR” în scopul cartografiei suprafeţei pământului şi explorării zăcămintelor subterane pe parcursul a 5 ani (1987– 1991), fără întrerupere. Arhiva acad. Anatolie Sidorenko. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00502

00503

COLECȚIA „BIOBIBLIOGRAFIE”

Academician Anatolie Sidorenko: Biobibliografie / Bibl. Şt. (Inst.) „Andrei Lupan” ; ed., red. şt. : Constantin Manolache ; resp. de ed.: Ion Valer Xenofontov ; bibliogr. : Lidia Zasaviţchi, Janna Nikolaeva. – Chişinău : Biblioteca Ştiinţifică (Institut) „Andrei Lupan”, 2018 (F.E.-P. „Tipografia Centrală”). – 296 p. Texte : lb. rom., engl., rusă. – 50 ex. ISBN 978-9975-3183-7-2.

Lucrarea este consacrată academicianului Anatolie Sidorenko, personalitate marcantă, cunoscută și apreciată în țară şi peste hotare pentru realizările sale în domeniul fizicii supraconductibilității. Savantul a pregătit 12 doctori în ştiinţe fizico-matematice. Portretul protagonistului este prezentat în diferite ipostaze: activitatea științifică, didactică, managerială, civică etc. Bibliografia omului de știință însumează circa 600 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 5 monografii, 42 de brevete de invenție. Volumul este adresat profesorilor, cercetătorilor științifici, doctoranzilor, masteranzilor și studențilo

 

Sidorenko_Coperta_2018 (1)

Vezi Sidorenko_Bib_Internet

Inter/trans/multidisciplinaritate

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE INIMĂ

 

Motto: „O minte clară şi o inimă dreaptă plătesc în viaţa

unui popor mai mult decât o mie din frazele oratorice…”.

Mihai Eminescu

 

Din perspectivă biologică, inima este considerată un „organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracțiile sale ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare”. În cazul în care vom avea grijă fizică și spirituală de inimă, atunci și inima ne va asigura o viață îndelungată, sănătoasă și armonioasă.

