ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE CETATEA FĂGĂRAȘ

Motto: „Una din podoabele țării”.
Nicolae Iorga (1871–1940), istoric român

Cetatea Făgăraș se află în localitatea omonimă din județul Brașov, România. Vocabula Făgăraș vine de la pădurile de fag ce se aflau în vechime în regiunea respectivă. Pentru prima dată numele Făgăraș este menționat într-o diplomă din 1291 emisă de regele ungur Andrei III (1290–1301).

Făgărașul, cetatea și domeniul său funciar au deținut un rol semnificativ în istoria Transilvaniei și Țării Românești. Negru Vodă (Radu Negru), cel care prin tradiție a întemeiat Țara Românească, era din Făgăraș. Tot în Făgăraș, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial s-a retras o importantă comunitate de basarabeni.

  1. Cetatea Făgăraș este una dintre cele mai mari și mai bine conservate cetăți medievale din Europa de Sud-Est, fiind clasată de o revistă americană pe locul doi în registrul celor mai frumoase castele din lume. Din 1500 și până la mijlocul sec. XIX, cetatea a fost asediată de 15 ori, însă niciodată n-a fost cucerită cu forța armelor. De aceea, poate fi numită, pe bună dreptate, Cetatea Invincibilă.
  2. Anterior cetății de piatră de la Făgăraș, în sec. XII–XIII a existat o fortificație din lemn, cu val de pământ. Vestigiile fortificației din lemn, păstrate în Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, demonstrează că aceasta a fost distrusă violent în urma imixtiunii tătare din 1241.
  3. Primele izvoare scrise referitoare la cetatea de piatră datează din anul 1455, fiind menționat un „castelan”. Investigațiile arheologice demonstrează însă existența cetății de piatră la sfârșitul sec. XIV.
  4. Din a doua jumătate a sec. XVI, Cetatea Făgăraș devine reședință nobiliară și princiară importantă. Voievozii și principii Transilvaniei (Ștefan Mailat și Gașpar Becheș) au utilizat-o ca obiectiv strategic de luptă pentru tron. Mihai Viteazul a considerat-o „cetate de scaun”.
  5. În sec. XVII, grație unor activități de muncă intensă și cu străduința unor conducători pricepuți, s-au conturat dimensiunile și formele actuale ale cetății, care dispunea de 85 de încăperi. În baza obligațiilor de „muncă la cetate”, iobagii domeniului Făgăraș au fost repartizați în trei schimburi, a cîte 50 de oameni, ce prestau muncă câte o săptămână. Unii cu hîrlețul și sapa, iar alții cu brațele.
  6. Între 1670 și 1691, în monumentul de la Făgăraș s-au ținut 11 Diete ale Transilvaniei (instituție constituțională și politică preparlamentară), 18 delegații (reuniuni mai strânse) și au fost primite peste 50 de solii străine.
  7. Cetatea a fost, pe rînd, garnizoană militară austriacă (1696–1867), maghiară (1867–1918) și românească (1918–1948). Din 1948 și până în 1960 a fost închisoare comunistă. Între septembrie 1950 și aprilie 1960, aici au fost închiși circa 4 000 de foști angajați ai Serviciilor de Informații, ai Siguranței Statului, magistrați militari și diplomați. Specific pentru acest penitenciar, în care au murit 166 de oameni, era faptul că deținuții erau „lagăriști”, adică întemnițați fără procese și fără condamnări. După 1960 a fost dezafectată și s-au început lucrări de restaurare pentru a-i reda înfățișarea din perioada de apogeu – sec. XVII. În urma unei decizii din 1976, în cetate au fost înființate ateliere de covoare, tricotaje și confecții, centre comerciale și de alimentație publică, un hotel, un muzeu și biblioteca municipală. În prezent funcționează doar ultimele două instituții culturale. Cetatea este deschisă contra unei taxe vizitatorilor și celor care doresc utilizarea temporară a spațiilor din incinta cetății.
  8. Fortificația poate fi numită și Cetatea Torturii. Potrivit unor legende și mistere, în cetate ar fi existat mașina de tortură „Fecioara de Fier”. Condamnatul la moarte, trimis la „fecioară” pentru rugăciunea de sărut a icoanei Maicii Domnului, în loc de iertare, găsea în brațele ei o moarte cumplită. Persoana era străpunsă de pumnale, apoi se deschidea o trampă și corpul cădea într-un mecanism de săbii, care „toca carnea”. Într-un canal aflat la o înălțime de 8 m apa evacua resturile în râul Olt, nelăsând nicio urmă de crimă. O altă „Fecioara de Fier” reprezenta un sarcofag cu cuie în care era închis condamnatul. Cuiele îi străpungeau tot corpul, cu excepția organelor vitale. În urma pierderii de sânge, persoana murea în chinuri groaznice. În cetate se pot vedea și în prezent temnițele medievale, unele având săli de tortură.
  9. Profesorul făgărășean Florentin Olteanu a denumit Cetatea Făgărașului drept Cetatea Principeselor, înregistrând această sintagmă ca brand. Într-adevăr, cetatea a fost domeniu al principeselor, care prin statut i-au menținut fortificației poziția hegemonică. Una dintre cele mai cunoscute Doamne a fost Stanca, soția lui Mihai Viteazul. În 1599, Mihai Viteazul a cucerit „Cetatea tare a Făgărașului”, pe care în 1600 a dăruit-o Doamnei Stanca. După înfrângerea lui Mihai Viteazul, familia sa a fost arestată. Din inițiativa lui Nicolae Iorga, în 1938, făgărășenii au edificat statuia principesei Stanca, pe epitaful căruia este notat: „Aici a suferit toate umilințele și toate amenințările, pentru dreptul neamului său, chinuită și apoi veșnic nemîngîiată soția lui Mihai Viteazul, Doamna Stanca”.
  10. În 1656, pe lacul cetății înotau 6 lebede, care erau hrănite cu o pâine de secară pe zi. În 1696, în lac erau nouă lebede și patru boboci. Îngrijirea lebedelor se realiza din ordinul principesei Transilvaniei. Ca o continuare a tradiției, în 2012, Primăria Făgărașului a decis popularea lacului cu lebede. La 1 septembrie 2016, pe lac înotau, împreună cu bobocii, 32 de lebede de culoare albă, neagră și gri.

 

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Legende foto

  1. Cetatea Făgăraș, 1883. Fondul materiale ilustrative al Muzeului Țara Făgărașului „Valer Literat”.
    0
  2. Statuia Doamnei Stanca, 1938. Sculptor Spiridon Georgescu. Pe fundal: Cetatea Făgăraș. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    1
  3. Bîrne și fragmente de lemn de la vechea fortificație din sec. XII–XIII. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    2
  4. Fierăria Cetății Făgăraș. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    3
  5. Blazonul sculptat pe ancadramentul ușii ce leagă casa cînepii cu loggia, amintit în surse în 1656, s-a conservat pînă în prezent. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    4
  6. Sala Țării sau Sala Dietei este menționată pentru prima dată în 1581. Aici a fost Dieta Transilvaniei pînă în 1639 (fiind transferată la alt nivel al castelului), apoi a avut destinația de capelă reformată, ortodoxă și apoi romano-catolică. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    5
  7. Sala Tronului. Foto: Daniela Hadîrcă-Năstas, 1 septembrie 2016
    6
  8. „Casa Doamnei”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    7
  9. „Fecioara de Fier cu cuie”. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    8
  10. Profesorul Florentin Olteanu este autorul brandului Cetatea Principeselor, Foto: Daniela Hadîrcă-Năstas, 3 septembrie 2016
    9
  11. Lacul cetății cu lebede. Foto: Ion Valer Xenofontov, 1 septembrie 2016
    10

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE BAZA DE ODIHNĂ (PENSIUNEA) „ȘTIINȚA”

                                                                               Motto: „Un loc unde revii în nostalgia unor  timpuri care se duc și care totuși nu se grăbesc”.

Anonimus

Potrivit unor informații, după destrămarea Uniunii Sovietice, 77 de pensiuni care aparțineau anterior diferitor instituții și organizații din Moldova sovietică au fost pierdute pentru totdeauna de către Republica Moldova în favoarea Ucrainei. Una dintre puținele pensiuni aflată în jurisdicția Chișinăului (mai exact, în gestiunea Academiei de Științe a Moldovei) este Baza de Odihnă (mai corect, Pensiunea) „Știința”, aflată în satul Nikolaevka, raionul Belgorod-Dnestrovsk, regiunea Odesa (Basarabia de altădată). Este o zonă de odihnă agreabilă, plasată pe o suprafață de 1,5 ha de pămînt, ce conservează, într-o anumită măsură, spiritul secolului XX, însă care tinde să se adapteze și la noile cerințe ale pieței regionale (în campus s-au construit și căsuțe de lemn înzestrate cu utiliăți moderne). Apa de pe litoralul Mării Negre (Marea Neagră a fost numită de greci în perioada precreștină Pontos Euxeinos – „Marea Ospitalieră”) din proximitatea pensiunii este considerată una dintre cele mai curate din regiune, grație schimbului permanent de curenți. Delfinii sunt atît de blînzi încît trec nestingheriți pe lîngă oamenii care înoată prin apropeirea acestor mamifere marine foarte inteligente. Pescărușii oferă și ei un spectacol splendind al naturii. La circa 5 km de Pensiunea „Știința” se află Bazareanca (Basyriamka – „grădina de sare”), colonie germană fondată la sfîrșitul sec. XIX. Vara, această localitate arăta ca un „oraș-fabrică”, deoarece în fiecare gospodărie se afla cîte o mașină de treierat.

O serie de factori externi eclipsează însă atmosfera de beatitudine: trecerea dificilă și obositoare  la vama ucraineană, infrastructura precară din regiune, arderea miriștilor de către ucraineni, chiar în proximitatea zonelor de pe litoralul Mării Negre (nu mai vorbesc de pagubele enorme pe care le produc florei, faunei și pămîntului), lipsa unui spirit gospodăresc colectiv, utilizarea zonei din proximitatea litoralului de către turiștii ocazionali (dikie), care lasă după ei mizerie etc.

 

  1. Pensiunea „Știința” se află în zona Balabanka („Satul Șoimului”) a localității Nikolaevka, la circa 1 km distanță de litoralul Mării Negre. Inițial, locul era utilizat de turiștii ocazionali, care locuiau în corturi. Din 1972 este administrată de de Academia de Științe a RSS Moldovenești (a Moldovei). Din cele cinci spații de agrement instituționalizate, Pensiunea „Știința” este cea mai veche.
  2. În perioada sovietică era foarte dificil să obții o foaie de odihnă la Pensiunea „Știința”. Prețul unei foi de odihnă era estimat la 8 ruble și putea fi obținut doar prin intermediul sindicatelor o dată la trei ani. „Străinii”, adică persoanele care nu activau la Academia de Științe, trebuiau să achite un preț mai mare – 25 ruble.
  3. Cel mai căutat produs în perioada sovietică la Pensiunea „Știința” era berea, care era adusă în lăzi, cu mari pile (prin intermediul lui Iosif Birman, directorul pensiunii), din Belgorod-Dnestrovsk. Peștele, în schimb, era din abundență și foarte variat.
  4. Cea mai veche clădire din zona Balabanovka se află la Pensiunea „Știința”. Este vorba despre conacul boierului Balaban. Este o construcție de la sfîrșitul sec. XIX, care are 12 camere mari și luminoase. Grosimea zidului este de 1 m. Vara conacul este răcoros, iar iarna – călduros. În anii celui de-al Doilea Război Mondial, în edificiu a fost cazată o unitate militară germană. Un fiu de-al fostului ofițer german, șeful structurii militare, a vizitat construcția în ultimii ani. Aproximativ în aceeași perioadă cu conacul s-a construit și grajdul. Potcoava germană găsită în această construcție și fixată de- asupra ușii căsuței paznicului este considerată talismanul pensiunii.
  5. Pensiunea „Știința” este o oază de verdeață în regiune. Aici cresc arbori și arbuști atît din specii foioase, cît și din cele fructifere. Printre cei mai bătrîni copaci de aici este un castan care are 115 ani. Dimineața ești trezit de un concert frumos oferit cu mare măiestrie de păsările care se adăpostesc în flora pensiunii.
  6. Bucatele sînt pregătite cu multă pasiune de bucătari din Republica Moldova în stil tradițional moldovenesc. Vineri, 22 iulie 2016, a fost sacrificat un porc în pensiune, iar sîmbătă 23 iulie a.a. bucătarii au pregătit o mămăligă uriașă într-un ceaun din fontă. Din cele 8 kg de făină s-a pregătit o mămăligă din făină moldovenească, cu gust și aromă ca acasă, pentru 123 de persoane. La cină, alături de acest aliment, s-a servit friptură din porcina sacrificată cu o zi înainte, brînză de oi și un pahar de vin rece. Pensionarii (cei care se odihnesc în pensiune) își pot diversifica meniul și prin produse naturale achiziționate de la localnici. De exemplu, Elena, lăptăreasa din localitate, deține 33 de caprine și o vacă și comercializează lapte proaspăt, brînză, urdă la prețuri modice. Un litru de lapte da capră costă doar 15 hrivne (aproximativ 12,5 lei). Pentru comparație, un litru de bere bună – 28 de hrivne! Iar marea, la rîndul ei, este destul de generoasă și cu cei care preferă să pescuiască. Peștele și crabii sunt aici din abundență.
  7. În cantina Pensiunii „Știința”, construită la sfîrșitul anilor 1970, se află patru tablouri: a) Tatiana Bivol, Coasta Mării Negre, ulei, 50/40 cm., anul ?; b) Autor necunoscut, Nistru în șerpuire, acuarelă, 100/150 cm, anul ?; Autor necunoscut, Sfîntul Gheorghe ucide balaurul, acuarelă, 150/150 cm, anul ?; Autor necunoscut, Butuceni, acuarelă, 100/150 cm, anul ?. Tabloul Sfîntul Gheorghe are în partea dreapta jos și o icoană fixată care o reprezintă pe Maica Domnului este plasat în colțul de răsărit al cantinei și, îmbrăcat în prosop, amintește de Casa Mare tradițională moldovenească.
  8. La o distanță de circa 1 km sud-vest de pensiune se află Cimitirul Tașkov. Aici își găsesc somnul de veci vechii locluitori ai localității. Am depistat și morminte de-ale moldovenilor (românilor). În cimitir își duc somnul de veci, într-o groapă comună (potrivit scriitorului armean Varujan Vosganian, „gropile comune sunt partea cea mai vinovată a istoriei”), 6 000 de militari de diferite naționalități (preponderant germani), care și-au găsit moartea în Marea Neagră în octombrie 1943. În 1986, o echipă de cercetători din Polonia au cercetat rămășițele pămîntești ale celor căzuți în timpul flagelului mondial. Cimitirul nu este îngrijit de mîna omului, ci de cea a divinității, fiind presărat de flori – imortele.
  9. În perioada 11–18 iulie, la Pensiunea „Știința” s-au odihnit și două femei trecute de 60 de ani, care lucrează în Italia. Anual, cel puțin două luni, acestea stau cu bătrînele pe care le îngrijesc pe malul Mării Adriatice. Vara mai vin să se odihneaslă „la Moldova”, pe malul Mării Negre, mai aproape de casă și nostalgia tinereții. Or, a perioadei sovietice.
  10. Dacă în zilele de 11–16 iulie apa din Marea Neagră a fost foarte caldă, atunci în zilele de 18–21 iulie a fost rece. Unii copii au emis ipoteza ca Marea Neagră „blîndă” a fost „furată” de un zmeu din poveste și înlocuită cu alta – „foarte rea”.

