CARTEA SĂPTĂMÂNII

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII

Academician Vitalie Postolati : Biobibliografie / Acad. de Ştiinţe a Moldovei, Bibl. Şt. (Inst.) “Andrei Lupan” ; ed., red. şt.: Constantin Manolache ; coord.: Elena Bîcova ; resp. ed.: Ion Valer Xenofontov ; bibliogr.: Janna Nicolaeva, Lidia Zasavițchi.– Chişinău : Biblioteca Ştiinţifică (Institut) “Andrei Lupan”, 2017 (F.E.-P. “Tipografia Centrală”). – 288 p. ISBN 978-9975-3131-7-9. 016:[620.9+929(478)]=135.1=161.1 A 15

Lucrarea este editată cu ocazia aniversării a 80-a a academicianului Vitalie Postolati, personalitate cunoscută și apreciată în țară și peste hotare pentru realizările sale în domeniul energeticii. Se prezintă portretul protagonistului în diferite ipostaze: activitatea științifică, managerială, civică etc. Bibliografia savantului însumează circa 350 de lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi de peste hotare, inclusiv 8 monografii. Este titularul a 28 brevete de invenţie şi a 21 patente obţinute în străinătate, participant la multiple manifestări ştiinţifice etc. Volumul este adresat profesorilor, cercetătorilor științifici, doctoranzilor, masteranzilor și studenților.Acad. Vitalie Postolati_Biobibliografie_

Acad_V_Postolati_internet (4)

 

Editor și redactor științific: dr. hab., conf. univ. Constantin Manolache

Coordonatorii volumului: dr. Ion Valer Xenofontov, dr. Sergiu Bacalov

Responsabil de ediție: Daniela Hadârcă-Nastas

Bibliografie: Silvia Golban

Redactori: Vitalie Țurcanu, Tamara Osmochescu

Corectori: Elena Pistrui, Valentina Tifin

Copertă: Vitaliu Pogolșa

Paginare digitală: Valeriu Oprea

Fotografii: Arhiva personală a m.c. Demir Dragnev, Silvia CorlăteanuGranciuc, Andrei Emilciuc, Valentina Eșanu, Daniela Hadârcă-Nastas, Vlad Mischevca, Eugenia Tofan, Ion Valer Xenofontov

 

Lucrarea este editată cu ocazia aniversării a 80-a a membrului corespondent Demir Dragnev, personalitate cunoscută și apreciată în țară și peste hotare pentru realizările sale în domeniul istoriei. Se prezintă portretul protagonistului în diferite ipostaze: activitatea științifică, educațională, editorială, civică etc. Bibliografia savantului însumează circa 800 de titluri și participări la activități științifice, inclusiv 84 de monografii și culegeri de documente, 66 de manuale și materiale didactice, circa 120 de articole științifice, 126 referate la foruri științifice naționale și internaționale etc. Volumul este adresat profesorilor, cercetătorilor științifici, doctoranzilor, masteranzilor și studenților.

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII

Membru corespondent Demir Dragnev : Biobibliografie / Acad. de Ştiinţe a Moldovei, Bibl. Şt. Centrală “Andrei Lupan” (Inst.), Inst. de Istorie ; red. şt.: Constantin Manolache ; coord.: Ion Valer Xenofontov, Sergiu Bacalov. – Chişinău : Biblioteca Ştiinţifică Centrală “Andrei Lupan” (Institut), 2017 (F.E.-P. “Tipografia Centrală”). – 328 p.: fot. ISBN 978-9975-3131-4-8. 016:[94+92(478)] M 57

Mc Demir Dragnev_internet_001

Mc Demir Dragnev.Biobiliografie_

Editor și redactor științific: dr. hab. conf. univ. Constantin Manolache

Coordonatorii volumului: dr. Sergiu Bacalov, dr. Ion Valer Xenofontov

Responsabil de ediție: Daniela Hadîrca

Redactori: Vitalie Țurcanu, Valentina Tifin

Corector: Elena Pistrui Coperta: Vitaliu Pogolșa

Machetare: Nicoleta Bogdan

DISCRIEREA CIP A CAMEREI NAȚIONALE A CĂRȚII

© Biblioteca Științifică Centrală „Andrei Lupan” (Institut), 2016

© Autorii

Orizonturi medievale şi moderne în istoria românilor : (economie, societate, politică, cultură, istoria ştiinţei) : în onoarea profesorului Demir Dragnev / Acad. de Ştiinţe a Moldovei, Bibl. Şt. Centrală “Andrei Lupan” (Inst.), Inst. de Istorie ; ed. şi red. şt.: Constantin Manolache ; coord.: Sergiu Bacalov, Ion Valer Xenofontov. – Chişinău : Biblioteca Ştiinţifică Centrală “A. Lupan” (Institutul), 2016 (F.E.-P. “Tipografia Centrală”). – 816 p. Rez.: lb. engl. – Bibliogr. la sfârşitul art. ISBN 978-9975-4116-9-1. 94(=135.1)(092)(082) O-75

Print

Orizonturi medievale si moderne în istoria romanilor (economie, societate, politică, cultură, istoria științei_În onoarea profesorului Demir Dragnev_

Ștefan Procopiu – fizician și inventator român de Premiul Nobel

Născut la Bârlad, pe 19 ianuarie 1890, într-o familie modestă, a absolvit Liceul „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad (1908) și Facultatea de Științe a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1912), obținând licența în fizică-chimie. În ultimul an de facultate (1912) a descoperit formula magnetonului (momentul magnetic al electronului), expunând descoperirea în cadrul Consiliului științific, unde s-a ales cu o replică a unui profesor: „Cum îți permiți dumneata să ataci niște lucruri atât de mari?”.

procopiu

    Acest rezultat Ștefan Procopiu l-a publicat în 1913, însă peste hotarele României această descoperire nu a fost cunoscută, unul din motive fiind situația generată de Primul Război Mondial. Cinci ani mai târziu (1918) fizicianul danez N. Bohr (1885–1962) calculează același moment magnetic, utilizându-l în primul model atomic și obținând Premiul Nobel pentru fizică (1922) pentru elaborarea teoriei cuantice a modelului planetar al atomului. Astăzi în fizică descoperirea este cunoscută sub denumirea de Magnetonul Bohr–Procopiu.

