La 30 iulie 1992, halterofilul Tudor Casapu a devenit campion olimpic (Barcelona, Spania), unicul campion olimpic al Republicii Moldova la probă individuală. Pentru prima dată în istoria recentă a Republicii Moldova Tricolorul de Stat și Imnul de Stat al Republicii Moldova au fost, respectiv, arborat și intonat pe cea mai înaltă culme olimpică.
Medalia olimpică de aur, Barcelona, 1992. Arhiva privată a campionului olimpic Tudor Casapu.
Fragmente din interviul realizat în zilele de 15 august, 16 septembrie și 14 octombrie 2014. Arhiva audio a Bibliotecii Științifice (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei.
Medaliile de aur de la Campionatul Mondial, Budapesta, 1990. Arhiva privată a campionului olimpic Tudor Casapu.
CAMPIONUL OLIMPIC TUDOR CASAPU: „ATUNCI CÂND S-A INTONAT IMNUL DE STAT AL REPUBLICII MOLDOVA, EMOȚIILE ERAU FOARTE MARI”
Ion V. Xenofontov – Maestre, cum ați ajuns în sportul de performanță?
Tudor Casapu – Pe timpurile când învățam la Școala Internat nr. 1 din Chișinău cu profil în domeniul matematicii, sectorul Poșta Veche, strada Doina 102, erau mai multe probe sportive. Dacă antrenorul este unul bun, el cunoaște că aici au venit băieți puternici de la țară și poate astfel valorifica o bază solidă. Chiar și la noi în clasă mai toți băieții erau puternici. De la început m-am antrenat la box, dar la antrenamente am lovit un coleg, care a sângerat, și nu mi-a plăcut acest lucru. Apoi am practicat și luptele, vreo câteva săptămâni, poate puțin mai mult, dar nu mi-a plăcut să mă „tăvălesc” pe saltelele celea. Apoi a venit primul meu antrenor, domnul Oleg Poliakov, din Lvov, Ucraina. El a venit la stadionul republican și s-a adresat antrenorilor Vladimir Niselson, Dumitru Kristov pentru recomandări la mai multe școli din capitală. Dumnealui a venit și în școala noastră unde a găsit repede limbă comună cu directorul școlii.
Pasiunea pentru muncă a deprins-o încă din copilărie. Mingir, 1975. Arhiva privată a campionului olimpic Tudor Casapu.
La început ne antrenăm într-un spațiu mic, unde erau două haltere, pe beton. Poliakov l-a convins pe directorul școlii Petru Popovici că aici vede deja băieți puternici, din care vor ieși sportivi adevărați. Atunci jos, în subsol, unde era orchestra tarafului școlii, domnul Poliakov l-a convins pe director să elibereze spațiul pentru a pregăti o sală de haltere. Singuri am făcut sala de antrenamente, am reparat podeaua, am făcut podețul, am cumpărat echipamentul necesar.
Tudor Casapu împreună cu feciorul Mihai, 2014. Arhiva privată a campionului olimpic Tudor Casapu.