 

Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-baza-de-odihna-pensiunea-stiinta_15017

 Legende foto

  1. Conacul boierului Balaban edificat la sfîrșitul sec. XIX. Foto: Ion Xenofontov, 24 iulie 2016
    1
  2. Grajdul boierului Balaban, transformat, peste ani, în reședința directorului pensiunii și locuințe ale personalului. Foto: Ion Xenofontov, 24 iulie 2016
    2
  3. Potcoava germană din grajdul boierului Balaban – talismanul Pensiunii „Știința”. Foto: Ion Xenofontov, 22 iulie 2016
    3
  4. Castanul din 1901 – „bătrîn locatar” al pensiunii. Foto: Ion Xenofontov, 18 iulie 2016
    4
  5. Cantina pensiunii transformată într-o Casă Mare. Foto: Ion Xenofontov, 24 iulie 2016
    5
  6. Ion Botezatu, directorul Pensiunii „Știința” (din 2005), degustătorul oficial al mămăligii uriașe. Foto: Ion Xenofontov, 23 iulie 2016
    6
  7. Elena, lăptăreasa, comercializează produse lactate naturale și ieftine vizavi de Pensiunea „Știința”. Foto: Ion Xenofontov, 24 iulie 2016
    7
  8. În Cimitirul Tașkov și-au găsit somnul de veci, într-o groapă comună, 6 000 de militari în octombrie 1943. Foto: Lidia Prisac, 19 iulie 2016
    8
  9. În Cimitirul Tașkov și-au găsit somnul de veci înaintașii lui Aleksandr Tașkov, paznicul Pensiunii „Știința”. Foto: Lidia Prisac, 19 iulie 2016
    9
  10. Tatiana Bivol, Coasta Mării Negre, ulei, 50/40 cm., anul ?. Cantina Pensiunii „Știința”
    10
  11. Secvență de pe litoralul Mării Negre, în apropierea Pensiunii „Știința”. Foto: Ion Xenofontov, 18 iulie 2016
    11

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE VILA LUI MIHAIL KARCEVSKI

                                                           Motto: „O vilă misterioasă care a conservat spiritul epocii”.
         Anonimus

La romani vila (lat. villa – casă la țară) reprezenta o reședință rurală, înconjurată de grădini sau spații verzi, a marilor proprietari destinată agrementului.

Vilele urbane au apărut în Basarabia la sfârșitul sec. XIX, odată cu infiltrarea stilului Art Nouveau. Apogeul de răspândire a acestor edificii civile a fost atins în primele decenii ale sec. XX și în intervalul dintre cele două conflgrații mondiale. Erau locuințe confortabile, cu o curte interioară, cu un singur nivel sau cu etaj și cu o compoziție spațial-volumetrică pitorească. La noi, cele mai multe vile s-au păstrat în Chișinău, Bălți, Orhei și Soroca.

  1. Vila urbană a lui Mihail Karcevski se află în municipiul Chișinău, pe str. Mălina Mare nr. 39, sectorul Botanica.
  2. Este un monument de arhitectură de categorie națională înscris în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat cu nr. 355.
  3. Construcția este printre primele arhitecturi civile edificate de arhitectul-academician al Academiei de Arte a Imperiului Rus (1910), membru al Academiei de Științe a Uniunii Sovietice (1943), Alexei Șciusev (1873, Chișinău – 1949, Moscova). A. Șciusev, de altfel, a proiectat între 1924 și 1930, Mausoleul liderului bolșevic V.I. Lenin (1870–1924) din Piața Roșie din Moscova.
  4. Vila a fost edificată în anii 1897–1898 de către A. Șciusev la solicitarea colegului de gimnaziu M. Karcevski, fratele viitoarei soții a arhitectului.
  5. Edificiul cu etaj a fost construit pe un teren înconjurat de pomi fructifieri la periferia Chișinăului.
  6. Din amintirile lui M. Karcevski, proprietarul vilei, se desprind următoarele informații despre casă: „se află în valea unei râpe împădurite, pe acest loc surpat trece un drum… este modestă însă terasa mare împânzită de verdeață și gruparea asimetrică a camerelor oferă cumpătare arhitecturii sale și confort”.
  7. În epocă, casa era una tipică spațialității de habitat. Terasa este spațioasă, fiind una general întâlnită în spațiul carpato-danubiano-pontic, atât pentru locuințe boierești, cât și pentru cele țărănești.
  8. Casa a fost vizitată de prietenul și colegul lui M. Karcevski, Vasili Dokuceaev (1846–1903), renumit geolog și pedolog.
  9. M. Karcevski (8 iunie 1872, Chișinău – 6 noiembrie 1936, Chișinău), savant-pedolog, a fost un renumit profesor, care în 1901 a deschis o școală privată cu profil real (a doua școală de acest tip din Chișinău). Instituția de învățământ era recunoscută ca fiind una dintre cele mai bune din sudul Imperiului Rus. În 1913 școala a fost închisă din cauza promovării ideilor progresive.
  10. Construcția a aparținut descendenților lui M. Karcevski până în 2001, când a fost vândută. Actualii proprietari nu au modificat planul vilei. Casa are trei dormitoare, bucătărie, sufragerie și verandă. Ca urmare a ultimelor lucrări de reparație au fost schimbate geamurile și acoperișul. Casa este înconjurată de o grădină cu pomi și cu gazon bine îngrijit. Toate acestea îi conferă spațialității o proximitate cu cea descrisă de M. Karcevski cu peste 100 de ani în urmă.

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Ruslan Rozdovan, student

Universitatea de Stat din Moldova

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-vila-lui-mihail-karcevski_14760

 Legende foto

1. Vila urbană a lui M. Karcevski, anii 1970. Sursă: Arhiva curentă a Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova
1
2-3.Vila urbană a lui M. Karcevski. Foto: Ruslan Rozdovan, 17 martie 2016
2
3

4. Ca și vila urbană, casa lui M. Karcevski (edificată la începutul sec. XX) din Chișinău a fost proiectată de A. Șciusev. Motivele orientale sunt inflențate de expediția din Samarkand a arhitectului. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 iunie 2016
4

5. M. Karcevski, proprietarul vilei omonime. Sursă: http://sortov.net/lyudi/karchevskiy-mihail-vikentevich.html
5

6. Arhitectul A. Șciusev. Basorelief. Casa Memorială „A. V. Șciusev”. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 iunie 2016
6

7. Școală privată cu profil real administrată de M. Karcevski era plasată în spațiul unde actualmente se află Liceul Teoretic „Mircea Eliade”. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 iunie 2016
7

ZECE CURIOZITĂȚI DIN BIOGRAFIA MEMBRILOR TITULARI AI ACADEMIEI DE ȘTIINȚE A MOLDOVEI (I)

Motto: „Per aspera ad astra”
(„Pe căi anevoioase se ajunge la stele”),
expresie latină

Din cele mai vechi timpuri și până în prezent biografia oamenilor de știință a suscitat interes deosebit pentru societate. Deși „sunt ca toți”, totuși au și „ceva deosebit”, elemente nuanțate de biografie.

Odată Arhimede din Siracusa (287 î.Hr. – 212 î. Hr.), un mare învățat al Antichității, a sărit din baie, a ieșit în stradă, gol pușcă, și a strigat „Evrica!”, adică „Am găsit!”.

Savantul american Thomas Edison (1847–1931) a inventat becul electric, diverse aparate pentru iluminat, fonograful etc. Prima experiență a lui Edison a fost la 5 ani. A încercat să imite o gâscă ce clocea ouă. A stat ușor pe niște ouă cu intenția de a le cloci. În copilărie, Thomas Edison vindea ziare și dulciuri pasagerilor din tren. Totodată, nu rata ocazia pentru a face experiențe chimice în vagonul de bagaje. În prezent, majoritatea aparatelor audio și video se bazează pe invențiile lui Th. Edison. 

Dubla laureată a Premiului Nobel în domenii științifice diferite (fizică și chimie), Marie Curie-Skłodowska (1867–1934) a avut o copilărie plină de dificultăți. Mama acesteia, după o lungă suferință cauzată de tuberculoză, a decedat, iar tata, un învățător cu salariu modest de abia putea să-i întrețină pe cei cinci copii. La peste opt decenii de la decesul cercetătoarei toate elementele cu care aceasta a intrat în contact (haine, mobila, manuscrise etc.) continuă să radieze, fiind cancerogene. Fără să cunoască consecințele elementelor radioactive asupra sănătății le purta cu ea în poșetă…

În spațiul carpato-danubiano-pontic există chiar o „spațialitate academică unică”. Este un miracol în istoria pedagogiei din spațiul actual al Republicii Moldova, cum dintr-o școală care a funcționat doar opt ani, șase absolvenți au devenit membri ai Academiei de Științe a Moldovei (în continuare – AȘM). Este vorba de Școala Medie de Băieți nr. 4 din Chișinău, pe care au absolvit-o academicianul (1984) Andrei Andrieş (n. 24 octombrie 1933, Chişinău – 7 aprilie 2012, Chișinău); membrul co­respondent (1984) Vasile Babuc (n. 13 februarie 1933, Chişinău); academicianul (1992) Silviu Berejan (n. 30 iulie 1927, s. Bălăbăneşti, azi r-nul Criuleni – 10 noiembrie 2007, Chișinău); academicianul (1989) Andrei Ursu (n. 20 decembrie 1929, Străşeni); academicianul (1984) Gheorghe Paladi (n. 9 mai 1929, Chişinău); academicianul (1992) Alexei Simașchevici (n. 27 iunie 1929, Chişinău). Coleg de școală a viitorilor savanți a fost renumitul regizor și actor Valeriu Cupcea (n. 12 martie 1929, s. Cupcui, r-nul Leova – 15 ianuarie 1989, Chișinău), cel care avea să joace rolul titular în spectacolul „Eminescu” de M. Ștefănescu (1966) și care a murit în ziua de naștere a eroului pe care l-a interpretat cu dăruire… 

La sfârșitul anului 2015, AȘM avea în componență 51 de membri titulari (academicieni) și 38 de membri corespondenți, cu vârstă medie de 73,9 ani și respectiv 75,0 ani. Media generală a vîrstei membrilor AȘM constituia 74,5 ani.

În spatele multor biografii științifice de succes ale membrilor titulari ai AȘM se ascund dificultăți, lipsuri materiale, vise, vocații, perseverență, dăruire, talent, entuziasm…

 

  1. Academicianul (2000) Ion Ababii (n. 11 februarie 1944, s. Ochiul Alb, r-nul Drochia), medic, savant consacrat în domeniul otorinolaringologiei, în copilărie a dorit să fie aviator. Însă a devenit doctor, dintr-o „întâmplare”. A absolvit școala medie la 16 ani, iar la aviație se admiteau doar de la 17 ani. Pentru a nu „pierde” un an… a depus documentele la Facultatea de Medicină Generală a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (1960).
  2. Academicianul (1992) Mircea Bologa (n. 31 mai 1935, s. Parcova, azi r-nul Edineţ), fizician, savant consacrat în domeniile termo- şi electrofizică, student la 16 ani la Facultatea de Fizică și Matematică a Universității de Stat din Chișinău, se identifică cu o situație pe care o are drept călăuză în viață. Savantul povestește că odată, în fața unui auditoriu reprezentativ trebuia să țină o comunicare un lector cunoscut, însă acesta s-a îmbolnăvit. A fost înlocuit ad-hoc de un alt specialist. Acesta a fost audiat cu mare interes de public. Organizatorii au fost surprinși de înalta ținută academică a oratorului și l-au întrebat care e secretul că s-a prezentat atît de bine, fără o pregătire prealabilă. Lectorul a răspuns că, de fapt, pentru acea întrunire s-a pregătit pe parcursul întregii vieți.
  3. Academicianul (1995) Ion Bostan (n. 31 iulie 1949, s. Brânza, r-nul Cahul), inginer, savant consacrat în domeniile maşinologiei şi fiabilității maşinilor, s-a născut într-o familie de colhoznici de rând, care au trecut prin calvarul celui de-al Doilea Război Mondial, foametei și deportărilor etc. Mai mult ca atât, în 1957, în urma unei inundații, familia a rămas ruinată, fiind necesară construirea unei noi case. Anton Bostan, tatăl viitorului academician, fără studii speciale, a devenit cel mai bun mecanizator din localitate. Orice tehnică nouă apărută în gospodăria colectivă era pusă în aplicare de badea Anton. Astfel, a pus în circuit primul tractor „Universal”, mașini de procesare a laptelui și de fabricare a smântânii, agregate pentru treieratul grânelor, o făbricuță de tras lîna, unica în lunca Prutului de Jos etc. Dragostea genetică pentru tehnologii și inovații a fost transmisă fiului, viitorului academician.
  4. Academicianul (2000) Mitrofan Ciobanu (n. 5 ianuarie 1942, s. Copceac, azi r-nul Ştefan-Vodă), matematician, savant consacrat în domeniul topologiei, povestește că nașterea sa a fost o mare surpriză în familie deoarece era primul nepot cu numele de familie Ciobanu. Bunicul Sofroni a spus că lasă toată averea nepotului. Aceasta era constituită dintr-un butoi vechi de 500 litri, 2-3 ha de pământ fertil, două grădini mici cu 8 copaci de nuc, un cireș și cîțiva pomi de vișin. În iarna în care s-a născut viitorul academician era un ger de crăpau pietrele. Ca să nu răcească pruncul la botez, părinții au încălzit apă la moșul Constantin, care locuia în apropierea bisericii. A fost botezat de părintele Constantin, chiriaș în bordeiul familiei Ciobanu, o casă mică. De emoții, părinții și nașii la botez au uitat să ridice documentul, lăsându-l în registrul bisericesc. A fost numit Mitrofan în memoria bunicului pe filieră maternă, cu care de altfel și seamănă.
  5. Academicianul (1978) Mihail Lupașcu (n. 27 august 1928, s. Cuizăuca, azi r-nul Rezina – 21 iunie 2016, Chișinău), agronom, savant consacrat în domeniul fitotehniei şi producerii nutreţurilor, a fost supranumit „patriarhul agriculturii”. În copilărie era șotios, era cel mai mic de statură dintre cei șase frați și i se zicea „Milică”. Lucrul pământului, îngrijirea animalelor i-au fost universul copilăriei. Aceasta probabil și l-a marcat în viitoarea activitate științifică și administrativă, deoarece a fost cel care a introdus în Moldova pentru prima dată lucerna, hrana de bază pentru bovine.
  6. Academicianul (1993) Vasile Micu (n. 18 octombrie 1938, s. Olişcani, azi r-nul Şoldăneşti), agronom, savant consacrat în domeniile geneticii, ameliorării şi seminologiei, s-a născut într-o familie evlavioasă cu șapte copii. În casă, în toate camerele, erau icoane, rugăciunile de dimineață, înainte de masă, înainte de culcare erau respectate cu strictețe de toți membrii familiei. În copilărie s-a implicat la munci agricole: curățatul porumbului, culesul strugurilor, înșiratul și păpușitul tutunului etc. Bunicul din partea tatălui, Ion Micu, l-a învățat a ține toporul în mînă, a ciopli etc. Un mare cunoscător de basme, povești, cântece populare, bunicul a decedat în timpul foametei din anii 1946–1947, la vârsta de 84 de ani. Și-a protejat până la urmă nepoții, atunci când i se oferea mâncare o ceda în favoarea copiilor, spunând că „s-a săturat”.
  7. Academicianul (1992) Sveatoslav Moscalenco (n. 26 septembrie 1928, s. Bravicea, azi r-nul Călăraşi), fizician, savant consacrat în domeniile teoriei semiconductorilor, opticii cuantice, și academicianul (1976) Vsevolod Moscalenco (n. 26 septembrie 1928, s. Bravicea, azi r-nul Călăraşi), fizician, savant consacrat în domeniul fizicii teoretice a stării condensate, sunt frați gemeni. În copilărie, aceștia se asemănau în toate privințele. Odată unul din frați a scăpat o farfurie jos, iar celălalt, din solidaritate, a procedat la fel. Părinții au vândut vaca pentru ca să-și dea copiii la cel mai bun liceu din Basarabia – Liceul „B.P. Hasdeu” (actualmente, sediul Muzeului Național de Istorie). Având reușită foarte bună la învățătură, frații gemeni dispuneau de bursă, locuiau la internat și erau scutiți de taxa de învățătură. Dascălii de la acest liceu aveau libertate în alegerea metodelor de predare și determinarea sferei de cunoștințe transmise elevilor. Cu o intuiție de excepție, dezvoltată de legătura genetică comună, frații au demonstrat fenomene științifice încă cu jumătate de secol în urmă, fenomene care abia acum sunt puse în practică în știința occidentală.
  8. Academicianul (2012) Gheorghe Mustea (n. 1 mai 1951, s. Mândreşti, r-nul Teleneşti), compozitor, om de artă, a crescut într-o familie cu șapte copii, unde muzica era adorată, considerent care i-a marcat destinul. Despre tatăl viitorului academician se spune că s-a dus odată la piață să cumpere un purcel, însă s-a întors cu o armonică. Jocul preferat al copiilor din familia Mustea era „de-a orchestra”, dirijor fiind, evident, viitorul fondator și prim-dirijor al Orchestrei Simfonice a Companiei Publice Teleradio-Moldova.
  9. Academicianul (2007) Gheorghe Ţîbîrnă (n. 16 februarie 1944, Sângerei), medic, savant consacrat în domeniul oncologiei, are un postulat pe care îl respectă cu strictețe: „Jur să învăț toată viața”. A ales să practice medicina fiind ghidat de exemplul fratelui mai mare, chirurgul Constantin Țîbîrnă (membru de onoare al AȘM), care încă fiind student era înconjurat de pacienți: rude, vecini, localnici. Pe unii îi consulta, iar pe alții îi ajuta să se interneze la spital în capitală. Dacă tata îl vedea ca ajutor în gospodărie, atunci mama dorea copii învățați, de aceea îi povățuia: „Du-te după fratele Costică”, iar fratelui mai mare îi zicea: „Ai grijă de Gheorghiță”.
  10. Academicianul (1989) Andrei Ursu (n. 20 decembrie 1929, Străşeni, la naștere cîntărea 4,2 kg), biolog, savant consacrat în domeniile pedologiei, geografiei solurilor, ecologiei, narator de excepție, memorează că în 1953, pentru examenele de stat, un bătrân evreu din Strășeni i-a cusut un costum albastru, elegant. Chiar de la început, haina a fost una cu ghinion. Croitorul i-a făcut buzunarul din spate în partea stângă. Costumul confecționat cu ocazia absolviri Facultății de Geologie și Pedologie a Universității de Stat din Chișinău i-a fost furat. După moartea lui Stalin au fost amnistiați mai mulți deținuți politici, însă și infractori. În Chișinău, în acele zile erau dese cazurile de asasinări, siluiri etc. Printre cei amnistiați erau și doi fii ai gazdei unde locuia studentul Ursu. Inițial, din casă a dispărut fiul mai mare al gazdei, apoi și cel de-al doilea fiu (cu mari pretenții de artist!), care a sustras și costumul chiriașului. Au fost zile negre pentru viitorul academician, deoarece în haină se aflau cele mai importante documente: pașaportul, carnetele de comsomolist, de membru al sindicatelor, matricola etc. Pe lângă stres, absolventul a fost mustrat și amendat de autorități…