         Savantul român a activat asistent la Catedra de aplicații ale electricității a Universității din București, apoi profesor la Catedra de fizică a Liceului „Gh. Roșca Codreanu” din Bârlad (1917–1919). A urmat studiile doctorale (1919–1924) la Sorbona sub îndrumarea fizicianului A. Cotton (1881–1967). A studiat birefringența electrică și magnetică a soluțiilor coloidale a suspensiilor cristaline și a descoperit (1921) fenomenul de depolarizare longitudinală a luminii ce străbate soluțiile (fenomenul Procopiu). La momentul susținerii tezei de doctorat avea publicate 30 de lucrări științifice.

             Revine la catedra de la București, fiind apoi numit (1925) profesor titular la Catedra de gravitație, căldură și electricitate a Universității din Iași, unde a activat până la pensionare (1962). A fost și decan (1937–1941) al Facultății de Electrotehnică a Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași și decan (din 1941) al Facultății de Științe a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. În 1930 descoperă efectul circular al discontinuității de demagnetizare ce apare la trecerea curentului electric alternativ printr-un fir feromagnetic (efectul Procopiu). Efectul Procopiu a fost utilizat (1965) de fizicianul american Kaufman în construcţia unor noi tipuri de memorie, pentru calculatoarele moderne de foarte mare capacitate. Astăzi efectul este utilizată în construcţia calculatoarelor rapide.

         Pentru refuzul categoric de a se înscrie în rândurile partidului comunist i-a fost interzis orice contact cu lumea științifică din străinătate, fiind presat să studieze descoperirile sovietice. Astfel, și-a dedicat cercetările studiului variațiilor câmpului magnetic terestru, identificând, în premieră, că din 1932 valoarea momentului magnetic este în creștere, variind cu o perioadă de 500 de ani. Rezultatele a 24 de ani de observații și cercetări de teren Procopiu le-a realizat în hărți magnetice complete pentru teritoriul României, punând în evidență o anomalie locală pe linia Iași–Botoșani. A înființat prima bibliotecă de fizică a Universității „Al. I. Cuza” din Iași cu donații personale.

         Autor a peste 170 de lucrări științifice publicate, inclusiv Introducere în electricitate și magnetism (1942), Termodinamica. Perpetuum mobile și principiile energiei, a adus contribuții valoroase în domeniul magnetismului, fenomenului de dublă refracție electrică și de depolarizare a luminii, proprietăților substanțelor feromagnetice, electricității, opticii și termodinamicii.

         Membru titular al Academiei de Științe din România (1936) și al Academiei Române (1955), precum și membru al multor societăți din țară și de peste hotare, inclusiv membru al Comisiei mondiale pe anul 1970 de propuneri la Premiul Nobel pentru fizică. Procopiu l-a propus la acest premiu pe fizicianul francez L. Néel (1904–2000), care a și primit această distincție. Procopiu a fost distins cu Ordinul Muncii, Ordinul Meritul Științific, Ordinul Steaua României. După decesul marelui savant soția acestuia, Rodica Procopiu (1911–2012), a donat biblioteca de specialitate a acestuia aceleași universități, unde azi există „Fondul Procopiu”, iar literatura artistică – Academiei Române.

        A încetat din viață la Iași, la 22 august 1972. Drept recunoștință a meritelor sale științifice mai multe unități de învățământ din România îi poartă numele, iar Inspectoratul Școlar Județean Iași organizează anual în mun. Iași Concursul de fizică „Ștefan Procopiu” al elevilor români de pretutindeni. În acest an acest concurs se va desfășura în perioada 12–14 mai. Detalii despre concurs pot fi găsite pe site-ul  http://www.concursulprocopiu.cf/, ofertele de participare pot fi transmise până la 5 mai curent prin e-mail: aruxandeimada@yahoo.com

Bibliografie

  1. Enciclopedia Concisă Britanica, Editura Litera, București, 2009.
  2. http://ziarullumina.ro/tefan-procopiu-un-savant-de-premiul-nobel-48093.html

Iulia MALCOCI,

cercetător științific coordonator la BȘ (Institut) „A. Lupan”

Articol publicat în săptămânalul „Făclia” nr. 12 din 31 martie 2017.

Константин Манолаке, Ион Ксенофонтов, Биобиблиографические издания как источник истории науки //Региональные энциклопедии в современной научной инфокоммуникационной системе России. Материалы Всероссийской научно-практической конференции с международным участием (Уфа, 29-30 сентября 2016 г.), Уфа, Башк. энцикл., 2016, c. 203-207. ISBN 978-88185-319-8

1
23456

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE BASARABENI, MEMBRI FONDATORI AI ACADEMIEI ROMÂNE

Motto: „Nimeni nu poate fi istoric dacă nu este însoțit de curiozitate”
Arnold Toynbee (1889–1975)

După Unirea Principatelor Române (1859) și 1. inaugurarea-societatii-academice-la-1-august-1867constituirea statului român modern s-au creat condiții favorabile de proliferare a culturii și științei. Fără Academie, estima scriitorul Gheorghe Sion (1821–1892), „talentele sunt osândite a zace în întuneric cu florile mirositoare abandonate între mărăcini sau călcate de picioare profane”. La 1–13 aprilie 1866 s-a aprobat totalitatea instrucțiunilor, normelor și regulilor Societății Literare Române, subvenționată de stat și având drepturi de a primi legate orice ofrande (donații).

