Daily Archives: 04/11/2013

ÎPS MITROPOLIT VLADIMIR A TRANSMIS UN MESAJ DE FELICITARE DOMNULUI CONSTANTIN MANOLACHE

La cea de-a 60 aniversare, directorul Institutului de Studii Enciclopedice, dr. colonel (r) Constantin Manolache a avut parte de numeroase felicitări și urări de bine din partea conducerii Academiei de Științe a Moldove, a omologilor săi, directorilor institutelor de cercetare din cadrul AȘM, și a colegilor de serviciu. Prin binecuvântarea ÎPS VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, la evenimentul de azi au fost prezenți Secretarul Mitropoliei Moldovei, prot. mitr. Vadim Cheibaș și Președintele Departamentului Mitropolitan „Arhitectură, Restaurare și Pictură Bisericească” prot. mitr. Manole Brihuneț, care au decorat omagiatul cu una din distincțiile principale ale Bisericii Ortodoxe din Moldova, ordinul „Meritul bisericesc” de gradul II. Au fost spuse multe cuvinte frumoase și de laudă celui, care a stat la baza proiectului „Mănăstirile și schiturile Republicii Moldova”, desfășurat în perioada 2011–2013, și finalizat prin publicarea unui volum de referință, consistent ca formă și conținut, de 800 de pagini, cu un bogat suport bibliografic și un exuberant material ilustrativ.

IMG_8882

Articolul în întregime