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-din-biografia-membrilor-titulari-ai-academiei-de-stiinte-a-moldovei-i_14692

Legende foto:

  1. „Biroul lui Al. G. Eiffel” din Turnul Eiffel evocă scena din 10 septembrie 1889, ziua în care Al. G. Eiffel, în compania fiicei Claire, a fost vizitat de vestitul inventator american Thomas Edison (1847–1931), autorul a 1 093 de brevete de invenție. Foto: Ion V. Xenofontov, 24 octombrie 2015
    1
  2. Cavoul Marie Curie-Skłodowska din Pantheon, Paris. Foto: Ion V. Xenofontov, 24 octombrie 2015
    2
  3. Savantul Mircea Bologa: portret în activitate academică. Arhiva privată acad. Mircea Bologa
    3
  4. Academicianul Mircea Bologa. Foto: Ion V. Xenofontov, 16 iunie 2016
    4
  5. Academicianul Ion Bostan (la tribună). Foto: Ion V. Xenofontov, 16 iunie 2016
    5
  6. Doctorandul Mitrofan Ciobanu la Simpozionul tiraspolean de topologie, 1969. Arhiva privată acad. Mitrofan Ciobanu
    6
  7. Academicianul Mitrofan Ciobanu, Savantul Anului 2015. Foto: Ion V. Xenofontov, 12 iunie 2016
    7
  8. Academicianul Mihail Lupașcu alături de mama, familie, rude, prieteni, 1976. Arhiva privată a academicianului Mihail Lupașcu
    8
  9. Academicianul Sveatoslav Moscalenco. Foto: Ion V. Xenofontov, 16 iunie 2016
    9
  10. Frații gemeni academicienii Moscalenco împreună în cercetări științifice, dar și în activități de întreținere fizică. Foto: Mihai Potârniche, noiembrie 1982. Arhiva Națională a Republicii Moldova. Cota arhivistică: 11297
    10
  11. Viitorul academician Andrei Ursu sub protecția părinților Eudochia și Tudor, august 1930. Arhiva privată acad. Andrei Ursu
    11
  12. Academicianul Andrei Ursu. Foto: Eugenia Tofan
    12
  13. Expoziția foto „Academia de Științe a Moldovei: evoluție, instituționalizare, personalități (1946–2016)”. Autor: drd. Eugenia Tofan, șef Centrul Media al Academiei de Științe a Moldovei. Pe fundal portretele membrilor Academiei de Științe a Moldovei. Foto: Ion V. Xenofontov, 16 iunie 2016
    13

 

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE PERSONALITĂȚI ORIGINARE DIN SPAȚIUL ACTUAL AL REPUBLICII MOLDOVA

Motto: „Pentru om nu este nimic
mai intersant decât însuși omul”.
Filosof antic

Potrivit studiilor de genealogie de ultimă oră din Republica Moldova (Mihai Adauge, Alexandru Furtună, Sergiu Bacalov ș.a.) se conturează o matematică inedită în cercetările de profil. În intervalul de timp de aproximativ şase veacuri în care s-au perindat circa 25 de generaţii, oricine dintre contemporani are peste 33 de milioane de strămoşi pe linii directe: bunici, străbunici, stră-străbunici, răs-străbunici etc.

Identificarea numelor de personalități pentru a fi promovate sub aspect editorial reprezintă una dintre problemele majore în elaborarea lucrărilor științifice, epicentrul conflictului fiind criteriile de selecție a personalităților. Potrivit unor relatări, cu nuanță anecdotică, regele francez Ludovic al XIV-lea, Regele Soare (Le Roi Solei), supărat pe opoziția iluministă și intelectuală din țară, a chemat un înțelept să-l consulte în privința pedepsei aplicate adversarilor cărturari. După multe ezitări și meditații, înțeleptul a spus: Măria Ta, pune-i pe oponenți să elaboreze o enciclopedie a personalităților și vei vedea câte capete vor zbura! (auzită de la dr. Constantin Manolache, directorul Institutului de Studii Enciclopedice, 2008–2014).

Spațiul actual al Republicii Moldova este bogat în personalități de calibru internațional. Acestea s-au manifestat în domeniile politic, științific, cultural, spiritual. Mai puțin în domeniul economic. Natalia Cheșcu, fiica lui Petru Cheșcu, colonel de husari, originar din părțile Sângereiului, era una dintre cele mai frumoase femei de epocă. Talentată, înzestrată cu har cărturăresc, aceasta, după căsătoria cu prințul sârb Milan Obrenovici, a devenit regina Serbiei (1875). Lev Berg (1876–1950), membru titular al  Academiei de Științe a URSS, fondator al teoriei landșafturilor, s-a născut în Bender (Tighina). Astrofizicianul Nicolae Donici (1874–1960), unul dintre primii cercetători ai spectrului solar, este născut în satul Petricani din preajma Chișinăului. Mihail Kaufman (1821–1902), organizator al instituțiilor de învățământ, al armatei, al Societății „Crucea Roșie”, membru de onoare al Academiei de Științe din Petersburg, s-a născut în Telenești.

Recenta lucrare semnată de Denis Roșca „Cartea de aur a Basarabiei și a Republicii Moldova” (în opinia noastră, era mai bine: „Cartea de aur a personalităților. De la Basarabia la Republica Moldova”), apărută la Editura „Pontos” (2016, 653 p.; dimensiuni: 24,5 cm x 32,5 cm; greutate: 2,645 kg; hârtie cretată; ediție de lux; imagini alb-negru și color) a revoluționat perimetrul biografiilor personalităților din spațiul actual al Republicii Moldova. Unele biografii scoase din anonimat, altele evocate, altele arhicunoscute vin să completeze un vid informațional, dar și să înlăture o suprasaturație de efemerul cotidian, marcat de penurie și criza de valori din societate. După o muncă titanică desfășurată pe parcursul a patru ani, autorul a identificat peste 1800 de biografii de marcă din spațiul de la est de Prut. Este curios faptul că cinci Premii Nobel și patru Premii Oscar aparțin personalităților originare din spațiul actual al Republicii Moldova. În continuare prezentăm o serie de curiozități selectate din recenta apariție editorială semnată de publicistul și cercetătorul D. Roșca.

  1. În „Cartea de aur…” este prezentat Grigore Cotovschi (1881–1925), criminal cu pleoape tatuate, infractor penal, unul dintre fondatorii RASS Moldovenești (1924). De altfel, biografia lui Gr. Cotovschi, ca organizator de bandă, conducător de raiduri etc., este prezentată obiectiv de Roșca.
  2. Primul primar al Tel Avivului (1921–1925), Meier Dezingoff s-a născut la 25 februarie 1861 în satul Echimăuți, actualmente raionul Rezina. A decedat la 23 septembrie 1936, fiind înmormântat în cimitirul Trumpeldor din Tel Aviv. A lăsat toată averea drept moștenire orașului pe care l-a diriguit.
  3. Mama actorului de teatru și film, gazdă TV, Ghenadie Hazanov, Iraida Hazanova (1913–1999) s-a născut în orașul Skovorodino, regiunea Amur, din părinți deportați din Basarabia pentru activități revoluționare.
  4. Campioana olimpică Lia Manoliu, cea care deține un record de longevitate olimpică, înscris în Cartea Recordurilor, s-a născut la 25 aprilie 1932 la Chișinău.
  5. Liderul revoluției din Indonezia, Vasile Mămăligă s-a născut la 20 martie 1865 în Pașcani, Hâncești. A coordonat acțiunile autohtonilor împotriva coloniștilor olandezi.
  6. Amiralul (1970), comandantul Flotei Mării Caspice (1948–1967) a Uniunii Sovietice, Grigore Oleinic s-a născut la 6 mai 1910 în Ocnița.
  7. Militarul Semion Osadcii, cel care a făcut primul din istorie impact frontal cu tancul, participant la Războiul Civil din Spania (1936–1939), s-a născut în 1904 în Chișinău și a decedat în 1936 la Madrid, Spania.
  8. Chișinăuianul Vladimir Purișchevici ( 12 august 1870, Chișinău – 1 februarie 1920, Novorossiysk, Rusia), monarhist, politician rus de extremă dreaptă, a participat la asasinarea lui Grigori Rasputin (1869–1916), personaj obscur din anturajul familiei țariste.
  9. Actorul american, de origine basarabeană, Herman Sinitsyn s-a născut la 1 februarie 1940 la Chișinău. A jucat în 10 filme de Hollywood.
  10. Nicolai Zubov, oceanologul nr. 1 al Rusiei, inginer contraamiral, cercetător polar, s-a născut la 11 mai 1885 în s. Lipcani, actualmente raionul Briceni. În 1944 a fost numit în calitate de director al Institutului de Oceanografic, care în prezent îi poartă numele,

 Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-personalitati-originare-din-spatiul-actual-al-r-moldova_14672

Legende foto

  1. Echimăuțeanul Meier Dezingoff a fost primul primar al Tel Avivului (1921–1925). Sursă: https://en.wikipedia.org/wiki/Meir_Dizengoff#/media/File:Meir_Dizengoff1.jpg
    1
  2. Campioana olimpică Lia Manoliu, legendă a sportului românesc, s-a născut la Chișinău. Sursă: http://www.puterea.ro/special/legende-lia-manoliu-doamna-de-poveste-a-sportului-romanesc-108912.html
    2
  3. Controversatul Grigori Rasputin a fost omorât de chișinăuianul Vladimir Purișchevici Sursă: https://storify.com/jaretlowery/grigori-rasputin
    3
  4. Denis Roșca autorul recentei lucrări consacrate personalităților din spațiul actual al Republicii Moldova. Foto: Ion Xenofontov, 26 mai 2016
    4

ZECE CURIOZITĂȚI DIN ISTORIA ACADEMIEI DE ȘTIINȚE A MOLDOVEI

70 de ani de la crearea primelor instituții academice de cercetare și 55 de ani de la fondarea Academiei de Științe a Moldovei

Motto: „Știință națională nu există cum nu există o tăbliță de înmulțire națională”.
A.P. Cehov (1860–1904), prozator, dramaturg și medic rus

Academia reprezintă o instituție de cercetare științifică sau o instituție de învățământ superior. Termenul „Academie” își are originea de la școala filosofică fondată de Platon în anul 387 î.Hr. Akademos, erou protector al Atticei, era proprietarul unui parc, aflat la o anumită distanţă de centrul Atenei. Într-o parte a parcului se practicau exerciţii fizice, de aici transferul de sens de la gymnasium, teren de gimnastică, la gimnaziul din învăţământul modern. Academia din Atena a fost desfiinţată în sec. VI-lea d.Hr. de împăratul bizantin Iustinian. Se considera că Academia a devenit un simbol al menținerii vechilor credinţe şi sisteme de gândire ale păgânismului. În Europa în sec. XV–XVI au fost instituite mai multe societăți științifice, numite academii. Prima a fost organizată în anul 1459 în Florența. Inițial aceste instituții aveau în vizor doar cercetările umanistice, iar din sec. XVII se completează cu cele din sfera științelor exacte. Din a doua jumătate a sec. XVII apar o serie de instituții științifice susținute de stat. Dintre acestea putem numi Societatea Regală Londoneză (1660), Academia de Științe Franceză (1666), Academia de Științe Prusacă din Berlin (1700) ș.a. În Uniunea Sovietică înființarea Academiei de Științe era considerată din anul 1724 (sic!), odată cu înființarea Academiei de Științe din Sankt Petersburg.

Știința în esență este universală, transgresează hotare geografice și temporale.

Academia de Științe a Moldovei este coordonatorul plenipotenţiar în domeniul ştiinței şi inovării, consultantul ştiinţific al autorităţilor publice ale Republicii Moldova. Substratul istoric constituie o premisă esențială în apariția, consolidarea și dezvoltarea științei.

  1. Cunoștințele științifice acumulate, în mod special, în sec. XV– prima jumătate a sec. XX, atît în spațiul Carpato-Danubian-Pontoc, cît și în context geografic universal, au stat la baza cercetărilor științifice din spațiul actual al Republicii Moldova.
  2. La 12 iunie 1946, Sovietul Miniștrilor al RSSM și Biroul Comitetului Central al PC (b) al Moldovei au adoptat hotărârea de constituire a Bazei Moldovenești de Cercetări Ştiinţifice a AŞ a URSS, direcțiile principale de cercetare, structura și administrația fiind coordonate cu Prezidiul Academiei de Științe a URSS. Ziua de 12 iunie 1946 este considerată drept ziua instituționalizării primelor structuri academice din RSS Moldovenească.
  3. Primul director al Bazei Moldovenești a fost acad. Veaceslav P. Volghin (11.06.1879, s. Amoni, județul Râlsk, gubernia Kursk – 03.07.1962, Moscova), vicepreşedinte al AŞ a URSS (1942–1953), coordonatorul bazelor şi filialelor AŞ a URSS. De altfel, tatăl său, Piotr N. Volghin (1853–1917), candidat în științe matematice, a exercitat funcția de supraveghetor al Sectorului I al Direcției accize din Chișinău. Familia Volghin a locuit pe strada Leovscaia nr. 71 (în prezent, str. Șciusev nr. 93). V. Volghin, după absolvirea a trei clase la Gimnaziul din Nemirovsk în 1892 a studiat în clasa a IV-a la Gimnaziul nr. 2 din Chișinău, pe care îl absolvă cu medalie de aur (1897).
  4. Activitatea științifică a Bazei a fost tergiversată din considerente umane, logistice și financiare pe parcursul unui an, fiind inițiată de facto în 1947.
  5. Resursele umane și financiare limitate au permis constituirea doar a unui singur institut – Institutul de Istorie, Limbă şi Literatură, şi șapte sectoare: botanică, geologie, viticultură şi pomicultură, pedologie, zoologie, energetică, economie şi geografie.
  6. În 1947 s-au editat Analele (Ученые записки) Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură – prima publicație științifică anuală a Bazei.
  7. Drept urmare a unor acțiuni de organizare formală, caracteristică tuturor instituțiilor din bazele din Uniunea Sovietică, la 7 septembrie 1949 a fost modificat statutul Bazei, aceasta fiind reorganizată în Filiala Moldovenească a AŞ a URSS.
  8. În a doua jumătate a anilor 1950, RSS Moldovenească era unica republică din URSS, cu excepția RSFS Ruse, care nu dispunea de o organizaţie științifică proprie de genul academiei de știinţe.
  9. Sesiunea de creare a Academiei de Ştiinţe a RSS Moldovenești a avut loc la 2 august 1961, ziua aniversării a 21 de ani de la formarea RSS Moldovenești. Considerată „un act de o importanță substanțială pentru stat”, ședința festivă a fost organizată începând cu ora 10:00 la Teatrul Academic „A.S. Pușkin” (în prezent, Teatrul Național „Mihai Eminescu”). Primul președinte al Academiei de Științe a fost acad. Iachim Grosul, doctor habilitat în istorie (1955), profesor universitar (1957), membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a URSS, autor a cca 280 de publicaţii ştiinţifice, a pregătit 7 doctori şi doctori habilitaţi în istorie, organizator al ştiinţei din RSS Moldovenească.
  10. La 1 ianuarie 2016, în cadrul Academiei de Științe a Moldovei activau 3 222 de cercetători ştiinţifici, inclusiv 441 doctori habilitați, 1 429 doctori în științe şi 883 cercetători până la 35 de ani. Forul științific superior din Republica Moldova întruneşte 84 de membri corespondenţi şi titulari. În prezent, AŞM include 19 membri instituţionali, 27 de membri de profil, cu subordonare dublă (ministerială) și 2 membri afiliați.