  1. Noua structură academică urma să includă: trei membri din România de peste Milcov (Moldova), patru membri de dincolo de Milcov (Muntenia), trei membri din Transilvania, doi membri din Banat, doi membri din Maramureș, doi – din Bucovina, trei – din Basarabia, doi – din Macedonia. Inițial, numărul total al membrilor fondatori era 21, componența numerică și nominală a fondatorilor ulterior fiind modificată, ajungând la un număr de 22 de persoane.
  2. Cei trei membri fondatori ai Academiei Române, reprezentanți din Basarabia, aflată în componența Imperiului Rus, erau Alexandru Hâjdău (1811–1872), Constantin (Costache) Stamati (1786–1869) și Ioan Străjescu (1833–1873). Constantin (Costache) Stamati, aflat la moșia sa de la Ocnița, județul Hotin, avea o stare a sănătății precară, de aceea nu a putut onora înaltul for academic, fiind înlocuit de agronomul şi omul politic Ştefan Gonata (1838–1896).
  3. Alexandru Hâjdău, descendent dintr-o familie cu înrudire domnească, s-a născut la 30 noiembrie 1811 la Miziurineț, regiunea Ternopol, Ucraina. A studiat la pensionul pentru copii de nobili de pe lângă Seminarul Teologic din Chișinău (1822–1828), ulterior la Facultatea de Drept a Universității din Harkov (1829–1832). A studiat științele naturale, filologia și filosofia la universitățile din Münhen și Haidelberg. A fost efor al școlii lancasteriene din Hotin (1836–1840). În această calitate a rostit celebrul discurs de la Gimnaziul din Hotin (1837) despre vechea glorie a Moldovei. Constantin Stamati îl asemăna, grație culturii sale enciclopedice, cu Dimitrie Cantemir (1673–1723). Ultimii ani de viață i-a petrecut solitar și în acțiuni de misticisme.
  4. Ştefan Gonata s-a născut la 1 februarie 1838 la Trifănești, județul Bălți, actualmente raionul Nisporeni. În 1856 a absolvit Liceul regional din Chișinău, apoi a făcut trei ani de studii la Liceul „Richelieu” din Odesa. A continuat studiile la Paris, unde a studiat filosofia și viticultura. A fost unul dintre primii moșieri care au aclimatizat vița-de-vie franceză și americană în Basarabia la moșia sa din Zberoaia, de pe malul Prutului, la gura văii Raita. Conacul său, construit de meșteri francezi, includea cabinetul savantului, o sală pentru oaspeți și ceremonii, o baie, un punct experimental agronomic, o bibliotecă bogată și un muzeu, un spital. A fost desemnat membru fondator al Academiei Române la vârsta de doar 29 de ani. A murit la 18 septembrie 1896. La sfârșitul vieții, se presupune că, într-un acces al bolilor care îl măcinau și-ar fi ars manuscrisele. Arhiva și biblioteca de o valoare inestimabilă au fost distruse în timpul tensiunilor sociopolitice din anul 1917. În cimitirul satului Zberoaia, într-un mormânt comun, odihnesc rudele boierului Gonata.
  5. Cel de-al treilea fondator al Societății Literare Române a fost omul politic Ioan Străjescu. Se cunoaște că a participat la deschiderea primei ședințe a Societății Literare Române din 6/18 august 1867. La 2/14 august 1870, împreună cu criticul literar și esteticianul Titu Maiorescu (1840–1917) și Alexandru Hâjdău, a demisionat din Societate, demisii care însă nu au fost acceptate.
  6. Statutul noii societăți prevedea trei secțiuni: I – filologie și literatură; II – istorie și arheologie; III – științe naturale. Toți reprezentanții basarabeni făceau parte din Secția de filologie și literatură. Această structură urma să se ocupe cu diverse probleme filologice, în scopul de a cultiva, curăța, înavuți și perfecționa limba.
  7. Membrii din Basarabia nu au putut fi prezenți la lucrările de fondare a Societății. În consecință au fost aleși ca membri de onoare în sesiunea din 12/24 septembrie 1870. În perimetrul unor factori naționali-politici de epocă, conexiunile academice au fost afectate din cauza interdicțiilor de deplasare la București.
  8. Numele personalităților basarabene, care au conexiune directă cu Academia Română și în prezent sunt menționate în contextul ședințelor solemne ale Academiei Române.
  9. Ulterior, în activitatea instituției s-au remarcat și alte personalități basarabene. Este vorba de: filologul Bogdan-Petriceicu Hasdeu (1838–1907), membru titular (1877); istoricul-colecționar Ion C. Suruceanu (1851–1897), membru de onoare (1888); mitropolitul Iosif Naniescu (după botez Ioan, 1820–1902), membru de onoare (1888); filantropul Vasile Stroescu (1845–1926), membru de onoare (1910). În perioada postbelică, forul academic român a fost completat de alți basarabeni: economiștii Vasile Malinschi (1912–1992), membru titular (1955); Alexandru Bârlădeanu (1911–1997), membru titular (1955); biologul Nicolae Botnariuc (n. 1915), membru titular (1990).
  10. În ultimele două decenii, în semn de aleasă apreciere, au fost aleşi membri de onoare ai Academiei Române mai multe personalităţi ilustre din Republica Moldova, între care: scriitorul Ion Druţă (n. 1928), criticul literar Mihai Cimpoi (n. 1942), publicistul și poetul Nicolae Dabija (n. 1948), chimistul Gheorghe Duca (n. 1952), istoricul Andrei Eşanu (n. 1948) şi alţii. Din componența membrilor Academiei Române a ajuns să facă parte, post-mortem (2010), Constantin Stere (1865–1936), autorul celebrului roman-fluviu intitulat „În preajma revoluţiei”, în opt volume (1932–1936).