  1. Bătăile inimii încep deja la fătul cu vârsta de patru săptămâni. Inițial, inima umană seamănă cu cea a unui pește, ulterior are două camere, ca inima unei broscuțe, apoi trei camere, ca inima unui șarpe. Se estimează că, la opt săptămâni de sarcină, inima fătului este complet formată, având cele patru camere caracteristice ființei umane, precum și altor mamifere.
  2. Acest mic, enigmatic și neobosit organ reușește să pompeze fără încetare sânge în vasele corpului, grație unui înveliș muscular foarte bine dezvoltat. Inima poate forma o presiune capabilă să arunce jetul de sânge la o distanță de 9 m. Medicul englez William Hurvey (1578–1657), cel care avea în grijă sănătatea regilor, a descris pentru prima dată „ingineria” construcției sistemului cardiovascular în centrul căruia se află inima și a intuit „puterea uriașă” a acesteia, estimând lungimea totală a vaselor sangvine drept enormă, ea putând înconjura perimetrul Angliei.
  3. Pe parcursul unei vieți medii, inima omului bate, fără încetare, peste 3 miliarde de ori. Inima poate degaja zilnic o cantitate de energie necesară deplasării unui camion pe o distanță de 32 km. Într-o viață, energia produsă de inimă poate asigura unui automobil energia necesară parcurgerii unui drum tur-retur până la Lună. Pe durata unei zile, o inimă ar putea umple o cisternă de 15 000 l. Inima are circa 15 cm, un diametru de 11–12 cm (volumul unui pumn) și o greutate de circa 300–350 g la adult. Inima bărbaților este mai mare decât a femeilor, însă bate mai lent.
  4. Cea mai mare inimă din lume (circa 600 kg) o deține balena albastră (Balaenoptera musculus), mamiferul marin care are o lungime de 30 m și o greutate de circa 170 t.
  5. În structura celulară a inimii se găsesc celule nervoase indispensabile creierului, care pot destul de inteligent să perceapă, să analizeze și să se conformeze în mod optim la variațiile eferente ale creierului și la oscilațiile neuroendocrine iminente. În condiții de izolare absolută, inima știe perfect cum să se adapteze la modificările de temperatură, presiune, volum etc. Câmpul magnetic al inimii este de 5 000 de ori mai puternic decât cel al creierului, iar în cadrul dezvoltării intrauterine inima întrece în timp evoluția acestuia. Inima transmite mai multe informații spre creier decât creierul spre inimă. Din această perspectivă se vorbește chiar că „inima are creier” și, mai puțin, despre faptul că „creierul are inimă”.
  6. Etimonul vocabulei inimă este latinesculanima, care semnifică aer, suflare, răsuflare, suflet, viață. Pentru comparație, în limba italiană, anima înseamnă spirit, suflare, gând, intenție; în limba spaniolă; anima se traduce ca suflet, canal al țevii de pușcă; în franceză, âmesuflet, canal al țevii de pușcă, miez, măduvă, inima arborelui. În cultura anglo-saxonă, atunci când se face referință la esența problemei, se evoca în mod implicit și inima.
  7. Mai mult decât alte organe interne, inima este menționată, studiată, divinizată, mistificată. Ea este considerată elementul vital nu doar al omului, ci și al plantei, al legumei, al fructului; miez. Într-o formă extinsă, inima a fost considerată partea cea mai importantă, esențială a unui lucru. Există mai multe expresii în conexiune directă cu inima care fac referință la starea de beatitudine: Pe inimă goală, în sensul de stomac gol, fără să fi mâncat ceva; A (mai) prinde (la) inimă, care semnifică a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpăta putere.  Deseori, inima este considerată firea, caracterul (moștenit) al omului. Astfel, sunt cunoscute expresiile de genul Seamănă cu tatăl lui la chip și la inimă.Inima a fost echivalată cu însăși făptura umană: ființa, omul, individul: Înflăcărarea a cuprins toate inimile.Poporul a interpretat inima în cântece, a invocat-o cu vorbe de duh. Uneori a confundat-o, numind-o impropriu: burtă, stomac, pântece, rânză etc. Sunt cunoscute și unele expresii ironice legate de inimă: A rupe inima târgului, în sensul de a face o afacere proastă, a cumpăra ce este mai prost sau, viceversa, a impresiona cu ceva foarte tare. În religie, inima este considerată a fi de sorginte divină. În optica folclorului european, inima apare stilizată, roșul constituind simbolul pasiunii și al emoției.
  8. În învățătura budistă, calea spre fericire trece prin inimă: „Nu există o cale spre fericire. / Fericirea este Calea. /Calea nu este în ceruri. /Calea este în inimă. /Creează-ți propria salvare. /Nu depinde de alții”. Dacă în religia islamică inima este considerată Tronul lui Dumnezeu, atunci în creștinism ea simbolizează Împărăția lui Dumnezeu. Vocea inimii este evocată în cartea cărților, în Biblie: „Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta, și te vei lasă amăgit să te închini înaintea altor dumnezei și să le slujești, vă spun astăzi că veți pieri, și nu veți avea zile multe în țara pe care o veți lua în stăpânire, după ce veți trece Iordanul” (Deuteronomul, 30:17,18). Una dintre cele mai puternice adresări ale credincioșilor din lumea creștină către divinitate este considerată Rugăciunea inimii.
  9. Potrivit cercetărilor realizate de Natalia Grădinaru, pentru a trata bolile cardiovasculare, în medicina populară din spațiul pruto-nistrean se aplică feriga (Dryopteris filix-mas L.), lăcrimioara (Convallaria majalis L.), mușețelul (Matricaria recutita L.). Zona biotopică a plantelor medicinale respective este cea a pădurii și stepei.
  10. În istorie sunt cunoscute cazuri în care inima este lăsată de către marile personalități drept moștenire. Inima era plasată în spații cu profunde valențe simbolice sau îngropată în lăcașuri sfinte. Iată câteva exemple:

În 1849, la vârsta de 39 de ani, aflat pe patul de moarte, compozitorul şi pianistul polonez Frederic Chopin și-a rugat o soră să fie „tăiat” pentru a se asigura că nu va fi îngropat de viu. Drept urmare, inima i-a fost extrasă și conservată într-un borcan cu coniac. Trupul lui Frederic Chopin a fost înmormântat la cimitirul Père Lachaise din Paris (alături de Marcel Proust, Oscar Wild, Jim Morrison), iar inima i-a fost adusă în Polonia de sora sa și se află în cripta bisericii „Sfânta Cruce” din Varşovia. În anul 1944, datorită unui admirator al compozitorului, ofițer SS, inima s-a păstrat la sediul central de comandă german, fiind apoi înapoiată bisericii.

Regina Maria (29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia – 18 iulie 1938, castelul Peli;or, Sinaia), regina României (1914–1922), în testamentul redactat la 29 iunie 1933, la Balcic, a solicitat fiului său Carol II îndeplinirea unei dorințe misterioase pentru timpurile respective: „Inima să-mi fie scoasă din trup, pusă într-o casetă prețioasă de bijuterii (pe care o las eu) și îngropată în micuța ‹‹Stella Maris››, la Balcic, bisericuța simplă cu vedere la mare…”.