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Legende foto

  1. Ludovic al XIV-lea vizitând Academia de Științe Franceză, 1671. Sursă: http://www.dbnl.org/tekst/_sep001197901_01/_sep001197901_01_0023.php
    1

 

  • Un bloc al Bazei Moldovenești de Cercetări Ştiinţifice a AŞ a URSS, sfârșitul anilor 1940. Arhiva Științifică Centrală a Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto.
    2

 

 

  • Veaceslav P. Volghin, directorul Bazei Moldovenești de Cercetări Ştiinţifice a AŞ a URSS (1946–1949). Arhiva Științifică Centrală a Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto.
    3

 

 

  • Rudi, președinte al Guvernului RSS Moldovenești, ține un discurs în fața Prezidiului  Bazei Moldovenești de Cercetări Ştiinţifice a AŞ a URSS, iunie 1949. Arhiva Națională a Republicii Moldova. Fond foto. Cota arhivistică:2767
    4

 

 

  • O expediție de cercetare a colaboratorilor Grădinii Botanice, 1950. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00010.
    5

 

6-7. Hotărârea Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei, Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești și Consiliului de Miniștri al Uniunii Sovietice „Cu privire la crearea Academiei de Științe a Moldovei” din 29 noiembrie 1960. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00043, 00044
67

  1. Prima sesiune științifică a AȘ a RSS Moldovenești. La tribună acad. Iachim Grosul, 2 august 1961. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00042
    8

 

  • Academicianul Iachim Grosul (1912–1976), primul președinte al Academiei de Științe a RSS Moldovenești (1961–1976). Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică 00021
    9

 

 

  • Blocul administrativ al Academiei de Științe a RSS Moldovenești, 1961. Arhiva Națională a Republicii Moldova. Fond foto. Cota arhivistică: 1-3755
    10

 

 

  • Blocul administrativ al Academiei de Științe a Moldovei, 8 iunie 2016. Foto: Ion Xenofontov
    11

 

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE MANAGEMENTUL AMERICAN

Motto: „SUA sînt numărul unu mondial, aflat în declin”.
                                                                            Paul Kennedy, economist american, 1989

La începutul sec. XXI, SUA continuă să fie „o națiune de emigranți”, una dintre cele mai eterogene societăți din lume, cu un anumit număr de subculturi. O mare parte din invenții și inovații în lume sînt de sorginte americană. La capitolul indicatorul PNB/locuitor SUA a înregistrat, în anul 2011, 42 486 $, situîndu-se după Luxemburg, însă depășind Japonia. Totodată, la 9 decembrie 2014, omenirea a aflat cu stupoare că China, condusă de planul de reformă economică a legendarului Deng Xiaoping (1904–1997), a devenit puterea economică numărul unu în lume, avînd cea mai mare rezervă valutară din lume – 2,4 trilioane $. Astfel, apare întrebarea firească dacă sec. XXI va mai fi unul american?

Grație excelenței managementului american, Statele Unite ale Americii au devenit lider mondial, context generat și prin faptul că în această țară s-a instituit pentru prima dată în lume știința și practica managerială.

Cea mai recentă lucrare științifică consacrată managementului american îl are drept autor pe profesorul universitar brașovean Ion Petrescu, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei (2013), doctor honoris causa al Academiei de Studii Economice din Moldova (2007). Profesorul-enciclopedist este autor a 115 monografii și circa 140 de articole și studii științifice în domeniile economiei, ergonomiei, psihologiei, sociologiei, managementului etc. Este conducător științific a 66 de teze de doctorat, 7 distinse cu calificativul cum laude.

Zilele acestea ne-am revăzut cu ilustrul savant la Brașov și mi-a oferit cu drag recenta apariție editorială semnată de Domnia Sa „America – spațiul excelenței în management” (București, Editura „Expert”, 2016, 540 p.). Cu permisiunea distinsului savant am spicuit mai multe curiozități din lucrarea menționată.

  1. Managementul american modern are la bază trei dimensiuni: (a) existența pieței; (b) mijlocul industrial de organizare a producției și (c) corporația (societatea pe acțiuni) ca formă principală a proprietății.
  2. Experții delimitează „trei revoluții în conducere”: (a) detașarea conducerii de producție; (b) apariția managerilor, a oamenilor de profesie deosebită și (c) atragerea neprofesioniștilor în management.
  3. În SUA sînt cunoscute patru forme de atragere a personalului la management: (a) implicarea angajaților la managementul muncii și calitatea producției; (b) formarea de consilii mixte, dintre lucrători și conducători; (c) instituirea sistemului de participare la profit; (d) reprezentativitatea muncitorilor în consiliile directorilor corporației.
  4. Caracteristicile stilului american de management sînt: (a) capacitățile organizatorice excepționale; (b) spiritul întreprinzător; (c) perfecționarea continuă a personalului; (d) priceperea de a duce lucrul început pînă la capăt.
  5. Întreprinzătorii americani se conduc de „trei reguli de acțiune”: (a) elaborează ceea ce se cumpără și aduce venituri; (b) selectează mijloacele eficiente de realizare a dezideratelor; (c) acționează în cunoștință de cauză și utilizează resursele necesare.
  6. În managementul american totul are evaluare bănească și temporală. Timpul reprezintă banii, iar banii – timpul.
  7. Firmele americane se adaptează facil la dinamica procesului de globalizare, tinzînd să exploateze orice sursă generată de acest proces.
  8. Filosofia americană (implicit filosofia managementului) s-a format ca o alternativă la filosofia europeană prin pragmatism. Întemeietorul conceptului de „pragmatism” este fizicianul și filosoful american Charles Sanders Peirce (1839–1914).
  9. „Teoria morcovului și a bîtei”. A fost elaborată de inginerul american F.W. Taylor (1856–1915), considerat părintele managementului științific, și reprezintă prima concepție închegată referitoare la comportamentul de muncă. Se consideră că eficiența maximă se poate realiza prin uniformizarea oamenilor apelînd la standardizare și utilizarea resurselor financiare ca stimulent și singură motivație umană.
  10. Politicile de război au jucat un rol central în istoria SUA. Potrivit unor autori, războiul constituie coloana vertebrală reală a istoriei SUA, o țară născută din război și care s-a ridicat la nivelul unei superputeri globale tot printr-o serie de conflicte militare majore, cîștigate cu alocări mari de resurse, derivate din puterea economică.

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-managementul-american_14494

 

Legende:

  1. Cea mai recentă noutate editorială în domeniul managementului american îi aparține prof. univ. Ion Petrescu
    1
  2. Componentele surselor puterii managerului american potrivit savantului Ion Petrescu
    2
  3. „Biobibliografia” (2016) membrului de onoare al Academiei de Științe a Moldovei Ion Petrescu este cea mai recentă lucrare din colecția „Biobibliografia” (editată de AȘM), a 17-a, fiind și unica consacrată unui savant din România
    3
  4. Savantul din Brașov Ion Petrescu cu cele mai recente apariții editoriale. Foto: Lidia Prisac, 13 mai 2016
    4

„11” CONSIDERENTE DESPRE ENCICLOPEDISTUL GHEORGHE BACIU („SHERLOCK HOLMES DE MOLDOVA”)

Motto: „Voi, tinerilor, ascultați un om bătrân la care oamenii 
bătrâni își plecau urechea când erau tineri”.
Cezar Augustus (63 î. Hr. – 14 d. Hr.)

Doctorul habilitat în medicină (1983), profesorul universitar (1988) Gheorghe Baciu este un fenomen unic în spațiul pruto-nistrean. Este medic legist, specialist în criminalistică, cadru didactic universitar, pedagog, fondator de școală științifică, cercetător științific, manager, inventator, publicist, istoric, arhivist, jurist, biograf, genealogist, cronicar, psiholog, colecționar, etnograf, fotograf, poet, editor, redactor științific, membru al colegiilor de redacție ale revistelor științifice, muzeograf, memorialist, filantrop, patriot, cugetător, orator, modest… OM ÎNȚELEPT. Este membru al Academiei Balcanice de Medicină Legală (2003), doctor honoris causa al Universității de Stat de Educație Fizică și Sport (2015), decorat cu Ordinul „Gloria Muncii” (2007). Autobiografia și-a expus-o cu antren în romanul „O viață de zbucium” (2009). S-a născut la 2 octombrie 1936 în orașul Bălți, localitate căreia i-a consacrat o monografie (2011) de o înaltă ținută științifico-documentară și plină de afecțiune pentru Mica Patrie Mare.

Merită respectat și promovat ca o adevărată valoare națională, din următoarele considerente:

  1. Este autorul unei opere științifice și publicistice colosale. A elaborat circa 600 de publicații științifice și de popularizare a științei, inclusiv 30 de monografii, manuale, cursuri didactice. Este deținător a 12 brevete de invenție. Are publicații științifice în Republica Moldova, România, Franța, Grecia, Bulgaria, Macedonia, Federația Rusă, Ucraina, Letonia, Estonia, Belarus ș.a. Majoritatea lucrărilor le-a publicat pe cheltuială proprie.
  2. A fondat o școală științifică autohtonă în domeniul medicinei legale prin dezvoltarea capacităților intelectuale și profesionale ale factorului uman (este conducător/consultant științific la opt teze de doctor și doctor habilitat), logistic (este creatorul/managerul unei instituții de profil) și creativ (opera științifică vorbește de la sine). A fost șeful Catedrei de medicină legală de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (1995–2008), directorul Centrului de Medicină Legală din Republica Moldova (1997–2008).
  3. A coordonat studii postuniversitare prin masterat, secundariat clinic, doctorat și postdoctorat a peste 40 de specialiști din Republica Moldova, România, SUA, Palestina, Sudan, Yemen.
  4. Este fondator al metodei experimentale de cercetare (pe biomanechine) a leziunilor mecanice prin aplicarea forței compresionale dozate.
  5. În 1972, pentru prima dată în lume, a demonstrat posibilitatea formării post-mortem a măștii echimotice la compresiunea toracelui. Acest fenomen a fost considerat anterior drept efect al acțiunii intravitale. În mediul de specialitate, această manifestare este numită „fenomenul Baciu”(!).
  6. A contribuit la fondarea Muzeului de Medicină Legală, care este și un laborator practic pentru studenți. Exponatele din acest muzeu sunt unice în lume.
  7. Este autorul unui dicționar biografic unic, care include 303 doctori habilitați, profesori universitari, absolvenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (2012). Pe toți protagoniștii dicționarului i-a cunoscut în mod personal, inclusiv pe Nicolae Testemițanu. De altfel, cercul de prieteni al profesorului Gh. Baciu este constituit din personalități din toate domeniile științei, culturii, economiei etc.
  8. Enciclopedistul Gheorghe Baciu are propriile concepții referitoare la evoluția istorică a medicinei în spațiul actual al Republicii Moldova, valorificate editorial printr-o serie de lucrări științifice (1997, 2001, 2013, 2015). Consideră că istoria medicinei trebuie prezentată prin prisma biografiilor medicilor. În prezent trudește la o istorie complexă a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
  9. În calitate de medic legist are propriile viziuni referitoare la viața și moartea poeților naționali Mihai Eminescu (1850–1889), Alexie Mateevici (1888–1917) și Grigore Vieru (1935–2009), pe care le-a expus într-o monografie științifică (2014). Aceste constatări nu sunt în unison cu versiunile vehiculate asupra subiectului.
  10. Poveștile de viață, pline de dramatism, descrise cu raționament logic de profesorul Gheorghe Baciu, „Sherlock Holmes de Moldova”, în lucrarea „Istorii de suferință și victimizări omenești” (2015), sunt rupte parcă din scenarii Filmate și puse în scenă, acestea bat orice scenarii de groază și ar face carieră de succes în arta cinematografică și teatrală națională și mondială.
  11. La mulți ani, Maestre!

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/11-considerente-despre-enciclopedistul-gheorghe-baciu-sherlock-holmes-de-moldova_14432

 Legende foto:

  1. Doctorul Gh. Baciu în timpul gărzii în Secția de traumatologie la Spitalul Clinic Republican, 1961. Arhiva privată Gheorghe Baciu
    1

  2. Vizita lui Nikita Hrușciov, secretar general al PC al URSS, la Chișinău surprinsă de către Gh. Baciu cu aparatul foto „Smena”, octombrie 1960. Arhiva privată Gheorghe Baciu
    2

  3. Prof. univ. Gh. Baciu la seminarele de anatomie cu studenții Institutului de Educație Fizică și Sport, 1993. Arhiva privată Gheorghe Baciu
    3

  4. Portret-expres executat de Victor Zveaghin (Rusia) în timpul susținerii tezei de doctor habilitat de către Gh. Baciu. Semnat dreapta jos și datat stânga jos: 30 noiembrie 1983, ora 16.10. Inscripționat (în limba rusă): Moscova, susținerea tezei. Desen în creion, 10 x 12 cm.
    Notă: Victor Zveaghin a condus lucrările de deshumare a familiei imperiale ruse, asasinate de către bolșevici în 1918. Arhiva privată Gheorghe Baciu
    4
  1. Sherlock Holmes imaginat de ilustratorul britanic Sidney Edward (1860–1908) în revista „Strand” are trăsături fizice și intelectuale comune cu profesorul Gh. Baciu. Sursă: http://www.artintheblood.com/scan/sidbits.htm
    5

  2. Prof. Gh. Baciu împreună cu colectivul Catedrei de medicină legală de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, 2008. Arhiva privată Gheorghe Baciu
    6

  3. Prof. Gh. Baciu, doctor honoris causa al Universității de Stat de Educație Fizică și Sport, 2015. Arhiva privată Gheorghe Baciu
    7

  4. Gh. Baciu: tată și bunic, 2009. Arhiva privată Gheorghe Baciu
    8

  5. Enciclopedistul Gh. Baciu în lumea operei științifice și a celei de popularizare a științei. Foto: Ion Xenofontov, 9 mai 2016
    9

ZECE CURIOZITĂȚI DIN LUMEA ANIMALELOR

Motto: „Omule, nu te mândri cu superioritatea ta față de animale;
ele nu au păcat, dar tu, cu măreția ta, pângărești pământul
prin existența ta și îți lași urmele prostiei după tine”.

Fiodor Dostoievski (1821–1881), scriitor rus

 

Lumea animalelor este misterioasă. Omenirea nu a cercetat-o încă în profunzime. Entomologii, fiziologii, scriitorii, filosofii au studiat unele particularități fiziologice și psihice ale necuvântătoarelor și au rămas profund surprinși de viața acestora.

Totalitatea speciilor de animale de pe glob (fauna) este formată din circa 2 mil. de specii, dintre care 96% revin nevertebratelor și doar 4% cordatelor. Masa substanței vii pe Terra este permanentă pe parcursul a sute de milioane de ani și este de un cvadrilion de tone (1015 t). Multe specii de animale sunt pe cale de dispariție. Cel mai crud vânător de pe glob, omul, a contribuit în mod direct la această „realizare”. Consemnăm din istorie doar cazul marchizului Piponschi (1867–1923) care pe parcursul vieții a împușcat 15 556 813 animale. Woody Allen, regizor de film și comediant american, are o vorbă cu haz, ce reflectă realitățile om versus animale: „Câinele meu când și-a dat seama că seamănă cu mine s-a sinucis”.

Profesorul universitar Ștefan Țurcanu, doctor habilitat în științe biologice (1996), cadru didactic la Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii a Universității Agrare de Stat din Moldova, este autorul unei enciclopedii bilingve unice în lume, consacrate curiozităților din lumea animalelor, editate în anul 2006 și redactate științific de academicianul Ion Toderaș, directorul Institutului de Zoologie al Academiei de Științe a Moldovei. Cu permisiunea savantului Șt. Țurcanu am spicuit 10 curiozități din cele circa 2 500 pe care le-a depistat și descris cu interes sporit.