Totodată, profesorul de fizică, Constantin Nicolaevici Ceban, care cânta la acordeon și conducea taraful școlii, m-a convins să cânt în formația muzicală. Inițial cântam la țambal, apoi interpretam solo. Venea cineva cu mașina și mă ducea la Casa Pionierilor din sectorul Râșcani al capitalei la repetiții. Eu cântam la toate sărbătorile. Am început cu piesa „E liniște în codrul verde și în satul meu…”. Îmi amintesc că odată la noi în pădure s-a organizat un fel de „Zarniță”, cum era înainte, și am iești cu acest cântec. Erau niște bătrâni care au lăcrimat, la această piesă. Apoi, de Ziua Cosmonauților (12 aprilie), am cântat „Are țara mea o zână, una este ea / Valea, Valea, Valentina, prima rândunea…”. După care ne-am dus la festivalul tarafurilor, unde am cântat „Bate vântul, iarba suflă /Dorul mamei mă usucă…” de Teodor Negară, piesa cu care am câștigat festivalul și cea pe care am cântat-o și la jubileul meu de 50 de ani. Dirijorul a încercat să mă convingă să rămân în continuare să interpretez în taraf, dar am refuzat, alegând halterele. Sunt momente de neuitat când învățătorul îți ține mânuță și te ajută să scrii prima literă. Așa și aici. Domnul Poliakov ne aducea diferite reviste de specialitate și ne demonstra cum se antrena campionul olimpic David Righert, rusul Vasili Alekseev, care a avut peste 80 recorduri mondiale, intrigându-ne spre a practica și cu o mai mare ardoare probele sportive. Poliakov ne demonstra modele ale sportului de performanță și ne încuraja să creștem în ierarhia sportivă. De exemplu, pe atunci titlul de maestru în sport era ceva cu greutate și de mare cinste. Eu doi ani m-am antrenat, am început în 1979 și în 1981 eram deja maestru în sport (categoria de 60 kg). Apoi, încetul cu încetul, am devenit campion al RSSM, iar în anul 1983, la Spartachiada Popoarelor, a fost o barieră pe care nu o puteam trece.
Familia Casapu: Mihai, Dumitru, Ana, Zinaida, Vasile și Tudor, 2012. Arhiva privată a campionului olimpic Tudor Casapu.
Ion V. Xenofontov – Era vorba de o barieră psihologică?
Tudor Casapu – Da, era de ordin psihologic. Parcă ești puternic, dar nu poți ridica greutățile la care mizezi. În 1983 am fost al șaptelea la Spartachiada Popoarelor, apoi în 1984 – brusc am avansat. Atunci am trecut în altă categorie, cea de 67,5 kg, la care am câștigat Cupa URSS, ceea ce era standardul pentru sport de clasă internațională. Am fost inclus în cadrul selecționatei URSS, unde activat din 1984 și până în 1992. E clar că înainte era și mai ușor să perseverezi, fiind mai multe cluburi sportive, începând cu Institutul Pedagogic de stat „Ion Creangă” unde era Asociația „Burevestnik”, la Institutul Agricol „M. V. Frunze” era „Colhoznicul”. Îmi amintesc, chiar în anii 1981–1982, când eram student, ne-am dus la Kiev la „Jocurile studențești”, erau competiții între „Burevestnik”, „Colhoznicul” etc. Erau mai multe asociații sportive, inclusiv în Moldova, care erau niște pași siguri spre performanță. Dar acum ce a mai rămas? Ceea ce a fost la clubul „Dinamo” s-a distrus, a rămas numai sportul din cadrul Armatei Naționale, unde sunt militari care mai iubesc sportul de performanță.
Concentrare maximă, 1992. Arhiva privată a campionului olimpic Tudor Casapu.
Înainte sportul de performanță îi asigura sportivului un oarecare viitor, așa cum mi l-am creat și eu. Deja știam că după sport o să îmbrac cizmele și uniforma militară. Poți activa și în calitate de polițist, chiar și în poliția de frontieră. Dar în zilele noastre lipsește acest imbold.
Campionul olimpic Tudor Casapu cu medalia de aur pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, 1992. Arhiva privată a campionului olimpic Tudor Casapu.
Ion V. Xenofontov – Care sunt etapele de pregătire a unui sportiv de performanță?
Tudor Casapu – În primul rând, pentru a pregăti un sportiv de performanță trebuie să avem condițiile necesare, ceea ce în prezent în Republica Moldova lipsește. Este necesară o bază sportivă, nu mai vorbesc de o bază olimpică, care se tot construiește încă din 1992, încă de pe timpul când era Mircea Snegur președintele țării. A fost dat la Condrița un teren pentru un bază olimpică, care, din păcate și până azi nu este funcționabil. Este necesară o bază sportivă cu toate condițiile conform standardelor europene, cu hrană, cazare, sală de pregătire, săli de reabilitare, saună, bazin etc. Un halterofil nu poate să ridice doar haltera și atât. El are nevoie de saună, vitamine, bazin, sală polivalentă, unde poate să joace volei, tenis, deoarece mușchii trebuie dezvoltați treptat. Mai are nevoie, de asemenea, și de o hrană specială, de un suport financiar, pentru a putea supraviețui, căci sportul solicită bani.