Aristocratul Pierre Fredy de Coubertin (01.I.1863, Paris, Franța – 02.IX.1937, Geneva, înmormântat la Lausanne, Elveția), om politic francez, literat, istoric, sociolog, pedagog, iniţiatorul şi fondatorul Jocurilor Olimpice moderne, renăscute în 1896, la Atena, a dispus, prin testament, ca inima să-i fie depusă într-o stelă de marmură înălțată în vechiul oraș grecesc Olympia, locul de desfășurare a celor 293 de întreceri sportive din Antichitate (776 î. Hr. – 393 d. Hr.).

Ion Valer XENOFONTOV,

doctor în istorie

          

 1. decoubertin_photo1c

Corpul de onoare însoțește inima baronului Pierre Fredy de Coubertin în ultima sa casă, Olympia, 26 martie 1938. Sursă: http://www.proskopos.com/decoubertin_en.html (accesat: 1 februarie 2018)

4

Caseta de argint în care se află inima reginei Maria. Sursă: http://www.balcic.net/regina%20maria/caseta%20argint.jpg (accesat: 1 februarie 2018)

Rau

Semnătura în formă de inimă a doctorul în filosofie (2010) Alexe Rău (1953–2015), „trădează” faptul că acesta era cardiac. Sursă: Arhiva curentă a Bibliotecii Științifice (Institut) „Andrei Lupan”

4.

Harta lumii sub formă de inimă. Paris, 1536. Sursă: http://publicdomainreview.org/collections/the-heart-in-art/ (accesat: 8 februarie 2018)

5

Detaliu dintr-o colecție de embleme antice și moderne a lui George Wither, 1635. Sursă: https://archive.org/details/collectionofembl00withe (accesat: 6 februarie 2018)

6a

6b

Detaliu din  George Wither, Școala inimii sau inima ei a plecat de la sine la Dumnezeu, Londra, 1676. Sursă: https://archive.org/details/collectionofembl00withe (accesat: 1 februarie 2018)

8.

Jacques Chiquet,  Oglinda păcătosului, sec. XVIII. Muzeul Civilizațiilor din Europa și Marea Mediterană, Paris. Sursă: http://www.culture.gouv.fr/Wave/image/joconde/0483/m500202_08-516615_1.jpg (accesat: 8 februarie 2018)

9.

Juan Patricio Morlete Ruiz, Inima Sfintei Maria, 1759. Ulei, 56 cm x 42,5 cm. Muzeul Național de Arte din Mexico. Sursă: https://gorbutovich.livejournal.com/35580.html (accesat: 1 februarie 2018)

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-inima_23488

Constantin Gaindric, viitorul membru corespondent, elev în clasa întâi.

Elev cl1

APARIȚIE EDITORIALĂ

Membru corespondent Constantin Gaindric : Biobibliografie/ Bibl. Șt. (Inst.) „Andrei Lupan”, Inst. de Matematică și Informatică ; ed. și red. șt.: Constantin Manolache ; consultant șt.: Svetlana Cojocaru ; coord.: Ion Valer Xenofontov ; bibliogr.: Janna Nikolaeva, Lidia Zasavițchi. – Chişinău : Biblioteca Știinţifică (Institut) “Andrei Lupan”, 2018 (F.E.-P. “Tipografia Centrală”). – 304 p. : fot.

Lucrarea este consacrată membrului corespondent Constantin Gaindric, personalitate cunoscută și apreciată în țară și peste hotare pentru realizările sale în domeniul sistemelor informatice inteligente. Se prezintă portretul protagonistului în diferite ipostaze: activitatea științifică, educațională, managerială, civică etc. Bibliografia savantului însumează circa 300 de lucrări științifice, inclusiv trei monografii, coeditor a șapte culegeri de articole științifice, note de curs, ediții de popularizare a științei publicate în ţară şi peste hotare. Este membru al colegiilor de redacție a unor reviste științifice de peste hotare, fondator și redactor-șef (din 1993) al revistei “Computer Science Journal of Moldova”. Volumul este adresat profesorilor, cercetătorilor științifici, doctoranzilor, masteranzilor și studenților.

Gaindryk_2018

mc_C_Gaindric_Internet

Imagologie etnică

ZECE CURIOZITĂȚI DIN ISTORIA TĂTARILOR DIN ROMÂNIA

(RELATATE DE PROFESORUL UNIVERSITAR NUREDIN IBRAM)

Motto: „Avem șansa – prin cultură, cunoaștere, dialog, comunicare

 – să refacem și să actualizăm patrimoniul istoric și cultural,

conștiința de sine a etniei tătare, turco-tătare din România”.