  1. Cel mai longeviv animal este crocodilul. Acesta trăiește circa 300 de ani și are cel mai complex creier printre reptile. Crocodilii tineri se pot cățăra în copaci. Anual între 1500 și 2500 de oameni sunt omorâți de către aceste animale.
  2. Cercetătorii au depistat organisme animale la adâncimea oceanului de circa 10 000 m. Majoritatea acestora sunt transparente.
  3. Râma obișnuită trăiește circa 10 ani. La 1 ha de sol, biomasa râmelor (Lumbricus terrestris) atinge greutatea de 2-4 t și acestea prelucrează anual până la 50-60 t de sol, transformându-l întru-un compus bogat în humus. Dintre toate viețuitoarele, râmele pătrund cel mai adânc în pământ (până la 8 m). Datorită cililor de la suprafața corpului, râma fuge ușor în pământ, evitând chiar tăișul hârlețului. Deși nu dispun de ochi, râmele deslușesc bine lumina soarelui și a lunii. Râmele deosebesc una și aceeași notă muzicală luată în acord de bas și vioară.
  4. Cel mai mare diametru al ochiului dintre toate viețuitoarele de pe glob îl are calmarul, fiind de 40 cm. Pentru comparație, diametrul ochiului la balenă este de doar 12 cm. Cu ajutorul ochiului, calmarul percepe căldura emisă de alte animale prin intermediul unor radare localizate în organul vizual.
  5. Sensibilitatea la păianjen în privința prezicerii vremii întrece cele mai sofisticate aparate ale sinopticienilor. Păianjenul anunță anticipat, cu aproximativ 15 zile, schimbările climaterice. Astfel, dacă: împletește propria frânghie de țesătură rapid, vremea se va răci; produce fire lungi, vremea va fi frumoasă; firele sunt scurte, vremea se va înrăutăți; se ascunde, va ploua; își sparge propria țesătură, ploaia va fi însoțită de furtună.
  6. Bogăția culorilor de pe pământ se datorează insectelor.
  7. La unele specii de călugărițe (Mantis religiosa) femela începe să mănânce masculul odată cu actul împerecherii. Începe să-și mănânce partenerul de la cap astfel încât, până ajunge la abdomen, fecundarea deja e un fapt consumat. Prin aceasta acumulează energia necesară pentru dezvoltarea urmașilor.
  8. Cele mai uimitoare locașuri de ale insectelor sunt cele ale termitelor. Unele dintre aceste adăposturi au 7,5 m (pentru oameni, drept echivalent, sunt zgârie-norii, cu o înălțime de 9 km). Aceste ansambluri arhitecturale unice, construite de insectele oarbe, dispun de „climatizatoare”, „livezi” subterane, unde cresc ciuperci. În cea mai luxoasă cameră (camera regală) locuiesc regele și regina termitelor. Femela-matcă (regina) este în permanență servită de un mascul (rege) de dimensiuni obișnuite. Substanțele chimice din excrementele mătcii, pe care le consumă populația de termite, preîntâmpină apariția altor regine și regi. Termitele și furnicile își hrănesc larvele cu salivă, care conține substanțe hrănitoare ce pătrund în ouă prin membrană.
  9. Un gândac de bucătărie decapitat poate supraviețui câteva săptămâni și moare din cauza foamei.
  10. Porcul (Sus scrofa) este cel mai proxim, din punct de vedere anatomic și fiziologic, animal de om. Vasele sangvine și cordul porcului după dimensiuni sunt aproximativ egale celor ale omului. Grupele de sânge sunt asemănătoare. Pielea este identică cu cea a omului și poate chiar să se bronzeze. Sunt la fel și caracteristicile dinților, ochilor, ficatului, rinichilor. Chiar și bolile nou-născuților sunt aproximativ aceleași ca și ale copiilor în lactație. Porcii pot emite 23 de „cuvinte”.

Ion Xenofontov, doctor în istorie

Sursa: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-din-lumea-animalelor_14418

Legende foto

  1. Profesorul universitar Ștefan Țurcanu, autorul unei enciclopedii a curiozităților din lumea animală, este și deținătorul unui bust al fiziologului, psihologului și medicului rus I.P. Pavlov (1849–1936), laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (1904). Foto: Ion Xenofontov, 31 martie 2016
    '1
     
  2. Edițiile bilingve ale enciclopediei consacrate curiozităților lumii animale, elaborate și editate de savantul Ștefan Țurcanu. Foto: Ion Xenofontov, 31 martie 2016
    2 (3)
     
  3. Expoziția „Rase de animale și păsări” de la parterul Facultății de Zootehnie și Biotehnologii a Universității Agrare de Stat din Moldova. Foto: Ion Xenofontov, 31 martie 2016
    3 (3)
     
  4. „Libertatea” afghană ţintită de militarii sovietici în războiul sovieto-afghan (1979–1989). Arhiva privată Ion Xenofontov
    4
     

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE ENCICLOPEDISTUL NICOLAE MILESCU SPĂTARUL

Motto: „Interesantă și ciudată personalitate”.
Petre P. Panaitescu (1900–1967), istoric și filolog român

Nicolae Milescu Spătarul a fost una dintre cele mai mari personalități din domeniul culturii, științei și diplomației europene de la mijlocul secolului XVII – începutul secolului XVIII. S-a născut în 1636 în jud. Vaslui într-o familie de boieri. Potrivit cercetătorului Sergiu Bacalov, neamul Milescu a fost unul dintre neamurile de cinste ale Țării Moldovei, cu ramificații genealogice peste hotare, inclusiv Țara Muntenească, Imperiul Otoman, Imperiul Rus și Țara Căzăcească. Nicolae Milescu Spătarul îşi începe studiile la Academia domnească din Iaşi, continuându-le la Marea Şcoală a Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol (1645–1653), apoi în Italia, unde capătă o aleasă pregătire umanistă. Avea cunoştinţe profunde în materie de civilizaţie clasică, de istorie, teologie, filosofie etc. A fost grămătic în domnia lui Gheorghe Ştefan, mare-spătar (mecinic – purtător de spadă) în timpul lui Gheorghe Ghica (titlu pe care îl va purta ca un al doilea nume în tot restul vieţii), consilier intim al lui Ştefăniţă Lupu, reprezentant  al lui Grigore Ghica la Poarta Otomană. Moare la Moscova în 1708.

  1. Între 1664 și 1668 Nicolae Milescu Spătarul a vizitat câteva ţări vest-europene. Cu o misiune diplomatică din partea lui Gheorghe Ştefan pleacă la Stockholm, apoi la Paris, cerând la diferiţi regi ajutor împotriva turcilor. În 1669, după o tentativă eşuată de a ocupa scaunul domnesc, este nevoit să-şi părăsească pentru totdeauna țara.
  2. În decembrie 1669 – ianuarie 1671 Nicolae Milescu s-a aflat la Constantinopol, la patriarhul Dositei al Ierusalimului, consilierul ţarilor ruşi în domeniul problemelor orientale. Nicolae Milescu trece în 1671 în Rusia, îndemnat de patriarhul Dositei, unde va rămâne până la sfârșitul vieţii. În scrisoarea de recomandare adresată ţarului Alexei Mihailovici, Dositei îl caracteriza ca pe un om „zelos, învăţat şi înţelept”, care a străbătut numeroase ţări şi împărăţii ca să se instruiască şi este ca un cronograf, în care sunt adunate toate lucrurile lumii: în zadar s-ar căuta un alt om asemenea lui.
  3. A fost unul din primii învățători și educatori ai țarului Petru I (1682–1725).
  4. Nicolae Milescu a fost poliglot – cunoștea limbile elină, slavonă, latină, neogreacă, franceză, germană, turcă, arabă, italiană, care i-au fost de un real folos în activitatea de cărturar şi diplomat al Moldovei, Munteniei, iar apoi şi al Rusiei. La 11 decembrie 1671 este numit traducător din limbile elină, latină, neogreacă şi română, iar peste puţin timp el ajunge şef al corpului de traducători de pe lângă Departamentul Diplomatic. Având un prestigiu personal în fața autorităților rusești, Nicolae Milescu a efectuat o răsunătoare misiune diplomatică în China (1675–1678) în scopul de a rezolva diferendele de la graniţa ruso-chineză şi de a stabili relaţii diplomatice şi comerciale între cele două ţări. Până la această misiune, relațiile diplomatice ale Rusiei cu China s-au mărginit la trimiterea unor simpli cazaci. Relatările lor de călătorie erau doar niște însemnări naive ale unor oameni puțin cultivați.
  5. Pentru misiunea din Rusia s-a pregătit minuțios. Din arhivele imperiale a scos copii după scurtele relatări ale curierilor ruși trimiși anterior în China. S-a înarmat cu diferite instrumente și cărți științifice (un compas, un astrolab, o carte de optică, un dicționar chinezesc). Suita sa a fost formată din 40 de oameni pe jos și călări, plus garda de cazaci. A ales pentru această misiune oameni cu experiență ca Milovanov, care mai fusese în China în 1670 (l-a întâlnit la frontierele Chinei), grecul Spiridon, giuvaergiu, medicul grec Ioan, medicul „alchimist” Iagan, secretari pentru scrieri etc. Având cu el o mare sumă de bani pentru întreținerea misiunii și daruri destinate împăratului Chinei, Nicolae Milescu a părăsit Moscova la 3 martie 1675, după ce și-a luat în chip solemn rămas bun de la țar. Acesta îi încredință scrisori pentru „fiul cerului” în limba rusă, turcă și tătară. Această călătorie îi prilejuieşte scrierea câtorva tratate de reală valoare ştiinţifică şi artistică.
  6. Împăratul Shengzu l-a primit pe Nicolae Milescu cu mari onoruri, într-o casă, nu departe de zidurile Beijingului. A luat masa împreună cu împăratul, acesta din urmă oferindu-i în dar o piatră prețioasă de mari dimensiuni incrustată cu spinel roșu, utilizată la împodobirea coroanelor pentru țari.
  7. După reîntoarcerea sa în Rusia, participă în calitate de traducător din limbile turcă şi tătară la expediţiile lui Petru I împotriva cetăţii Azovului (1695– 1696), iar în calitate de consilier al ţarului – la tratativele guvernului rus cu delegaţia armenească referitoare la eliberarea Armeniei de sub administrarea persană şi turcească (1701–1707).
  8. Opera lui Nicolae Milescu se constituie din patru cicluri, care vădesc o consecventă perfecţiune a metodelor de investigaţie a materialului faptic. Primul ciclu inserează tratate şi traduceri de opere teologice; al doilea ciclu include lucrări de istorie, de prevestire, de morală şi lămurire a diferitor legende istorice; în al treilea ciclu intră patru tratate de estetică (scrise în limba rusă), legate de activitatea pedagogică a lui Nicolae Milescu, și ultimul ciclu îl constituie lucrările capitale cu prilejul soliei sale în China, care reprezenta pentru acea vreme cea mai cuprinzătoare schiţă geografică, istorică şi etnografică asupra acestei ţări. Lucrările sinologice ale lui Nicolae Milescu au un caracter profund enciclopedic şi calităţi artistice. În secolele XX – XXI multe hărți istorice sunt elaborate după descrierile făcute de marele cărturar. Copiile şi traducerile lor se păstrează în cele mai mari biblioteci europene.
  9. Moștenirea istorică a enciclopedistului Nicolae Milescu Spătarul rezidă în faptul că pînă în prezent opera acestuia este una recurentă și formează o punte culturală și diplomatică dintre Europa și Asia. Descrierea pe care a făcut-o marele cărturar referitoare la călătoria sa în China este cea mai prețioasă dintre opere sale.
  10. Strănepotul lui Nicolae Milescu Spătarul pe linie paternă, Ilia I. Mecinikov, fondator al embriologiei evoluționiste, patologiei comparative, microbiologiei și imunologiei, a obținut Premiul Nobel la 29 octombrie1908. Cea mai recentă lucrare consacrată lui Nicolae Milescu Spătarul și a Ilia Ilici Mecinikov este semnată de doctorul habilitat în medicină (1983), profesorul universitar (1988) Gheorghe Baciu.

 Ion XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: http://moldova-suverana.md/article/zece-curiozitati-despre-enciclopedistul-nicolae-milescu-spatarul_14297

 Legende foto 

  1. Bustul lui Nicolae Milescu Spătarul instalat pe Aleea Clasicilor din Chișinău. Sculptor: Lev Averbuh (1913–1981). Foto: Simion Xenofontov, 17 aprilie 2016
    1

  2. Împăratul Chinei Shengzu l-a primit în audiență pe Nicolae Milescu Spătarul. Sursă: Gheorghe Baciu, Nicolae Milescu Spătarul și strănepotul – Ilia Mecinikov, Chișinău, 2016, p. 29.
    2

  3. Spinelul roșu, adus de Nicolae Milescu Spătarul din China, în coroana țarilor ruși. Sursă: https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2013/09/27/nobilii-rusi-de-origine-moldoveneasca-i/
    3

  4. Profesorul universitar Gheorghe Baciu (stînga) și designerul Vitaliu Pogolșa (autorul portretului imaginar al lui Nicolae Milescu Spătarul, publicat în diferite lucrări științifice). Foto: Ion Xenofontov, 15 aprilie 2016
    4

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE… TRM PARTEA (II)

2333

http://www.trm.md/ro/tiin-a-i-inovare/stiinta-si-inovare-emisiune-din-24-aprilie-2016/

PERSONALITĂȚI

Campionul Olimpic Tudor Casapu

Istoricul, etnograful și genealogistul Alexandru Furtună

Marele Profesor Vladimir Potlog

Pictorița și cercetătoarea Natalia Podlesnaia

 

LOCALITĂȚI DIN REPUBLICA MOLDOVA

Satul Antonești, raionul Ștefan-Vodă

 

SOCIAL. ECONOMIE

Istoria viticulturii în Republica Moldova

Moneda în Republica Moldova

Sportul moldovenesc

 

Prezentate de doctorul în istorie Ion Xenofontov la emisiunea Știință și Inovare. TRM, 24 aprilie 2016 (minutele 1-10)

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE BISERICA „ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI” (BISERICA UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA)

Motto: „Ştiinţa fără religie este şchioapă, religia fără ştiinţă este oarbă”.
Albert Einstein (1879–1955), fizician,
laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1921)

Biserica „Întâmpinarea Domnului” (Stretenia) se află în inima municipiului Chișinău, în curtea Universității de Stat din Moldova, celei mai importante instituții de învățământ superior din Republica Moldova. Este considerată un „laborator de formare duhovnicească” pentru mai multe generații de slujitori care au studiat la prima școală primară teologică din Basarabia. Hramul Bisericii se prăznuiește la 15 februarie. Edificiul de zid cu două etaje și cinci cupole reprezintă o raritate în arhitectura ecleziastică din interfluviul pruto-nistrean și se aseamănă cu un castel din basme. Este printre puținele monumente ocrotite de stat care include trei componente: monument de istorie, arhitectură și artă. Lăcașul sfânt este frumos, fermecător, emană o energetică tinerească și e plin de înțelepciune.

1. În 1878, ca urmare a intervenției arhiepiscopului Chișinăului și Hotinului (1871–1882), Pavel Lebedev (1827–1892), pe lângă Sfântul Sinod și țar, s-a decis acordarea a 25 000 ruble de argint pentru zidirea bisericii din fondurile din Basarabia ale proprietăților mănăstirilor de peste hotare. Grație intervenției lui P. Lebedev s-au achiziționat materiale de construcție la prețuri minime. A fost zidită în anii 1879–1880 în calitate de biserică de casă sau Capela Școlii Spirituale din Basarabia (Chișinău). La 18 aprilie 1879, în urma oficierii unei slujbe de sfințire a locului de către un sobor de preoți în frunte cu  arhiepiscopul P. Lebedev, a început construcția lăcașului sfânt. Arhitectul Bisericii a fost Mihal Seroținski, care a asigurat și asistența tehnică.

2.Biserica a fost zidită pe un loc donat de Duma orășenească și construcția a durat până în vara anului 1880, mai puțin de un an și jumătate. Edificarea lăcașului avea să fie compromisă din cauza lipsei bârnelor pentru acoperiș, fiind înlocuite cu altele duble.

3.În perioada interbelică, lăcașul a fost Capela Seminarului Teologic din Chișinău.

4. În perioada sovietică, Biserica, ca și alte lăcașuri sfinte, a fost utilizată contrar destinației. Inițial, corpul de clădiri ce includea Biserica a fost localul Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne (NKVD).

5. În 1944, iconostasul (catapeteasma) Bisericii a fost evacuat la Caransebeș, apoi dus la Timișoara. A fost păstrat de familia Puiu din Rusca Montana. Între 1944 și 1946 în spațiul rezervat iconostasului s-a tras la țintă în procesul de instruire militară. După 1989, catapeteasma și antimisul au fost readuse la Chișinău prin contribuția părintelui Petru Buburuz, decan al Facultății de Teologie din Chișinău. Iconostasul a fost restaurat de Eleonora Romanescu.

6. Din 1946, odată cu înființarea Universității de Stat din Moldova, a fost utilizată ca spațiu de cazare pentru studenți și sală sportivă. Pictura murală a fost acoperită cu vopsea.