Tudor Casapu, maior al Trupelor de Carabinieri ale MAI, 1996. Arhiva privată a campionului olimpic Tudor Casapu.
Ion V. Xenofontov – În URSS aceste lucruri erau bine puse la punct?
Tudor Casapu – Evident, era o infrastructură olimpică bine dezvoltată, care includea toate probele olimpice.
Ion V. Xenofontov – Regimul zilei într-un cantonament, orele de antrenament, ce pedepse se aplicau sportivilor în perioada sovietică?
Tudor Casapu – Cantonamentele erau organizate practic pe tot parcursul anului. Între Campionatul European și cel Mondial se mai întâmpla și câte o întrerupere, atunci ne duceam în cantonamente cu selecționata „Dinamo”, care avea o bază olimpică în Feodosia, pe malul Mării Negre.
Tudor Casapu, purtătorul făcliei olimpice. Washington, 1996. Arhiva privată a campionului olimpic Tudor Casapu.
Referitor la cantonamente, erau practicate de luni și până duminică. În fiecare zi era înviorarea la orele 7:30, unde toți trebuiau să fie prezenți. Ne duceam în sală, unii sportivi jucau volei, alții își antrenau spinarea, genunchii, fiecare cu problemele lor. Când eram în selecționata URSS, împreună cu Leonid Taranenko, Iurii Sarkysian, Vardanyan, dimineața, chiar la orele 7.30 începeam primul antrenament. Pe zi făceam câte trei antrenamente. La primul antrenament ridicam 15-20 tone. La orele 9:00 serveam micul dejun. La 11:00 efectuam primul antrenament, care dura până la orele 14:00, după care luam masa de prânz. Seara, la orele 17:00 era al doilea antrenament, iar la 19:30 – cina. La orele 23:00 – culcarea. Iată aceasta era o zi obișnuită de cantonament.
Tudor Casapu, doctor honoris causa al Universității de Stat de Educație Fizică și Sport din Moldova, 2014. Arhiva privată a campionului olimpic Tudor Casapu.
Lunea, miercurea și vinerea – erau câte două antrenamente, iar marți, joi și sâmbătă – câte unul.
Tudor Casapu, eternul campion/ Colecția Legendele sportului moldovenesc, Chișinău, Biblioteca Științifică Centrală „Andrei Lupan” (Institut), 2015, 288 p. ISBN 978-9975-3044-3-6
Dar aceste zile erau diferite în funcție de antrenor. De exemplu, când era antrenor Medvedev, făceam câte două antrenamente peste o zi, nu conta ce zi era (sâmbătă, duminică). Luni făceam câte două antrenamente, iar a doua zi – unul. Apoi marți, joi și sâmbătă doar un antrenament dimineața, practic același regim: dimineața – înviorarea, alergam câte un cerc pe stadion și apoi în sală, erau asigurate toate condițiile. Seara, la 17:00–19:30 toți făceam saună. De asemenea, fiecare sportiv avea program special la masaj. Erau doi masori, care aplicau masajul pe tot corpul timp de 45 minute.
Ion V. Xenofontov – Cum era implicată nemijlocit știința în cantonamente?