 

Ion XENOFONTOV, doctor în istorie

Sursă: Moldova Suvernană

 Legende

  1. Inaugurarea Societății Literare Române, 1 august 1867
    1. inaugurarea-societatii-academice-la-1-august-1867
  2. Alexandru Hâjdău (1811–1872), membru fondator al Academiei Române
    2. Alexandru_H--jdeu
  3. Ştefan Gonata (1838–1896), membru fondator al Academiei Române
    3. St. Gonata

ZECE CURIOZITATI DESPRE ENCICLOPEDISTUL DIMITRIE CANTEMIR SI DINASTIA CANTEMIRESTILOR

Motto: „Filosof între regi, dar și rege între filosofi”
Din Diploma atribuită lui D. Cantemir în calitate de membru al Academiei din Berlin, 1714

Dimitrie Cantemir (1673–1723), domn erudit al 617e544c64f51332e3efdf668918895cMoldovei (1710–1711), membru titular al Academiei din Berlin (Societatea Branderburgică a Științelor, 1714), a fost un cărturar polivalent, unul dintre iluștrii exponenți ai culturii și gîndirii științifice occidentale și orientale de la intersecția secolelor XVII–XVIII. Avea cunoștințe profunde în diverse domenii: istorie, arheologie, genealogie, numismatică, heraldică, cartografie, sociologie, administrație, știință politică, arhitectură, medicină, geografie, etnografie, matematică, muzică etc. Dinastia Cantemireștilor a lăsat urme adînci în istoria secolelor XVII–XVIII, prin reprezentanții ei de seamă: domni, politicieni, cărturari, diplomați, scriitori, oameni de cultură. Opera științifică și artistică a lui D. Cantemir, recunoscută de personalități de valoare internațională (Voltaire, Lordul Byron, Victor Hugo ș.a.), este umanistă, converge în gîndirea modernă europeană, cea care pune în centrul naturii omul. Toate manuscrisele lui D. Cantemir sînt dispersate în mai multe arhive și biblioteci din lume (Turcia, Rusia, SUA, Ucraina). În timpul vieții lui D. Cantemir au fost editate doar trei lucrări: „Divanul” (1698), „Panegiric” (1714) și „Sistemul sau întocmirea religiei mahomedane” (1722). Aspectul cantitativ al operei lui D. Cantemir este ilustrat de faptul că doar „Istoria Imperiului Otoman” (publicată la Londra în anii 1734–1735), în limba latină, copiată de D. Cantemir, conține 1064 de pagini. Actualmente, în Europa sînt susținute zeci de teze de doctorat în domeniul cantemirologiei, în mod special cele consacrate lui Dimitrie Cantemir și fiului Antioh Cantemir (1708/1710–1744). În România se publică „Integrala Cantemir” în 100 de volume, ce include opera complexă a savantului D. Cantemir.

Articolul în întregime

EUGEN RUSSEV – OMUL ȘI SAVANTUL ÎN CONTEXTUL EPOCII SALE (100 DE ANI DE LA NAȘTERE)

Pe parcursul a aproape patruzeci de ani din perioada corespondent.postbelică, istoricul și filologul Eugen Russev, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, era cunoscut drept un savant notoriu, autor al unor prestigioase lucrări științifice în domeniul istoriei culturii medievale din Moldova. Personalității omului de știință Eugen Russev i se potrivește o caracteristică dată de protagonistul  operelor sale – cronicarul Miron Costin – unui boier moldovean, pe care îl compară cu înțelepții Antichității: ,,Omu de miratu la întregiia lui de sfaturi și de înțelepciuni, cât pre acele vremi de abia de era pemântean de potriva lui”.

În cele ce urmează vom încerca să punctăm traseul vieții și activității savantului, bazându-ne pe memoria unuia dintre autorii acestui articol și pe materiale de arhivă, depistate de celălalt coautor.

Eugen Russev s-a născut la 24 decembrie 1915 în sudul Basarabiei, în satul Cubei, județul Akkerman (astăzi raionul Bolgrad, regiunea Odesa, Ucraina), în familia unui învățător (numit oficial ,,narodnîi ucitel”) – Mihail Russev. În 1917 acesta devine director (comisar) al cooperativelor județului Akkerman, fiind numit de Guvernul Provizoriu al Rusiei, păstrându-și această funcție și în timpul Republicii Democratice Moldovenești. După 27 martie 1918 activează în componența Comisiei Agrare a Sfatului Țării.

În 1934, E. Russev a absolvit cu succes Liceul nr. 5 de băieți din Chișinău și, în același an, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. În februarie 1939 susține teza de licență cu calificativul magna cum laude și este angajat în calitate de șef al Bibliotecii Catedrei de slavistică a Universității. Concomitent se înscrie la doctoratul universității, avându-l drept conducător științific pe renumitul istoric P. P. Panaitescu, viitorul rector al universității, ulterior deținut politic în primii ani ai regimului comunist. Lucrul asupra tezei ,,Relațiile moldo-polone în primul sfert al secolului al XVI-lea” a continuat până în noiembrie 1939, când tânărul doctorand este chemat în Armata Română, la școala de ofițeri în rezervă din or. Bacău. Nu reușește însă să absolve cursurile, deoarece, în urma ocupării Basarabiei de către Uniunea Sovietică la 28 iunie 1940, el este nevoit să se întoarcă la Chișinău, unde locuia mama sa.

La 5 august 1941, în zilele când Armata Roșie părăsea Chișinăul, Eugen Russev, mobilizat în unitățile de muncă numite ,,Trudarmia”, este dus în spatele frontului (la acea etapă, basarabenilor nu li se acorda încredere de a purta arma). Este repartizat la muncă în calitate de îngrijitor de animale la ferme colhoznice din regiunea Rostov, apoi din Kirghizstan. La începutul războiului, Comisariatul Învățământului Public al RSSM, împreună cu instituțiile din subordine – Institutul Pedagogic Moldovenesc de Stat și structura științifică – Institutul de Istorie, Economie, Limbă și Literatură – s-au evacuat în or. Buguruslan (reg. Orenburg, RSFSR). În 1943, Comisariatul respectiv începe să traducă manuale pentru școli, pregătindu-se pentru eventuala revenire în RSSM. În această activitate, la 11 februarie 1943, este inclus și E. Russev, rechemat din Kirghizstan. Apoi, la 5 mai al aceluiași an este transferat în funcția de cercetător științific superior la Institutul de Istorie, Economie, Limbă și Literatură.