Nuredin Ibram, lider al comunității tătare din România

Tătarii sunt un popor turcic, de confesiune islamică sunnită, care au lăsat o amprentă profundă în istoria universală, în mod general, și a spațiului carpato-danubiano-pontic, în mod special. Etnonimul tătar este atestat pentru prima oară în „Inscripțiile Enisei Orhonice”, monument funerar ridicat în memoria unor căpetenii. Sunt cunoscute trei mari grupuri de tătari: cei de la Volga și Ural, în mod special cei din Kazan; tătarii din regiunea Astrahan și din Siberia, dar și cei din Lituania, descedenții tătarilor înrolați pentru a lupta cu cavalerii teutoni. Un grup aparte îl formează tătarii din Crimeea, constituit din simbioza elementului turc venit din Asia și a populației autohtone. Aceștia au dominat peninsula până la cucerirea rusă din 1783. Pentru ruși, tătar semnifică populația de origine mongolă sau turcă, care i-au dominat în secolele XIII–XVI (Hoarda de Aur), sau populația războinică de origine asemănătoare și de confesiune musulmană. Imperiul cosmopolit al lui Ginghis Han, „cel mai mare din lume” (după Nicolae Iorga), se întindea de la Marea Chinei până la gurile Dunării și din Siberia de Sud până la Golful Persic și Oceanul Indian. „Imperiul făurit din goana cailor” inițial a fost dominat politic de mongoli, apoi de tătari, ulterior – etnic, lingvistic și cultural – de turci. Procesul de turcire a fost generat și de recunoașterea islamului ca religie oficială în sec. XIII.

Hoarda de Aur (1223–1502), responsabilă de organizarea ordinii și securității politice în regiune, s-a decompus ca urmare a disensiunilor interne și a problemelor externe. S-au desprins mai multe hanate, care treptat au fost lichidate de puterea țaristă aflată în plină ascensiune. Tătarii și-au menținut identitatea istorică, lingvistic și religioasă în spațiul ex-sovietic (Tatarstan, Kîrgîzstan, Turkmenistan ș.a.), dar și în Turcia, Canada, Australia, România. În prezent, numărul total al tătarilor care locuiesc în lume se cifrează la circa 12-15 milioane de suflete.

Istoria, spiritualitatea și identitatea acestui popor a fost abordată cu lux de amănunte într-o monografie complexă elaborată recent cu acribie profesională de Nuredin Ibram, renumit profesor universitar (a activat 50 de ani fără întrerupere în mediul universitar), doctor în filosofie (1974), membru fondator al Universității „Ovidius” din Constanța. Nuredin Ibram, tătar, cu mare dragoste pentru propriul popor, mare cunoscător al istoriei, culturii, filosofiei, poate fi considerat, pe bună dreptate, înțeleptul din Dobrogea.

2

Profesorul Nuredin Ibram la monumentul lui Mehmet Niyazi (1878–1931), cel mai mare poet tătar din Dobrogea. Municipiul Medgidia, județul Constanța, România. Foto: Ion Valer Xenofontov, 6 iulie 2018

1. Tătarii din România fac parte din familia popoarelor turcice, fiind de confesiune islamică, sunnită hanefită, vorbesc un dialect și grai al limbii turce și sunt atașați de Crimeea (Yeșil Ada). Majoritatea tătarilor din România trăiesc în Dobrogea (90%–95%), „plămânul României” (potrivit afirmației regelui Carol I). Conform recensământului din anul 2011, în România locuiau 20 464 de tătari, cei mai mulți fiind la Constanța (7 367). Prima atestare documentară cu privire la tătarii din Dobrogea se referă la Ginghis Han. Călătorul arab Ibn Battutah, în notițele sale referitoare la Dobrogea (datate cu anii 1330–1331), menționa că „Baba Saltuk” (în prezent, Babadag) este cel din urmă oraș pe care îl stăpâneau tătarii. Între această localitate și începutul împărăției grecești (bizantine) erau 18 zile de mers într-un pustiu lipsit în întregime de oameni.