7. Lăcașul a fost redeschis în 1991, în calitate de Capelă a Facultății de Teologie pe lîngă Universitatea de Stat din Moldova. Printre acțiunile de reactivare a Bisericii se înscrie și „ritualul celor 240 de lumânări” aduse de prof. univ. Gheorghe Rusnac, rectorul Universității de Stat din Moldova, de la Sfântul Mormânt în anul 1999. Scriitorul Ion Druță afirma cu prin această acțiune Universitatea, „cândva un cuib al ateismului”, a fost creștinată. Prof. univ. Gheorghe Avornic și colegii lui au adus o contribuție financiară substanțială la redeschiderea lăcașului sfânt. Primadona Maria Bieșu (1935–2012) a cântat în corul bisericesc. În anii 1993–2005, Biserica era în componența Academiei Teologice, ce activa în blocul II al Universității de Stat din Moldova (transferată ulterior în alt sediu de pe strada Ismail). Din 2000 au început lucrările de renovare. Pictura a fost executată de Iurie Carp. Între 2005 și 2007, în lăcașul sfânt studenții teologici practicau liturghia. Biserica a fost sfințită la 13 mai 2007 de un sobor de preoți condus de ÎPS Vladimir, mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove.

8. Biserica a fost o pepinieră de formare a mai multor personalități. Aici preotul-paroh Mihail Cechir (1861–1938) s-a format ca slujitor al bisericii, administrator, pedagog. Protoiereul M. Cechir, numit de găgăuzii contemporani „apostolul limbii găgăuze tipărite”, a editat în găgăuză Evanghelia de la Matei, Evanghelia de la Marcu. A fost dascălul, apoi coleg de catedră cu preotul militar Alexe Mateevici (1888–1917), autorul imnului de stat al Republicii Moldova.

9. Printre binefăcătorii Bisericii se numără și Paulina, o fată mare, care a donat lăcașului 10 ruble de argint.

10. În anii 2001–2007, preot-paroh al Bisericii a fost arhimandritul Ermoghen (Adam) (1929–2013), duhovnic, profesor, autor de literatură teologică, unul dintre fondatorii învățământului teologic din perioada recentă din Republica Moldova. În prezent, Biserica „Întâmpinarea Domnului” reprezintă un altar al credinței, spiritualității, educației și științei din Republica Moldova. Din 2007, preot-administrator al Bisericii este doctorul în teologie (istorie), conferențiar universitar Octavian Moșin, autor a zeci de monografii, articole științifice și publicistice în domeniul teologic, inclusiv al istoriei Bisericii „Întâmpinarea Domnului”. „Părintele Universității”, înzestrat cu har duhovnicesc și cărturăresc, duce o muncă activă de educație religioasă și spirituală a tineretului studios.

Legende foto:

1.      Vedere interioară a Capelei Seminarului Teologic din Chișinău, perioada interbelică. Arhiva Bisericii „Întâmpinarea Domnului”
1 (1)

2.      Sufrageria seminariștilor, perioada interbelică. Arhiva Bisericii „Întâmpinarea Domnului”
2 (2)

3.      Deasupra altarului Capelei Seminarului Teologic din Chișinău sovieticii au pictat steaua roșie cu secera și ciocanul, anii 1950. Arhiva Bisericii „Întâmpinarea Domnului”
3 (1)

4.      Prof. univ. Gheorghe Rusnac, rectorul Universității de Stat din Moldova, și ÎPS Vladimir la sfințirea lăcașului, 13 mai 2007. Arhiva academicianului Gheorghe Rusnac
4 (4)

5.      Biserica „Întâmpinarea Domnului” (vedere de la etajul 5 al blocului central al Universității de Stat din Moldova). Foto: Ion Xenofontov, 15 martie 2016
5 (1)

6.      Suvenire-bibelouri oferite de părintele Octavian Moșin. Foto: Simion Xenofontov, 20 martie 2016
6 (3)

7.       Dr. conf. univ. Octavian Moșin, preotul-administrator al Bisericii „Întâmpinarea Domnului”, înconjurat de credincioși.  Foto: Natalia Lozan, 23 martie 2016
7

8.       Monica Pârlici, finalista concursului „Moldova are talent”, ediția 2013, frecventează cu drag Biserica „Întâmpinarea Domnului” . Foto: Maria Cocuț, 23 aprilie 2016
8

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE CATASTROFA DE LA CENTRALA NUCLEARĂ ELECTRICĂ CERNOBÎL

30 de ani de la catastrofa de la Centrala Nucleară Electrică Cernobîl

 Motto: „Câte un atom pașnic în fiecare casă”.
Slogan din orașul Pripet, localitate
aflată în apropierea Cernobîlului

Catastrofa de la Centrala Nucleară Electrică Cernobîl (CNEC), estimată la cel mai înalt nivel de cataclisme, al șaptelea, și produsă la 26 aprilie 1986 este considerată cea mai gravă catastrofă nucleară din istorie. Cataclismul tehnogen a lăsat amprente nefaste asupra stării de sănătate a oamenilor, a ambianței, a generat o nouă viziune referitoare la impactul factorului antropogen în univers, a intensificat protestul tacit al populației față de sistemul administrativ de comandă sovietic, față de ideologia comunistă. Potrivit scriitoarei belaruse, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură (2015) Svetlana Aleksievici, Cernobîlul a devenit „metoforă, simbol”. Cernobîlul simbolizează colapsul Uniunii Sovietice. După catastrofa de la Cernobîl au fost expuse mai multe scenarii apocaliptice, unele extrase din perimetrul lecturilor biblice: „va fi verdeață, însă nu va fi viață” sau „va fi totul, însă nu va fi nimeni”.

  1. Wladimir Tchertkoff, care a înregistrat mai multe mărturii din localitățile din nordul Ucrainei și din sudul Belarusului, a denumit Cernobîlul în mod generic „Gulag atomic”. Ca o ironie a sorții, sub aspect etimologic, „Cernobîl” în limba ucraineană semnifică „pelin” (Artemisia absinthium).CNEC, aflată la 18 km nord-vest de localitatea omonimă, situată pe râul Pripet, regiunea Kiev, Ucraina, a început să fie construită în 1972, prima de acest gen din Ucraina purta numele liderului bolșevic – V. I. Lenin. În 1977 a fost dat în exploatare primul reactor cu o putere de 1,0 mil. kWt, iar în 1985 funcționau 4 reactoare, cu o putere de 4,0 mil. kWt. Conform unui plan de perspectivă, puterea Centralei urma să fie extinsă până la 6 mil. kWt. Anterior „marei catastrofe”, activitatea de la CNEC a fost însoțită de o serie de accidente. În 1978, atunci când a fost dat în exploatare reactorul al 2-lea, au avut de suferit 170 de muncitori, iar între 1981 și 1985 au avut loc cca 1 000 de accidente tehnice. La 9 septembrie 1982, primul reactor al Centralei a cedat, afectând o porțiune de 14 km la nord-est și 5 km sud-vest (locuitorii cătunului Cistogolovka din apropierea CNEC au fost evacuați).
  2. Între 25 și 26 aprilie 1986, inginerii de la CNEC, în urma unui experiment eșuat, au generat o reacție în lanț necontrolabilă în interiorul reactorului, iar explozia a dus la prăbușirea acoperișului și la emisia de substanțe radioactive în atmosferă. Accidentul a avut loc pe 26 aprilie 1986, ora locală 01:22:44, iar focarul nu a putut fi stins decât pe 13 mai 1986. Praful și focul, care s-au ridicat pînă la 2 km, au aruncat în mediul înconjurător peste 40 de elemente radioactive și de gaze rare, cca 156 tone de produse suprimate. Cantitatea de materiale radioactive răspândite în atmosferă a fost de 200 de ori mai mare decât cea de la Hiroshima și Nagasaki.
  3. Sunt expuse mai multe cauze ale catastrofei de la Cernobîl: ratarea proiectului tehnic al reactorului nr. 4, neajunsuri tehnice, eroare profesională, nerespectarea securității muncii, incompetența birocratică și caracterul secret etc. O altă cauză care a generat cataclismul de la Cernobîl rezidă în competența profesională a angajaților, la CNEC activând un număr infim de specialiști în domeniu.
  4. Inițial s-a acreditat ideea că la Cernobîl a avut loc doar un banal accident, iar în lunile iunie–iulie 1986, reactorul nr. 4 va fi pus în funcțiune. De aceea autoritățile sovietice au mușamalizat evenimentul. Ministerul Afacerilor Externe al URSS nu a recunoscut dezastrul de la Cernobîl. Ministerul Ocrotirii Sănătății al URSS, în pofida menirii sale, a ținut în secret informația referitoare la catastrofă și rezultatele tratamentului celor internați, pericolul la care au fost expuși personalul stației și participanții la lichidarea deflagrației. Doar atunci când monitorizatorii centralei – Suedia și Finlanda – au raportat nivelul ridicat de radioactivitate purtată de vânt, Kremlinul a fost nevoit să recunoască accidentul.
  5. Cel mai afectat de catastrofa nucleară a fost Belarusul. Circa 70% din precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul acestei țări, fiind contaminate 20% din suprafaţa împădurită a republicii şi 6 000 km² de terenuri arabile; 109 000 de persoane au fost evacuate din zona periculoasă. Suprafața afectată de accident a inclus un teritoriu de cca 150 mii km²: Ucraina (8,9% din suprafață), Rusia, România (cea mai afectată zonă a fost cea la nivelul lanțului Carpatic), alte state din Europa, în total o populație de 7,1 mil. de oameni, dintre care 3 mil. de copii.
  6. Pierderile financiare generate de catastrofa de la Cernobîl, până în 1990, se estimează la 9 mld. ruble. Belarusul alocă anual 9% din din PIB pentru înlăturarea consecințelor catastrofei nucleare, Ucraina – 5%. Pentru a constui un nou sarcofag (cu o înălțime de 100 de metri și o greutate de 29 mii de tone) necesar opririi scurgerilor radioactive sunt preconizate alocarea peste două miliarde de dolari SUA.
  7. În procesul de decontaminare de la Cernobîl au luat parte cca 800 mii de oameni din mai multe țări, inclusiv 210 unități militare, cu un efectiv de 340 mii de militari, ingineri și tehnicieni și alți civili care au lucrat la dezactivarea și construirea sarcofagului din beton deasupra reactorului, fiind supuși pericolului direct al contaminării. În Ucraina, de exemplu, numărul „lichidatorilor” constituie circa 120 mii de persoane. După cinci ani de la catastrofă, aproximativ 10 mii de „lichidatori” și-au pierdut viața.
  8. Participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl în multe cazuri nici nu au fost anunțați că vor fi mobilizați în acest focar (astfel s-a procedat și în cazul războiului sovieto-afghan din anii 1979–1989). În Uniunea Sovietică aceste acțiuni erau considerate drept secrete de stat. Actualmente „lichidatorii”, nominalizați ca bioroboți, reprezintă o categorie de populație frustrată și marginalizată. Printre aceștia este frecvent fenomenul sinuciderii.
  9. Principalele localități afectate, Pripet (cu o populație de 50 mii de oameni), format în majoritate din muncitori de la CNEC și Cernobîl (cu o populație de 14 mii de locuitori), pe parcursul zilelor 26–27 aprilie 1986 au dus o viață cotidiană obișnuită. În Pripet (localitatea avea în anii 1980 o populație cu vârsta medie de 26 de ani, unde anual se nășteau circa 1 000 de copii, iar serile se transformau în „parade de cărucioare”), de exemplu, s-au organizat două nunți, oamenii plecau la pescuit etc. În prima zi a catastrofei de la Cernobîl, locuitorii Pripetului au fost iradiați cu o cantitate de 50 de ori peste limita admisă.
  10. Din RSS Moldovenească, la înlăturarea consecințelor accidentului de la Cernobîl, au participat 3 500 de persoane. În anii 1986–1988 majoritatea „lichidatorilor” aveau vârsta cuprinsă între 21 și 40 de ani (83,3%), iar în 1989–1990 între 17 și 40 de ani (94,5%). Vârsta medie a participanților la lichidarea consecințelor catastrofei constituia 29,68 ani. Majoritatea persoanelor sunt din zona de centru a Republicii Moldova (60,6%), din cea de nord – 24,2%, sud – 15,2%. „Lichidatorii” din Moldova s-au aflat la Cernobîl în medie 62,5 zile.

Ion XENOFONTOV, doctor în istorie

Legende foto

  1. În documentele semnate de Comitetul Securității de Stat al URSS se semnalau încălcări ale sistemului de securitate la Centrala Nucleară Electrică Cernobîl, 21.02.1979
    1
  2. Reactorul nr. 4 al Centralei Nucleare Electrice Cernobîl. Sursă: arhiva curentă a Muzeului Armatei Naționale a Republicii Moldova.
    2
  3. „Lichidatori” moldoveni la reactorul nr. 4 al Centralei Nucleare Electrice Cernobîl după catastrofă. Sursă: arhiva curentă a Muzeului Armatei Naționale a Republicii Moldova.
    3
  4.  „Lichidatori” moldoveni la reactorul nr. 4 al Centralei Nucleare Electrice Cernobîl după catastrofă. Sursă: arhiva curentă a Muzeului Armatei Naționale a Republicii Moldova.
    4
     

Sursă: Ion Xenofontov, Zece curiozități despre catastrofa de la Centrala Nucleară Electrică Cernobîl //Moldova Suverană, nr. 51 (1992), marți, 26 aprilie 2016, pp. 1-2

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE „CARTEA ROȘIE A REPUBLICII MOLDOVA”

Motto: „Jumătate din toate speciile floristice și faunistice de pe pământ pot să dispară spre sfârșitul acestui secol”
Elisabeth Colbert, scriitoare americană, laureată a Premiului Pulitzer (2015)

Din cele mai vechi timpuri, 1teritoriul dintre Carpaţii Orientali şi fluviul Nistru a fost bogat în floră și faună. Diversitatea biologică a regiunii se datorează, în mod special, poziţiei geografice favorabile – interferenţa biogeografică a zonelor central-europeană, eurasiatică şi mediteraneeană. Pe măsura dezvoltării societăţii omeneşti au evoluat şi formele de intervenţie a omului în natură. Astfel, vânătoarea (apărută ca formă de asigurare a hranei) a evoluat pe parcursul istoriei de la folosirea „instrumentelor ecologice” de vânătoare la aplicarea unor arme performante, devenind un hobby, spre deosebire de timpurile mai vechi, când vânătoarea în grup era practicată doar din necesitate. Drept urmare a factorului antropogen, bourul european (Bos taurus primigenius), cel mai bestial animal din codrii Europei Răsăritene, a dispărut în secolul XVII, fiind ulterior asimilat cu zimbrul. În Țara Moldovei, bourul a fost considerat element heraldic, deoarece este prezent atât în însemnele statale moldovenești, cît și în teritoriile moldovenești înstrăinate. În Polonia există chiar un monument al ultimului bour vânat în pădurile din acest spațiu în 1627. Factorul uman, distrugerea și poluarea habitatelor au determinat, în cele din urmă, dispariţia multor specii din fauna și flora spaţiului carpato-nistrean, iar acum suntem în preajma unei ecocatastrofe (ecodevieri, ecofluctuaţii etc.), așa încât populația speciilor de plante și animale trebuiesc protejate, impunând acțiuni urgente ale protecției de stat.