În toamna anului 1944, E. Russev, împreună cu institutul unde activa, se întoarce la Chișinău. Aici el este solicitat atât ca filolog, cât și ca istoric. În anii 1948–1951, E. Russev este doctorand prin corespondență la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a URSS. Teza sa, „Cronica lui Grigore Ureche – monument al ideologiei feudale din Moldova secolului al XVII-lea” (în limba rusă), conducător științific – profesorul Lev Cerepnin (viitor academician), este susținută cu succes în 1952 în cadrul institutului în cauză. Consiliul Științific decide nu doar să-i acorde competitorului titlul de candidat (doctor) în științe istorice, ci și recomandă autorului să prezinte repetat lucrarea pentru a fi susținută în calitate de teză de doctor (teză de doctor habilitat), deoarece corespundea unui asemenea nivel științific.

La Chișinău, această apreciere a tezei lui Eugen Russev a pus pe foc atât pe unii istorici mediocri, dar slujitori fideli ai regimului, cât și organele de partid, care nu puteau accepta ca un fiu al unui membru al Sfatului Țării, o persoană cu „studii burgheze”, școlită de profesori ,,dușmani ai democrației populare” (la acel moment mentorul său, academicianul P. P. Panaitescu era deținut politic), ar fi putut fi primul doctor în istorie din Moldova. Să nu uităm că anii 1949–1951 erau pentru Basarabia o perioadă de teroare stalinistă (o repetare a terorii din 1937 din Uniunea Sovietică).

În asemenea circumstanțe, un șef de secție de la ziarul ,,Sovietskaia Moldavia”, Igor Svedov, realizează cu mult zel o comandă ,,de sus”, publicând articolul ,,Istoria unei disertații”, în care E. Russev este prezentat drept exponent al tineretului burghez (,,de aur”) din București, care a ascuns că părintele său era un antibolșevic, iar el a proslăvit în teza sa pe boierul Grigore Ureche, feudal exploatator și ,,dușman al poporului”, adversar al prietenilor poporului moldovenesc – cazacii zaporojeni.

Drept urmare, la 26 septembrie 1952, Eugen Russev este concediat din institut pe motivul că este necesar de a fortifica studierea perioadei sovietice, nefiind necesari specialiști în Epoca Feudală. Articolul din ,,Sovietskaia Moldavia” și materialele așa-numitei „discuții” au fost expediate la Moscova în Comisia Superioară de Atestare a Ministrului Învățământului Superior al URSS, care îl privează pe E. Russev de titlul de candidat în științe.

Concomitent cu pierderea serviciului, în condițiile în care putea oricând fi arestat, E. Russev, pentru a o proteja pe soția sa Natalia Ostianu, profesoară la colegiu (numit în acele vremuri „tehnicum”), și pe rudele sale, inițiază procedura de divorț și împreună cu mama sa Ana se stabilesc într-o cămăruță a unui prieten, având drept sursă de existență doar onorariile primite pentru diferite traduceri, în mod special pentru „Dicționarul ruso-român”, editat împreună cu Nicolae Corlăteanu la Moscova și înalt apreciat de către specialiști.

Moartea lui Stalin (1953) și apoi Congresul al XX-lea al PCUS (1956) au adus „dezghețul politic” din perioada lui Hrușciov. În scurt timp, o comisie a Comitetului Central al PCUS combate toate învinuirile la adresa acestuia, calificându-le ca false. Drept urmare, E. Russev este reangajat, la 28 iulie 1953, la Institutul de Istorie, Limbă și Literatură (din 1958 – Institutul de Istorie) al Filialei Moldovenești a AȘ a URSS. În anii 1953–1961, Eugen Russev ocupă succesiv posturile de cercetător științific inferior, secretar științific al institutului, apoi șef de sector. El desfășoară o vastă activitate științifică, colaborează cu personalități notorii, renumiți specialiști din URSS din domeniul istoriei și culturii (academicienii Lev Cerepnin, Dimitri Lihaciov ș.a.), din România (acad. Andrei Oțetea, Mihail Guboglu, renumit turcolog, Paul Mihail, membru de onoare al Academiei Române, profesorul Alexandru Boldur, specialist notoriu al istoriei Basarabiei etc.), cu savanți din Polonia, Bulgaria, Cehoslovacia etc.

La începutul anului 1961, Comisia Superioară de Atestare îi reîntoarce titlul de candidat în științe istorice. Urmează apoi, la 2 august 1961, în ședința solemnă de inaugurare a Academiei de Științe a RSS Moldovenești, numirea sa în funcție de director al Institutului de Istorie și acordarea titlului științific de membru corespondent al AȘM.

Savantul E. Russev activează în postul de director până în 1970, reușind în această perioadă (conformându-se formal directivelor instanțelor superioare) să inițieze noi direcții științifice, să promoveze cadre naționale tinere – absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior din Moldova.

În anii 1970–1982, m. c. E. Russev este angajat în funcția de cercetător științific superior la Institutul de Limbă și Literatură al AȘM, continuând să valorifice moștenirea cultural-istorică a Moldovei medievale. Se stinge tragic din viață la 17 mai 1982.

Întreaga activitate a omului de știință Eugen Russev a fost direcționată spre deschiderea noilor orizonturi în valorificarea moștenirii istorice și culturale a poporului nostru. În acest context vom evidenția câteva direcții.