3

Un grup de absolvenţi ai Seminarului Musulman de la Medgidia, sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX. Colecţia Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Filiala Bucureşti. Expoziția ISPMN – Turcii și tătarii din Dobrogea. Amintiri. Sursă: https://adevarul.ro/locale/constanta/fascinanta-istorie-turcilor-tatarilor-romania-stapanii-dobrogei-otomane-supusii-tari-ortodoxe-1_54df44f2448e03c0fd9a10ee/index.html (accesat: 20.08.2018)

  1. În spațiul nord-carpatic, tătarii se afirmă abia în sec. XIII. După năvălirea tătarilor, în 1241, Moldova și o bună parte a Munteniei s-au aflat sub influența acestei populații până la formarea principatelor. Totodată, transgresau și munții, în Transilvania și Ungaria, generând pagube și luând prizonieri. În 1343 armata regelui maghiar Ludovic, din care făceau parte și maramureșenii conduși de voievodul Dragoș, îi înfrânge pe tătari și îi silește să se retragă peste Nistru.
  2. Prezența tătarilor în spațiul carpato-dunăreano-pontic a avut și un revers pozitiv deoarece au reușit să oprească „înaintarea feudalilor unguri spre răsărit” și a facilitat formarea principatelor. Astfel, Basarab, întemeietorul Țării Românești, fiind ajutat de tătari, l-a învins, în 1330, la Posada, pe Carol Robert, regele Ungariei. În urma acestui conflict militar, statul muntean și-a câștigat independența.
  3. Datorită invaziilor tătarilor s-a sistat procesul de catolicizare a populației românești în Muntenia și Moldova. S-a format chiar un episcopat catolic al cumanilor în răsăritul Munteniei și în sudul Moldovei, cu sediul la Milcov.
  4. Până în anul 1877, tătarii, turco-tătarii dobrogeni au fost lipsiți de o cultură politică identitară, fiind sub tutela Imperiului Otoman, ca cetățeni otomani, iar după 1878, într-un nou context politic, ca cetățeni români, loiali statului român.
  5. Imperiul Rus a susținut înlocuirea în Basarabia a populației tătare cu cea bulgară creștină, dar nu românească.4

Secvență din interiorul Geamiei Sultan Abdulmecid Camisi (edificată în anul 1856) din municipiul Medgidia. Foto: Ion Valer Xenofontov, 6 iulie 2018

7. În mentalul colectiv – alimentat consistent de cronicari și balade populare românești – s-a imprimat o imagine a tătarilor cruzi și barbari. În realitate, era vorba de mercenari militari cu solda, care au executat misiuni de război

8. În profilul ocupației tradiționale, păstoritul, tătarii au dat lunilor anului denumiri legate de creșterea animalelor. Lunile de primăvară se numesc „koykozladî” („oaia a fătat”); lunile de toamnă se numesc „kesîm” („animale alese pentru tăiere”) sau „soyîm”/„soyîmlîk” („animal crescut pentru sacrificare”); vara este numită „caz”/„yaz” și semnifică „a împrăștia hrana”, „turma pe întinsele stepe”.

9. Potrivit unor cercetători, 61,89% din totalul denumirilor toponimice din Dobrogea veche sunt turco-tătare și doar 33,34% – românești. Exemple de toponimie turco-tătară: cele două stepe muntene Bărăgan (din limba turcă „bora”, vifor, vârtej de zăpadă) și Burnaz (în turcă, nas lung și gros), numele județului Teleorman (în turcă „orman”, pădure) al pădurii Deliorman (semnifică „pădure bună”); „Basarabă” în vechea turcă semnifică „părinte cuceritor” sau „părinte stăpânitor” etc.

10. Tătarii sunt atașați de cai. Un om fără cal („atsîz”, în tătară) este un paria, marginal al societății. Un copil începea să călărească de la trei ani. Există multe proverbe și zicători tătare care au în epicentru vieții cotidiane cabalina: „În inima oricărei femei un pașă, în inima oricărui bărbat un cal înșeuat”, „Calului bun, un bici, calului leneș, o mie”, „Dacă-ți moare calul, rămâne drumul”, „Vezi stăpânul și cumperi calul, vezi mama și ei fata”, „Un cal scund poate fi încălecat de toți” etc.

 Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-din-istoria-tatarilor-din-romania-relatate-de-profesorul-universitar-nuredin-ibram_23407

CARTEA LUNII SEPTEMBRIE 2018

Nuredin Ibram, Tătarii din România. Istoric. Spiritualitate. Identitate, Constanța, Editura Muntenia, 2017, 316 p. ISBN 978-973-692-420-0

Istoria, spiritualitatea și identitatea poporului tătar a fost abordată cu lux de amănunte într-o monografie complexă elaborată recent cu acribie profesională de Nuredin Ibram, renumit profesor universitar (a activat 50 de ani fără întrerupere în mediul universitar), doctor în filosofie (1974), membru fondator al Universității „Ovidius” din Constanța.

Nuredin Ibram, tătar, cu mare dragoste pentru propriul popor, mare cunoscător al istoriei, culturii, filosofiei, poate fi considerat, pe bună dreptate, înțeleptul din Dobrogea.

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

1