„Cartea Roșie” reprezintă un semnal de alarmă privind perspectivele existențiale ale unor forme de viață…

  1. Cărțile Roșii sunt un suport științific pentru elaborarea unor acțiuni concrete și a unui regim de protecție a speciilor de plante, fungi și animale rare și aflate pe cale de dispariție.
  2. În prima ediție a „Cărții Roșii a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești” (1978) au fost incluse 26 de specii de plante și 29 de specii de animale periclitate și critic periclitate.
  3. Peste un sfert de secol, în ediția a doua a „Cărții Roșii a Republicii Moldova” (2001) au fost incluse 126 de specii de plante și ciuperci, 116 specii de animale pe cale de dispariție.
  4. În 2015, la Editura „Știința” (director doctor inginer Gheorghe Prini) a văzut lumina tiparului ediția a treia a „Cărții Roșii a Republicii Moldova” (492 p.) într-un tiraj de 3000 de exemplare. Lucrarea a apărut în text bilingv (paralel): român (inclusiv cu prezentarea denumirii populare, după caz) și englez. Denumirile științifice sunt indicate în limba latină. Dimensiunile cărții: 22 cm x 30,5 cm.
  5. Indicatorii de raritate a speciilor de plante, ciuperci și animale din ediția a treia au fost stabiliți potrivit Listei Roșii a Uniunii Internaționale a Conservării Naturii.
  6. În ediția recentă sunt incluse 208 specii de plante și fungi și 219 specii de animale, dintre acestea 171 habitează în păduri. Pe parcursul a doar 14 ani constatăm aproape o dublare a florei și faunei aflate în pericol. Unele specii rare de pe teritoriul Republicii Moldova (papucul-doamnei, cornaciul-natant, sita-zînelor, vipera-de-stepă, rața-roșie etc.) au o importanță internațională, fiind incluse în „Cartea Roșie a Europei”.
  7. Din 28 de specii de ciuperci, 14 sunt cu picior şi pălărie și 14 – ca „farfuria”, evantai deschis sau mătură stufoasă.
  8. Din 80 de insecte, 31 sunt lepidoptere (fluturi), dintre care 12 habitează în păduri şi 19 în luncă, stepă, câmpie etc., inclusiv 8 sunt nocturne (zboară noaptea) şi 23 diurne (zboară ziua). Fluturii din fam. Saturniidae se consideră cei mai mari din Europa, anvergura aripilor atingând 120-150 mm (Saturnia pyri); fluturele-cap-de-mort frecventează stupii albinelor, fiindcă trompa lor este scurtă şi nu poate pătrunde în floare ca să se hrănească şi totodată sînt unicii fluturi care produc sunete specifice cu articulaţia trompei; fluturele polixena în engleză se numeşte „fluturele-bijuterie”; viaţa albăstriţei-argintii depinde de furnici. Unii fluturi sunt numiţi după zei, eroi, poeţi antici etc., spre exemplu – Saturnia de la Saturnus – zeul fertilităţii solului; tau – a 19-a literă din alfabetul grecesc; Sappho – poetesă antică elenă; Acherontia – unul din cele 5 râuri subterane din Regatul Morţii; Atropos – una din cele trei zeiţe ale sorţii care a tăiat firul vieţii omului; Machaon – fiul lui Asclepios, zeul medicinei antice elene şi care a învăţat medicina de la tatăl său; Arion – poet antic elen; Daphnis – tânăr chipeş, eroul din poemul mioritic sicilian; Tomares – oraş din Spania etc.
  9. La elaborarea „Cărții Roșii a Republicii Moldova” au participat 67 de autori (29 de femei și 38 bărbați), inclusiv 1 academician (Ion Toderaș), 2 membri corespondenți (Ion Dediu, Vasile Șalaru), 10 doctori habilitați în biologie, 42 de doctori în biologie, 2 doctori în agricultură, 8 cercetători științifici și 2 doctoranzi. Majoritatea autorilor sînt angajați ai Grădinii Botanice (Institut) (director Alexandru Teleuță, doctor în agricultură, autor-coordonator al primei părți a cărții „Plante și fungi”) și ai Institutului de Zoologie (director academicianul Ion Toderaș) ale Academiei de Științe a Moldovei. Lista autorilor este plasată pe filele roșii ale lucrării…
  10. La 11 februarie 2016, una din televiziunile private a anunțat că în această zi a fost publicată „Cartea Roșie a Republicii Moldova”, ediția a treia. De fapt, în această zi lucrarea a fost lansată la Biblioteca Științifică Centrală „Andrei Lupan” (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei. Academicianul Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe a Moldovei, prezent la eveniment, a specificat că prin această carte „se educă o atitudine corectă față de mediul ambiant, oameni, societate”.

 

Ion XENOFONTOV, doctor în istorie

 

Legende foto

  1. Bourul european (Bos taurus primigenius), aplicat și ca element heraldic al Țării Animalul a dispărut în secolul XVII (desen-reconstituire). Sursă: http://www.descopera.ro/natura/11427537-bourul-simbolul-disparut-al-moldovei
    1
  1. Capul de bour flancat în dreapta de o roză cu cinci petale și în stînga de o semilină conturată.Postamentul monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău. Foto: Ion Xenofontov, 29 februarie 2016
    2

  2. „Cartea Roșie a Republicii Moldova”, Chișinău, Editura „Știința”, 2015, 492 p. ISBN 978-9975-67-998-5 (Supracoperta)
    3
  1. Secvență de la lansarea „Cărții Roșii a Republicii Moldova”, 11 februarie 2016. De la stînga: dr. Alexandru Teleuță, dr. Gheorghe Prini, acad. Gheorghe Duca, acad. Ion Toderaș. Foto: Ion Xenofontov
    4

  2. Doctor habilitat în biologie (2011) Tudor Cozari, autor al „Cărții Roșii a Republicii Moldova”, 11 februarie 2016. Foto: Ion Xenofontov
    5

  3. Doctor în agricultură (2000) Asea Timuș și doctor în biologie (2006) Elena Baban, autoare ale „Cărții Roșii a Republicii Moldova”, 11 februarie 2016. Foto: Ion Xenofontov
    6

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE BASARABENI, MEMBRI FONDATORI AI ACADEMIEI ROMÂNE

Motto: „Nimeni nu poate fi istoric dacă nu este însoțit de curiozitate”
Arnold Toynbee (1889–1975)

După Unirea Principatelor Române (1859) și 1. inaugurarea-societatii-academice-la-1-august-1867constituirea statului român modern s-au creat condiții favorabile de proliferare a culturii și științei. Fără Academie, estima scriitorul Gheorghe Sion (1821–1892), „talentele sunt osândite a zace în întuneric cu florile mirositoare abandonate între mărăcini sau călcate de picioare profane”. La 1–13 aprilie 1866 s-a aprobat totalitatea instrucțiunilor, normelor și regulilor Societății Literare Române, subvenționată de stat și având drepturi de a primi legate orice ofrande (donații).

  1. Noua structură academică urma să includă: trei membri din România de peste Milcov (Moldova), patru membri de dincolo de Milcov (Muntenia), trei membri din Transilvania, doi membri din Banat, doi membri din Maramureș, doi – din Bucovina, trei – din Basarabia, doi – din Macedonia. Inițial, numărul total al membrilor fondatori era 21, componența numerică și nominală a fondatorilor ulterior fiind modificată, ajungând la un număr de 22 de persoane.
  2. Cei trei membri fondatori ai Academiei Române, reprezentanți din Basarabia, aflată în componența Imperiului Rus, erau Alexandru Hâjdău (1811–1872), Constantin (Costache) Stamati (1786–1869) și Ioan Străjescu (1833–1873). Constantin (Costache) Stamati, aflat la moșia sa de la Ocnița, județul Hotin, avea o stare a sănătății precară, de aceea nu a putut onora înaltul for academic, fiind înlocuit de agronomul şi omul politic Ştefan Gonata (1838–1896).
  3. Alexandru Hâjdău, descendent dintr-o familie cu înrudire domnească, s-a născut la 30 noiembrie 1811 la Miziurineț, regiunea Ternopol, Ucraina. A studiat la pensionul pentru copii de nobili de pe lângă Seminarul Teologic din Chișinău (1822–1828), ulterior la Facultatea de Drept a Universității din Harkov (1829–1832). A studiat științele naturale, filologia și filosofia la universitățile din Münhen și Haidelberg. A fost efor al școlii lancasteriene din Hotin (1836–1840). În această calitate a rostit celebrul discurs de la Gimnaziul din Hotin (1837) despre vechea glorie a Moldovei. Constantin Stamati îl asemăna, grație culturii sale enciclopedice, cu Dimitrie Cantemir (1673–1723). Ultimii ani de viață i-a petrecut solitar și în acțiuni de misticisme.
  4. Ştefan Gonata s-a născut la 1 februarie 1838 la Trifănești, județul Bălți, actualmente raionul Nisporeni. În 1856 a absolvit Liceul regional din Chișinău, apoi a făcut trei ani de studii la Liceul „Richelieu” din Odesa. A continuat studiile la Paris, unde a studiat filosofia și viticultura. A fost unul dintre primii moșieri care au aclimatizat vița-de-vie franceză și americană în Basarabia la moșia sa din Zberoaia, de pe malul Prutului, la gura văii Raita. Conacul său, construit de meșteri francezi, includea cabinetul savantului, o sală pentru oaspeți și ceremonii, o baie, un punct experimental agronomic, o bibliotecă bogată și un muzeu, un spital. A fost desemnat membru fondator al Academiei Române la vârsta de doar 29 de ani. A murit la 18 septembrie 1896. La sfârșitul vieții, se presupune că, într-un acces al bolilor care îl măcinau și-ar fi ars manuscrisele. Arhiva și biblioteca de o valoare inestimabilă au fost distruse în timpul tensiunilor sociopolitice din anul 1917. În cimitirul satului Zberoaia, într-un mormânt comun, odihnesc rudele boierului Gonata.
  5. Cel de-al treilea fondator al Societății Literare Române a fost omul politic Ioan Străjescu. Se cunoaște că a participat la deschiderea primei ședințe a Societății Literare Române din 6/18 august 1867. La 2/14 august 1870, împreună cu criticul literar și esteticianul Titu Maiorescu (1840–1917) și Alexandru Hâjdău, a demisionat din Societate, demisii care însă nu au fost acceptate.
  6. Statutul noii societăți prevedea trei secțiuni: I – filologie și literatură; II – istorie și arheologie; III – științe naturale. Toți reprezentanții basarabeni făceau parte din Secția de filologie și literatură. Această structură urma să se ocupe cu diverse probleme filologice, în scopul de a cultiva, curăța, înavuți și perfecționa limba.
  7. Membrii din Basarabia nu au putut fi prezenți la lucrările de fondare a Societății. În consecință au fost aleși ca membri de onoare în sesiunea din 12/24 septembrie 1870. În perimetrul unor factori naționali-politici de epocă, conexiunile academice au fost afectate din cauza interdicțiilor de deplasare la București.
  8. Numele personalităților basarabene, care au conexiune directă cu Academia Română și în prezent sunt menționate în contextul ședințelor solemne ale Academiei Române.
  9. Ulterior, în activitatea instituției s-au remarcat și alte personalități basarabene. Este vorba de: filologul Bogdan-Petriceicu Hasdeu (1838–1907), membru titular (1877); istoricul-colecționar Ion C. Suruceanu (1851–1897), membru de onoare (1888); mitropolitul Iosif Naniescu (după botez Ioan, 1820–1902), membru de onoare (1888); filantropul Vasile Stroescu (1845–1926), membru de onoare (1910). În perioada postbelică, forul academic român a fost completat de alți basarabeni: economiștii Vasile Malinschi (1912–1992), membru titular (1955); Alexandru Bârlădeanu (1911–1997), membru titular (1955); biologul Nicolae Botnariuc (n. 1915), membru titular (1990).
  10. În ultimele două decenii, în semn de aleasă apreciere, au fost aleşi membri de onoare ai Academiei Române mai multe personalităţi ilustre din Republica Moldova, între care: scriitorul Ion Druţă (n. 1928), criticul literar Mihai Cimpoi (n. 1942), publicistul și poetul Nicolae Dabija (n. 1948), chimistul Gheorghe Duca (n. 1952), istoricul Andrei Eşanu (n. 1948) şi alţii. Din componența membrilor Academiei Române a ajuns să facă parte, post-mortem (2010), Constantin Stere (1865–1936), autorul celebrului roman-fluviu intitulat „În preajma revoluţiei”, în opt volume (1932–1936).

 

Ion XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: Moldova Suvernană

 Legende

  1. Inaugurarea Societății Literare Române, 1 august 1867
    1. inaugurarea-societatii-academice-la-1-august-1867
  2. Alexandru Hâjdău (1811–1872), membru fondator al Academiei Române
    2. Alexandru_H--jdeu
  3. Ştefan Gonata (1838–1896), membru fondator al Academiei Române
    3. St. Gonata

ZECE CURIOZITATI DESPRE ENCICLOPEDISTUL DIMITRIE CANTEMIR SI DINASTIA CANTEMIRESTILOR

Motto: „Filosof între regi, dar și rege între filosofi”
Din Diploma atribuită lui D. Cantemir în calitate de membru al Academiei din Berlin, 1714

Dimitrie Cantemir (1673–1723), domn erudit al 617e544c64f51332e3efdf668918895cMoldovei (1710–1711), membru titular al Academiei din Berlin (Societatea Branderburgică a Științelor, 1714), a fost un cărturar polivalent, unul dintre iluștrii exponenți ai culturii și gîndirii științifice occidentale și orientale de la intersecția secolelor XVII–XVIII. Avea cunoștințe profunde în diverse domenii: istorie, arheologie, genealogie, numismatică, heraldică, cartografie, sociologie, administrație, știință politică, arhitectură, medicină, geografie, etnografie, matematică, muzică etc. Dinastia Cantemireștilor a lăsat urme adînci în istoria secolelor XVII–XVIII, prin reprezentanții ei de seamă: domni, politicieni, cărturari, diplomați, scriitori, oameni de cultură. Opera științifică și artistică a lui D. Cantemir, recunoscută de personalități de valoare internațională (Voltaire, Lordul Byron, Victor Hugo ș.a.), este umanistă, converge în gîndirea modernă europeană, cea care pune în centrul naturii omul. Toate manuscrisele lui D. Cantemir sînt dispersate în mai multe arhive și biblioteci din lume (Turcia, Rusia, SUA, Ucraina). În timpul vieții lui D. Cantemir au fost editate doar trei lucrări: „Divanul” (1698), „Panegiric” (1714) și „Sistemul sau întocmirea religiei mahomedane” (1722). Aspectul cantitativ al operei lui D. Cantemir este ilustrat de faptul că doar „Istoria Imperiului Otoman” (publicată la Londra în anii 1734–1735), în limba latină, copiată de D. Cantemir, conține 1064 de pagini. Actualmente, în Europa sînt susținute zeci de teze de doctorat în domeniul cantemirologiei, în mod special cele consacrate lui Dimitrie Cantemir și fiului Antioh Cantemir (1708/1710–1744). În România se publică „Integrala Cantemir” în 100 de volume, ce include opera complexă a savantului D. Cantemir.

Articolul în întregime

ZECE CURIOZITATI DESPRE BALET IN R. MOLDOVA

Moto: „Dansul este poezia piciorului. ”John Dryden (1631–1700), părintele criticii literare engleze

ec52dbab90d6a19e6a883891403307e2

FOTO: Teatrul Moldovenesc Muzical-Dramatic din Tiraspol, 1939. Arhiva Științifică Centrală a Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto: 00079. Mulțumiri domnului Iulian Salagor pentru prezentarea imaginii

Baletul (din latină ballo – dansez) reprezintă o formă de artă scenică muzical-teatrală. Se cunosc mai multe ramuri de balet: de bal, clasic, de caracter, modern, popular-scenic, precum şi din diferite specii ale pantomimei. Vocabula Balet a apărut în Italia în Epoca Renașterii la sfîrșitul sec. XVI, genul artistic fiind considerat de sorginte aristocratică. Iniţial marca un episod de dans, apoi au început să fie numite spectacolele în care dansul era legat de cîntec şi poezie. În sec. XVIII, baletul s-a afirmat ca formă aparte a artei, fiind extins în toată Europa. La sfîrșitul sec. XIX, Rusia devine centru al dezvoltării artei baletului, majoritatea profesorilor de balet fiind francezi. În această perioada au apărut capodoperele baletului mondial „Lacul lebedelor”, „Don Quijote” etc. „Tătuca popoarelor”, Iosiv V. Stalin (1878–1953), era un mare amator de balet. Frecventa toate reprezentările, cunoștea toți balerinii vestiți și imita ținuta balerinilor din genul clasic (verticalitatea).

În spațiul actual al Republicii Moldova, baletul are o biografie relativ tînără.

1. Primele informații despre scenele de balet datează din timpul războiului ruso-turc (1787–1792), atunci cînd în cartierul generalului-feldmareșal rus Gr. Potiomkin (1739–1791), amplasat la Dubăsari, Bender și Iași se organizau baluri.

2. În 1938 Teatrul Moldovenesc Muzical-Dramatic din Tiraspol a montat primul balet, „Poveste din bătrîni” de Valerii (Valerian) Poleakov (1913–1970), în coregrafia lui J. Sidorenco.

3. În 1946–1948, la Teatrul Moldovenesc de Operă și Dramă din Chişinău au fost montate de coregraful și regizorul Gh. Perkun (1916–1983) baletele „Domnişoara-ţărancă” şi „Mirandolina”.

4. În iulie 1957 s-a instituționalizat Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă și Balet. În februarie 1992 redenumit Opera Națională din Chișinău, iunie 2003 – Teatrul Național de Operă și Balet, iar din mai 2012 – Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Republica Moldova.

5. O particularitate a baletului de la sfîrșitul anilor 1950 – 1980 rezidă în sporirea atenţiei montării baletului contemporan pe muzică de compozitori moldoveni. Trupa de balet acorda o atenţie sporită montării spectacolelor naţionale. În 1959 s-a montat baletul „Surorile” de L. Kogan (1927–2007), în 1960 – „Zorile” de V. Zagorschi (1926–2003), „Spada frîntă” (după „Strigoii” de M. Eminescu) de E. Lazarev (n. 1935); în 1980 – „Andrieş” de Z. Tcaci (1928–2006), maestru de balet O. Melnik (n. 1939), în 2007 – „Luceafărul” de acad. E. Doga (n. 1937), maestru de balet Gh. Kovtun (n. 1950).