Încă în anii studenției, E. Russev a sesizat importanța primordială a documentului istoric în procesul de tratare a evenimentelor din trecut. Începând cu 1958, el coordonează o grupă  de medieviști (P. Dimitriu, D. Dragnev, P. Sovetov) care a depistat vechi hrisoave domnești și zapise medievale, scrise în limba slavă și română (în paleografie chirilică româno-slavă), în arhivele din Moscova, Leningrad, Kiev, Odesa, Cernăuți și Chișinău, care cuprind secolele XV–XVII. Drept urmare a acestui efort, în 1961 apare primul volum de documente interne slavo-române ale colecției ,,Moldova în Epoca Feudalismului”. Lucrul asupra acestei colecții a continuat și după plecarea savantului din viață, ajungându-se, în anul 2012, la editarea volumului XII.

În anii 1965–1970, Eugen Russev participă în calitate de redactor responsabil al colegiilor de redacție (al fiecărui volum) și de membru al colectivelor de alcătuitori la editarea a trei volume de documente medievale externe, unite în colecția ,,Relațiile istorice dintre popoarele URSS și România”, inițiate de Academia de Științe a URSS și Academia Română.

O altă direcție științifică promovată de savantul E. Russev chiar de la începutul activității sale a fost studierea și editarea operelor marilor cronicari moldoveni. El a elaborat ample studii introductive la edițiile cronicarilor Ion Neculce (1969, 1974), Grigore Ureche (1971), Miron Costin (1972). A publicat monografiile: ,,Cronicarul Ioan Neculce. Viața și opera” (1956), în colaborare cu V. Coroban, „Cronografia Moldovei din veacurile XV–XVIII” (1977) etc. Lista publicațiilor sale  științifice cuprinde circa 180 de titluri.

Membrul corespondent Eugen Russev pentru prima dată a cercetat în complexitate fenomenul cronicăresc atât sub aspect istoric, cât  și sub cel filosofic și literar și a evidențiat interferențele cultural-spirituale ale civilizației românești cu alte arii de civilizație.

Prin elaborarea studiilor sale monografice consacrate acestei probleme, autorul a reușit să argumenteze într-un singur bloc caracteristicile acestui gen istorico-literar.

În sfârșit, o amplă direcție a cercetărilor omului de știință E. Russev este elaborarea lucrărilor de sinteză în care este expusă caracteristica generală integrală a culturii medievale din Moldova (capitole din „Istoria Moldovei”, 1951; „ „Istoria literaturii moldovenești”, vol. I, 1988 etc.). În aceste lucrări, autorul, nu avea posibilitatea, datorită restricțiilor impuse de regim, să prezinte istoria culturii medievale din Moldova în contextul general românesc, totuși, prin forma de expunere se întrevede unitatea culturală românească. Atunci însă când i-a fost comandată realizarea capitolelor despre cultura medievală românească pentru cartea „Istoria României”, vol. I, lucrare executată sub egida Institutului de Slavistică și Balcanistică al Academiei de Științe a URSS, E. Russev a prezentat un tablou real al unității culturale românești. Cartea însă nu a văzut lumina tiparului, deoarece n-a fost aprobată de CC al PCUS, dar capitolul semnat de savant se păstrează în prezent în fondul ce-i poartă numele din Arhiva AȘM. Constatăm astfel un cercetător consacrat al istoriei și culturii medievale românești din Țara Moldovei în complexitatea sa.

În încheiere am dori să menționăm unele aspecte ale personalității acestui om de știință de excepție. Unul dintre autorii acestui eseu (– D.D.) a avut prilejul să colaboreze cu Eugen Russev într-o echipă ce elabora volumul I al colecției de documente medievale moldovenești „Moldova în Epoca Feudalismului” (menționate mai sus). Stilul de lucru al acestui savant ne-a ajutat nu numai să urmăm rigorile paleografiei medievale, dar și să însușim metodele de cercetare critică a surselor istorice în contextul epocilor când ele au fost scrise. Era cunoscut și ca un orator neîntrecut, care apărea la tribuna adunărilor generale cu discursuri elaborate într-o limbă literară a elitelor, împresurată cu proverbe și zicători, fiind necruțător față de ignoranți și plin de stimă față de colegii cu realizări remarcabile. La întruniri corporative îi cucerea pe cei prezenți cu umorul său nesecat și cu romanțe interpretate cu mult talent.

Suntem convinși că acest om de o inteligență și erudiție aleasă a transmis generației de cercetători din anii 1950–1970 mesajul intelectualității selecte interbelice românești, care consta în probitatea omului de știință, în responsabilitatea lui față de obligațiile pe care și le-a asumat prin acribia cercetărilor realizate. Anume aceste trăsături intelectuale i-au adus  savantului recunoștința colegilor și cititorilor săi. Lucrările savantului Eugen Russev ocupă un loc aparte în tezaurul istorico-cultural românesc și vor rămâne „cărți de învățătură” pentru noile generații de cercetători.

Membru corespondent, doctor hablitat în istorie Demir DRAGNEV
Institutul de Istorie al AȘM

Doctor în istorie Ion XENOFONTOV
Biblioteca Științifică Centrală „Andrei Lupan” (Institut) a AȘM

Legende foto

corespondent.