Tudor Casapu – Știința era implicată în mod direct. Erau grupe de medici care lucrau cu noi. De exemplu, cu noi a lucrat și psihoterapeutul rus Anatoli Kashpirovski, maestru în sport al URSS de atletică grea, doctor în medicină. Mai era și Alan Ciumak, fost comentator sportiv, cel care făcea vrăji cu apa; era o echipă de oameni care veneau și verificau analiza sângelui, ofereau consultații în privința posibilității de ridicare a greutăților. Făceau diferite experiențe. După antrenamente, verificau rezistența organismului la ridicarea diferitor greutăți, măsurau bătăile inimii, pulsul și apoi veneau cu recomandări pentru sportiv și antrenor. Această activitate se făcea prin intermediul Comitetului sportiv. În fiecare lună efectuam controlul medical.
Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova, și Tudor Casapu. Arhiva privată a campionului olimpic Tudor Casapu.
Ion V. Xenofontov – Ce pedepse li se aplicau sportivilor?
Tudor Casapu – Ce pedepse erau? De categoria mea erau câte 6-7 sportivi, care aveau aceleași rezultate. Apoi ce fel de pedepse mai trebuiau?
Premiul Național al Republicii Moldova, 2001. Arhiva privată a campionului olimpic Tudor Casapu.
Eu le spuneam sportivilor noștri: Vă imaginați, începând cu 1984 și până în 1992, timp de opt ani de zile, să te menții tot timpul în formă. Dacă nu erau asigurate rezultatele sau erau mici abateri de la norme, puteai să-ți iei valiza și să pleci imediat acasă. Concurența era acerbă.
Doi campioni olimpici: Nicolae Juravschi și Tudor Casapu, 2014. Arhiva privată a campionului olimpic Tudor Casapu.
Ion V. Xenofontov – Povestiți-ne despre ora astrală, Barcelona 1992.
Tudor Casapu – Până a ajunge la Olimpiada de la Barcelona, am muncit foarte mult. Vrei nu vrei, emoțiile erau foarte mari. Dacă ziua mai jucam dame, ne mai plimbam prin oraș, seara, când mă culcam, apăreau diferite gânduri și emoțiile se intensificau. Înainte de competiții ne antrenam în cadrul orășelului olimpic. Era o sală de antrenamente și alta de participare. Dacă vroiai, te puteai antrena de dimineață până seara.
Tudor Casapu și Lucia Zaftoni, educatoarea din cadrul Școlii-internat nr. 1 profil matematică, 2013. Arhiva privată a campionului olimpic Tudor Casapu.
Ion V. Xenofontov – Cum v-ați simțit când s-a intonat Imnul de Stat al Republicii Moldova?
Tudor Casapu – Atunci când s-a intonat Imnul de Stat al Republicii Moldova, emoțiile erau foarte mari. Chiar și românii ziceau: ce basarabean a ridicat primul tricolorul nostru și s-a intonat imnul „Deșteaptă-te române!”? La acea olimpiadă mai fusese încă o medalie a românilor, dar eu am fost primul care a participat și a luat medalia de aur. Atunci eu mi-am făcut cruce că s-a împlinit visul de a deveni campion olimpic, apogeul carierei. Campion mondial fusesem în anul 1990, iar campion olimpic era pentru toată viața.
Un buchet de medalii la pieptul unui mare campion, 2013. Arhiva privată a campionului olimpic Tudor Casapu.
Sursă: Ion Valer Xenofontov, „Pentru a ajunge sportiv de performanță trebuie să ai un caracter puternic, voință de oțel, multă răbdare și un scop bine definit” //Tudor Casapu, eternul campion, Chișinău, Biblioteca Științifică Centrală „Andrei Lupan” (Institut), 2015, p. 126-144
10. Savantul are interese de cercetare și în alte domenii științifice. În special, o rezonanță importantă a activității sale au avut rezultatele de evaluare a impactului tarifelor asupra indicatorilor macroeconomici ai Republicii Moldova.
Liceul Academiei de Științe a Moldovei. Foto: Ion V. Xenofontov, 21 aprilie 2017. Muzeul Științei al AȘM. Fond foto. Cota arhivistică: 00168d