6. Apogeul baletului în Moldova sovietică a fost atins în perioada în care Marat Gaziev (1924–1988), fiul ultimului șah din Turkmenia, a fost coregraf-șef, în anii 1979–1985, la Teatrul Moldovenesc de Opera și Balet din Chișinău.

7. De la înfiinţarea teatrului şi pînă în prezent un loc semnificativ în repertoriul teatrului îl ocupă baletul clasic.

8. De la sfîrșitul anilor 1980, Colegiul Național de Coregrafie din Republica Moldova a fost principala pepinieră de pregătire a cadrelor în domeniul baletului.

9. „Requiem” după W. Mozart (1756–1791) a fost ultima premieră de balet din Chișinău, care a avut loc la 11 octombrie 2007, coregraf B. Eifman (n. 1947), dirijor A. Samoilă (n. 1950) și scenografie de S. Pastuh (n. 1951) și E. Rapai.

10. Elfrida Coroliov (Koroliova), balerină, doctor în studiul artelor (1974), angajată la Academia de Științe a Moldovei din 1968, cercetător științific la Institutul Patrimoniului Cultural (din 2008) al Academiei de Științe a Moldovei, autoare a 12 monografii și sute de articole, studii științifice și enciclopedice, de popularizare a științei, este cercetătorul științific nr. 1 în Republica Moldova în domeniul baletului. Potrivit E. Coroliov (Koroliova), baletul a atins apogeul în cadrul marilor imperii (Imperiul Țarist, Uniunea Sovietică) și necesita resurse financiare substanțiale pentru a fi dezvoltat. Dacă genul clasic (verticalitatea) redă autoritatea, luarea de poziții, ambiția, atunci genul modern – cu modificarea ondulată a poziției – redă spiritul epocii în care trăim, flexibilitate, criza de valori, pierderea identității. Recent, E. Coroliov (Koroliova), împreună cu Nicolae Aga, balerin, pedagog, coregraf, cercetător științific, au elaborat prima ediție enciclopedică din Republica Moldova consacrată baletului. Lucrarea, în volum de 304 pagini, ilustrată color, a fost editată în cadrul Bibliotecii Științifice Centrale „Andrei Lupan” (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei, conducător de proiect fiind Constantin Manolache, responsabil de ediție – Ion Xenofontov, redactor – Tamara Osmochescu, iar designeri Vitaliu Pogolșa și Valeriu Oprea. Ediția enciclopedică va fi lansată în decembrie anul curent la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Republica Moldova.

 Ion XENOFONTOV, doctor în istorie

2 copy

Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Republica Moldova. Foto: Ion Xenofontov, 26 noiembrie 2015

3 copy

Soții Terentiev în „Requiem” de W. Mozart, 11 octombrie 2007. Arhiva foto a Bibliotecii Științifice Centrale „Andrei Lupan” (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei

4 copy

Cercetătorii Elfrida Coroliov (Koroliova) și Nicolae Aga, autorii primei enciclopedii consacrate baletului moldovenesc. Foto: Ion Xenofontov, 27 noiembrie 2015

Sursă: Ion Xenofontov, Zece curiozități despre balet în Republica Moldova, în Moldova Suverană. Cotidian național independent, nr. 170 (1926), 3 decembrie, 2015, p. 2.

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE MONEDA ÎN REPUBLICA MOLDOVA

„Banul este nervul și sufletul unei țări”
Joachim I. Becher (1635–1682)

Moneda constituie un element increat al funcționării structurilor politice, militare economice etc., constituind și un factor de propagandă culturală. Anterior existenței banilor, bogăția era calculată prin deținerea de vite și metale prețioase (aur, argint). Monedele, metal imprimat cu un sigiliu, au apărut mai întîi în Asia Mică la sfîrșitul sec. XVIII î. Hr. Tot în Asia Mică se consideră că a activat la începutul sec. V î. Hr. primul bancher, Pithius. Potrivit unei legende grecești, legislatorul Solon (638–558 î. Hr.) a bătut monede cît roata carului, pentru  a-i dezvăța pe oameni să acumuleze în exces. Anunțați de gîște de atacul galilor, romanii i-au mulțumit zeiței Moneta, căreia i-au dedicat moneda (română), moneta (latină, rusă), money (engleză), monnaie (franceză). Pe suprafața monedei „habitează” circa 100 de bacterii, inclusiv colibacii și stafilococi. În Japonia există dispozitive speciale care dezinfectează banii la o temperatură de 200ºC. Peste jumătate din bancnotele de 50 și 100 de dolari furnizate de bancomate (ATM) au pe ele urme de cocaină. Se consideră că cele mai curate bancnote sunt euro, care sunt prelucrate cu o soluție anti-microbiană.

În spațiul actual al Republicii Moldova, circuitul monetar a traversat diferite zone de contact dintre civilizații (dinspre Asia Centrală, Orientul Apropiat, Africa de Nord și chiar dincolo de Oceanul Atlantic) și drumuri comerciale internaționale.

  1. Vîrfurile de săgeată sunt considerate primele obiecte premonetare de pe litoralul de vest și de nord al Mării Negre, nordul Dunării și limanul Nistrului.
  2. Cele mai multe monede islamice (numite și cufice, după tipul de scriere a legendelor arabe, care provine de la orașul Kufa de pe Eufrat, important centru comercial al lumii musulmane) datate cu secolele IX-X din arealul pruto-nistrean s-au semnalat în satul Echimăuți, raionul Rezina. Actualmente, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei se găsesc nouă dirhemi descoperiți în această localitate, un fragment de dirhem și un lingou de argint de 9,35 g.
  3. Primele emisiuni monetare moldovenești aparțin lui Petru I Mușatinul (1375–1391), și au fost influențate de semnele bănești ale Poloniei și Rusiei de Halici.
  4. La baza sistemului monetar moldovenesc a stat un sommo, unitate ponderală aplicată în Hoarda de Aur. Unitatea monetară moldovenească cu o greutate medie de pînă la un gram la diametru de 18-19 mm a fost numită groș.
  5. Alături de emisiuni monetare proprii în Evul Mediu în Moldova au circulat multe monede străine, care au avut un impact major asupra sistemului monetar. De exemplu, de la denarul de argint, emis în Slovenia, provine denumirea de bani.
  6. În anii 1848–1859 în Moldova și Muntenia circulau concomitent circa 80 de specii monetare de diferite valori, unele ieșite din uz în țara lor de origine.
  7. După Unirea Principatelor Române (1859) în 1867 a fost emisă legea de constituire a unui sistem monetar, leu divizat în 100 de bani.
  8. Începînd cu 29 noiembrie 1993, în Republica Moldova a fost pus în circulație leul (la cursul unic de 1 leu contra 1000 de ruble). Varianta grafică a leilor tipăriți în Franța a fost executată de pictorul Gheorghe Vrabie. Începînd cu ziua de 2 decembrie 1993, ora 18.00, leul moldovenesc este considerat unicul mijloc legal de plată pe teritoriul republicii.
  9. În Republica Moldova numismatica, știința monedelor, este cercetată de mai mulți specialiști. Din 2011, de exemplu, la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, conf. univ. dr. Sergiu Matveev, organizează anual colocviul de numismatică și a editat deja cinci „Conspecte numismatice”, care includ 48 de studii în domeniu.
  10. Prima lucrare enciclopedică consacrată monedei în Republica Moldova, editată sub egida Bibliotecii Științifice Centrale „Andrei Lupan” (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei a fost elaborată de o echipă de cercetători din Republica Moldova (Silviu Andreș-Tabac, Ana Boldureanu, Lilia Dergaciova) și România (Eugen Nicolae, Mihai Dima, Dan Ilie, Theodor Isvoranu, Ana-Maria Velter și Aurel Vîlcu), conducător de proiect fiind Constantin Manolache, iar responsabil de ediție – Ion Xenofontov. Lucrarea în volum de 505 pagini a fost lansată la 30 octombrie 2015 în cadrul Simpozionului XV de Numismatică de la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.

Ion XENOFONTOV, doctor în istorie

 1

2

 1-2. File din ediția enciclopedică „Moneda în Republica Moldova”, Chișinău, 2015

3

  1. Banca urbană a Chişinăului (actualmente, Sala cu Orgă) în perioada interbelică. Biblioteca Naţională a României. Număr de inventar: 190794
  2. Banca Românească din Bălţi în perioada interbelică. Biblioteca Naţională a României. Număr de inventar: 164435
  3. Secvență de la lansarea volumului „Moneda în Republica Moldova”. De la stînga la dreapta: Silviu Andreș-Tabac, Ana Boldureanu, Ion Xenofontov. Foto: Andrei Emelciuc, 30 octombrie 2015

Sursă: Ion Xenofontov, Zece curiozități despre moneda în Republica Moldova, în Moldova Suverană. Cotidian național independent, nr. 166 (1922), 26 noiembrie, 2015, p. 2.

ZECE CURIOZITATI DESPRE SPORTUL MOLDOVENESC

Sportul (engl. sport – joc, distracţie) înglobează o serie de acţiuni de practicare a exerciţiilor fizice în vederea obţinerii de către individ sau colectiv a perfecţionării posibilităţilor morfo-funcţionale şi psihice. Primele competiţii sportive datează din 1580 î.Hr. în Grecia antică. La sfîrşitul sec. XIX se formează asociaţii sportive internaţionale. La mijlocul anilor 1970, în RSS Moldovenească 480,5 mii de persoane (în 1975 numărul total al populaţiei constituia 3 868,9 mii) practicau 37 de discipline sportive. Actualmente, cultura fizică şi sportul în ţara noastră sînt într-un con de umbră. Potrivit ultimelor date oficiale ale Biroului Naţional de Statistică, în 2013, în Republica Moldova, cu o populaţie de 3 559,5 mii de oameni doar 108,7 mii de persoane practicau sportul. Numărul de sportivi în grupe constituie 34,3 mii, inclusiv 19,0 mii – începători; 15,0 mii – avansaţi; 0,7 mii – de înaltă măiestrie sportivă. Sportivi de categorie înaltă: 2663 – categoria I juniori; 537 – categoria I; 3192– categoriile I, II; 124 – candidaţi de maeştri; 75 – maeştri ai sportului; 11 – maeştri internaţionali ai sportului. Numărul de şcoli sportive este de 89, inclusiv 32 specializate. În ţara noastră funcţionează 4901 de construcţii sportive, inclusiv 51 de stadioane cu tribune de 500 de locuri şi peste. Cele mai multe bazine de înot se află în Chişinău – 16, din totalul de 24.

3ce74a8ad50d317ce956f028fde49a6b

Articolul în întregime

ZECE CURIOZITATI DESPRE MANASTIREA JAPCA

Lăcaşul monahal Japca, singurul care funcţionează neîntrerupt de la înfiinţare, face parte din grupul nordic de mănăstiri amplasate de-a lungul fluviului Nistru. Este plasat la o distanţă de 2 km de localitatea omonimă, 40 km de centrul raional Floreşti şi 160 km de Chişinău. Ca majoritatea aşezămintelor monahale de pe malurile fluviului Nistru şi ale afluenţilor săi, complexul monahal Japca a fost întemeiat pe baza schitului rupestru din apropiere, stabilit, după unii cercetători, cu sec. XV. În a doua jumătate a sec. XVIII are loc „coborîrea” schitului la poalele falezei, fapt generat de inundaţiile care au înnămolit încăperile rupestre, urme menţinute şi actualmente în stratul gros de aluviuni din chilii. În 1818, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a transformat schitul Japca în mănăstire. Pînă în 1916 mănăstirea a fost de monahi, iar la 26 martie 1916 a fost reorganizat în lăcaşului sfînt de monahii. Aici au venit călugăriţe refugiate din Lesna, Polonia rusească (teritoriu anexat de Rusia în a doua jumătate a sec. XVIII), Poneataevsk (regiunea Nijegorodsk), Elizavetinsk (or. Ialta), Ioan Predteci (Petersburg).

a83d0b261a624aa50eab280bd6c381f6

  1. Potrivit Pomelnicului Mănăstirii Japca (1872), originea toponimului Japca ar proveni de la rusescul şapkacăciulă, supoziţie ce ar putea fi confirmată din punct de vedere geologic. Astfel, în stînca de la Japca, pe lîngă varietăţile de calcare aşezate stratiform, există o construcţie recifale, cunoscută în publicaţiile de specialitate ca biohermul Japca. Partea mediană reprezintă o ramificaţie, iar în direcţie terminală reciful se reduce în dimensiuni şi capătă o formă asemănătoare cu o cupolă, cunoscută în lexicul geologic sub denumirea de căciulă (şapka).
  2. În mentalul colectiv, bolovanii desprinşi din Stînca Japca – formaţiune rifogenă, cu altitudinea absolută de 143 m, suprafaţa de 10 ha din apropierea mănăstirii erau percepuţi ca reminiscenţe ale luptei dintre uriaşi.
  3. Dacă la începutul sec. XIX colina înaltă de piatră (numită „Purice”) era acoperită cu pădure şi floră bogată, actualmente, din cauza acţiunilor factorului antropogen, această zonă este văduvită de vegetaţie silvică.
  4. În secolul al XIX-lea se afirma că primăvara primele priveghetori veneau la mănăstirea Japca şi în localităţile din împrejurimile acesteia.
  5. Mănăstirea este expusă la riscuri majore de alunecări de teren, surpări şi rostogoliri. Este acţiunea unor instantanee ale blocurilor masive de roci, formate pe parcursul cutremurelor de pămînt, uneori în anotimpurile de tranziţie (toamnă şi primăvară) sau în timpul procesului de îngheţ – dezgheţ. În 1980, mănăstirea a avut de suferit de pe urma alunecărilor de teren. Acestea au afectat partea de sus a terasei, căile de acces spre biserica rupestră şi însăşi vechiul lăcaş monahal. A fost distrus gardul din piatră al mănăstirii şi cîteva anexe de gospodării. Muncitorii au evacuat, timp de patru luni, pămîntul cu patru camioane care, în urma alunecărilor de teren, ajunsese pînă în interiorul mănăstirii. Pentru înlăturarea dezastrului natural reparaţia şi întreţinerea mănăstirii de pe urma alunecărilor de teren s-au cheltuit 15.000 de ruble.
  6. Teritoriul din proximitatea mănăstirii Japca este locuit de amfibii şi reptile, înscrise în documentele europene privind conservarea speciilor şi habitatelor (Convenţia de la Berna, Lista Roşie a Europei); patru specii de lilieci (două colonii populează în stîncile din apropierea mănăstirii, iar una în clopotniţa mănăstirii); 130 de specii de păsări, inclusiv 22 de specii pe cale de dispariţie; vidre, insecte rare etc.
  7. Pe teritoriul mănăstirii se află trei izvoare cu apă cristalină: Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, Sfîntul Nicolae şiIoan Botezătorul. Izvoarele vin din orizonturile de apă freatică din straturile de roci de vîrsta sarmaţianului mediu. Se caracterizează printr-un debit relativ constant. Apa are proprietăţi curative şi o temperatură de 10-11 grade. Pelerinii se aprovizionează cu apă din aceste izvoare. Localnicii afirmau că aceste izvoare au putere asupra enoriaşilor.
  8. Mănăstirea Japca are o privelişte pitorească, fiind comparată cu un ,,cuib de vulturi pe înălţimea malului stîncos din dreapta Nistrului”, configurată în formă de semicerc.
  9. La mănăstire a slujit cel mai enigmatic şi longeviv călugăr din Basarabia, Paisie. Acest „călugăr excentric”, „intrat în călugărie încă în chiliile de peşteră”, adică înainte de 1770, purta haine vechi sau le învechea timp de o zi pe cele noi. Odăjdiile îi erau în permanenţă peticite. La fel proceda şi cu bocancii. Într-un timp avea un papuc de pe timpul ieromonahului Calist (1810-1818) şi altul de pe timpul arhimandritului Sinesie (1822-1824). Paisie a murit la mănăstire la vîrsta de 115 ani.
  10. La Şcoala-internat de la mănăstirea Japca a învăţat Timofei Cazac (1902–1967), gardă de corp al liderului bolşevic V. I. Lenin (1870–1924), iar mai tîrziu unul dintre primii preşedinţi de colhoz din Uniunea Sovietică.

Dr. Ion XENOFONTOV,
Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan” (Institut) a Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Sursa: Moldova Suverană, nr. 102 (1858), marți, 14 iulie 2014, p. 2