1.      Membru corespondent Eugen Russev. Muzeul Științei al Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto. Cota arhivistică: 00025

2

2.      Din opera știinţifi că a savantului Eugen Russev. Biblioteca Științifi că Centrală „Andrei Lupan” (Institut) a AȘM. Foto: Ion Xenofontov

3

3.      Casa în care a locuit savantul Eugen Russev (Chișinău, bd. Ştefan cel Mare și Sfânt nr. 159). Foto: Ion Xenofontov, 6 decembrie 2015

4

4.      Placa comemorativă de pe edificiu. Foto: Ion Xenofontov, 6 decembrie 2015

ZECE CURIOZITATI DESPRE BALET IN R. MOLDOVA

Moto: „Dansul este poezia piciorului. ”John Dryden (1631–1700), părintele criticii literare engleze

ec52dbab90d6a19e6a883891403307e2

FOTO: Teatrul Moldovenesc Muzical-Dramatic din Tiraspol, 1939. Arhiva Științifică Centrală a Academiei de Științe a Moldovei. Fond foto: 00079. Mulțumiri domnului Iulian Salagor pentru prezentarea imaginii

Baletul (din latină ballo – dansez) reprezintă o formă de artă scenică muzical-teatrală. Se cunosc mai multe ramuri de balet: de bal, clasic, de caracter, modern, popular-scenic, precum şi din diferite specii ale pantomimei. Vocabula Balet a apărut în Italia în Epoca Renașterii la sfîrșitul sec. XVI, genul artistic fiind considerat de sorginte aristocratică. Iniţial marca un episod de dans, apoi au început să fie numite spectacolele în care dansul era legat de cîntec şi poezie. În sec. XVIII, baletul s-a afirmat ca formă aparte a artei, fiind extins în toată Europa. La sfîrșitul sec. XIX, Rusia devine centru al dezvoltării artei baletului, majoritatea profesorilor de balet fiind francezi. În această perioada au apărut capodoperele baletului mondial „Lacul lebedelor”, „Don Quijote” etc. „Tătuca popoarelor”, Iosiv V. Stalin (1878–1953), era un mare amator de balet. Frecventa toate reprezentările, cunoștea toți balerinii vestiți și imita ținuta balerinilor din genul clasic (verticalitatea).

În spațiul actual al Republicii Moldova, baletul are o biografie relativ tînără.

1. Primele informații despre scenele de balet datează din timpul războiului ruso-turc (1787–1792), atunci cînd în cartierul generalului-feldmareșal rus Gr. Potiomkin (1739–1791), amplasat la Dubăsari, Bender și Iași se organizau baluri.

2. În 1938 Teatrul Moldovenesc Muzical-Dramatic din Tiraspol a montat primul balet, „Poveste din bătrîni” de Valerii (Valerian) Poleakov (1913–1970), în coregrafia lui J. Sidorenco.

3. În 1946–1948, la Teatrul Moldovenesc de Operă și Dramă din Chişinău au fost montate de coregraful și regizorul Gh. Perkun (1916–1983) baletele „Domnişoara-ţărancă” şi „Mirandolina”.

4. În iulie 1957 s-a instituționalizat Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă și Balet. În februarie 1992 redenumit Opera Națională din Chișinău, iunie 2003 – Teatrul Național de Operă și Balet, iar din mai 2012 – Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Republica Moldova.

5. O particularitate a baletului de la sfîrșitul anilor 1950 – 1980 rezidă în sporirea atenţiei montării baletului contemporan pe muzică de compozitori moldoveni. Trupa de balet acorda o atenţie sporită montării spectacolelor naţionale. În 1959 s-a montat baletul „Surorile” de L. Kogan (1927–2007), în 1960 – „Zorile” de V. Zagorschi (1926–2003), „Spada frîntă” (după „Strigoii” de M. Eminescu) de E. Lazarev (n. 1935); în 1980 – „Andrieş” de Z. Tcaci (1928–2006), maestru de balet O. Melnik (n. 1939), în 2007 – „Luceafărul” de acad. E. Doga (n. 1937), maestru de balet Gh. Kovtun (n. 1950).

6. Apogeul baletului în Moldova sovietică a fost atins în perioada în care Marat Gaziev (1924–1988), fiul ultimului șah din Turkmenia, a fost coregraf-șef, în anii 1979–1985, la Teatrul Moldovenesc de Opera și Balet din Chișinău.

7. De la înfiinţarea teatrului şi pînă în prezent un loc semnificativ în repertoriul teatrului îl ocupă baletul clasic.

8. De la sfîrșitul anilor 1980, Colegiul Național de Coregrafie din Republica Moldova a fost principala pepinieră de pregătire a cadrelor în domeniul baletului.

9. „Requiem” după W. Mozart (1756–1791) a fost ultima premieră de balet din Chișinău, care a avut loc la 11 octombrie 2007, coregraf B. Eifman (n. 1947), dirijor A. Samoilă (n. 1950) și scenografie de S. Pastuh (n. 1951) și E. Rapai.

10. Elfrida Coroliov (Koroliova), balerină, doctor în studiul artelor (1974), angajată la Academia de Științe a Moldovei din 1968, cercetător științific la Institutul Patrimoniului Cultural (din 2008) al Academiei de Științe a Moldovei, autoare a 12 monografii și sute de articole, studii științifice și enciclopedice, de popularizare a științei, este cercetătorul științific nr. 1 în Republica Moldova în domeniul baletului. Potrivit E. Coroliov (Koroliova), baletul a atins apogeul în cadrul marilor imperii (Imperiul Țarist, Uniunea Sovietică) și necesita resurse financiare substanțiale pentru a fi dezvoltat. Dacă genul clasic (verticalitatea) redă autoritatea, luarea de poziții, ambiția, atunci genul modern – cu modificarea ondulată a poziției – redă spiritul epocii în care trăim, flexibilitate, criza de valori, pierderea identității. Recent, E. Coroliov (Koroliova), împreună cu Nicolae Aga, balerin, pedagog, coregraf, cercetător științific, au elaborat prima ediție enciclopedică din Republica Moldova consacrată baletului. Lucrarea, în volum de 304 pagini, ilustrată color, a fost editată în cadrul Bibliotecii Științifice Centrale „Andrei Lupan” (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei, conducător de proiect fiind Constantin Manolache, responsabil de ediție – Ion Xenofontov, redactor – Tamara Osmochescu, iar designeri Vitaliu Pogolșa și Valeriu Oprea. Ediția enciclopedică va fi lansată în decembrie anul curent la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Republica Moldova.

 Ion XENOFONTOV, doctor în istorie

2 copy

Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Republica Moldova. Foto: Ion Xenofontov, 26 noiembrie 2015

3 copy

Soții Terentiev în „Requiem” de W. Mozart, 11 octombrie 2007. Arhiva foto a Bibliotecii Științifice Centrale „Andrei Lupan” (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei

4 copy

Cercetătorii Elfrida Coroliov (Koroliova) și Nicolae Aga, autorii primei enciclopedii consacrate baletului moldovenesc. Foto: Ion Xenofontov, 27 noiembrie 2015

Sursă: Ion Xenofontov, Zece curiozități despre balet în Republica Moldova, în Moldova Suverană. Cotidian național independent, nr. 170 (1926), 3 decembrie, 2015, p. 2.

ZECE CURIOZITĂȚI DESPRE MONEDA ÎN REPUBLICA MOLDOVA

„Banul este nervul și sufletul unei țări”
Joachim I. Becher (1635–1682)

Moneda constituie un element increat al funcționării structurilor politice, militare economice etc., constituind și un factor de propagandă culturală. Anterior existenței banilor, bogăția era calculată prin deținerea de vite și metale prețioase (aur, argint). Monedele, metal imprimat cu un sigiliu, au apărut mai întîi în Asia Mică la sfîrșitul sec. XVIII î. Hr. Tot în Asia Mică se consideră că a activat la începutul sec. V î. Hr. primul bancher, Pithius. Potrivit unei legende grecești, legislatorul Solon (638–558 î. Hr.) a bătut monede cît roata carului, pentru  a-i dezvăța pe oameni să acumuleze în exces. Anunțați de gîște de atacul galilor, romanii i-au mulțumit zeiței Moneta, căreia i-au dedicat moneda (română), moneta (latină, rusă), money (engleză), monnaie (franceză). Pe suprafața monedei „habitează” circa 100 de bacterii, inclusiv colibacii și stafilococi. În Japonia există dispozitive speciale care dezinfectează banii la o temperatură de 200ºC. Peste jumătate din bancnotele de 50 și 100 de dolari furnizate de bancomate (ATM) au pe ele urme de cocaină. Se consideră că cele mai curate bancnote sunt euro, care sunt prelucrate cu o soluție anti-microbiană.

În spațiul actual al Republicii Moldova, circuitul monetar a traversat diferite zone de contact dintre civilizații (dinspre Asia Centrală, Orientul Apropiat, Africa de Nord și chiar dincolo de Oceanul Atlantic) și drumuri comerciale internaționale.

  1. Vîrfurile de săgeată sunt considerate primele obiecte premonetare de pe litoralul de vest și de nord al Mării Negre, nordul Dunării și limanul Nistrului.
  2. Cele mai multe monede islamice (numite și cufice, după tipul de scriere a legendelor arabe, care provine de la orașul Kufa de pe Eufrat, important centru comercial al lumii musulmane) datate cu secolele IX-X din arealul pruto-nistrean s-au semnalat în satul Echimăuți, raionul Rezina. Actualmente, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei se găsesc nouă dirhemi descoperiți în această localitate, un fragment de dirhem și un lingou de argint de 9,35 g.
  3. Primele emisiuni monetare moldovenești aparțin lui Petru I Mușatinul (1375–1391), și au fost influențate de semnele bănești ale Poloniei și Rusiei de Halici.
  4. La baza sistemului monetar moldovenesc a stat un sommo, unitate ponderală aplicată în Hoarda de Aur. Unitatea monetară moldovenească cu o greutate medie de pînă la un gram la diametru de 18-19 mm a fost numită groș.
  5. Alături de emisiuni monetare proprii în Evul Mediu în Moldova au circulat multe monede străine, care au avut un impact major asupra sistemului monetar. De exemplu, de la denarul de argint, emis în Slovenia, provine denumirea de bani.
  6. În anii 1848–1859 în Moldova și Muntenia circulau concomitent circa 80 de specii monetare de diferite valori, unele ieșite din uz în țara lor de origine.
  7. După Unirea Principatelor Române (1859) în 1867 a fost emisă legea de constituire a unui sistem monetar, leu divizat în 100 de bani.
  8. Începînd cu 29 noiembrie 1993, în Republica Moldova a fost pus în circulație leul (la cursul unic de 1 leu contra 1000 de ruble). Varianta grafică a leilor tipăriți în Franța a fost executată de pictorul Gheorghe Vrabie. Începînd cu ziua de 2 decembrie 1993, ora 18.00, leul moldovenesc este considerat unicul mijloc legal de plată pe teritoriul republicii.
  9. În Republica Moldova numismatica, știința monedelor, este cercetată de mai mulți specialiști. Din 2011, de exemplu, la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, conf. univ. dr. Sergiu Matveev, organizează anual colocviul de numismatică și a editat deja cinci „Conspecte numismatice”, care includ 48 de studii în domeniu.
  10. Prima lucrare enciclopedică consacrată monedei în Republica Moldova, editată sub egida Bibliotecii Științifice Centrale „Andrei Lupan” (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei a fost elaborată de o echipă de cercetători din Republica Moldova (Silviu Andreș-Tabac, Ana Boldureanu, Lilia Dergaciova) și România (Eugen Nicolae, Mihai Dima, Dan Ilie, Theodor Isvoranu, Ana-Maria Velter și Aurel Vîlcu), conducător de proiect fiind Constantin Manolache, iar responsabil de ediție – Ion Xenofontov. Lucrarea în volum de 505 pagini a fost lansată la 30 octombrie 2015 în cadrul Simpozionului XV de Numismatică de la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.

Ion XENOFONTOV, doctor în istorie

 1

2

 1-2. File din ediția enciclopedică „Moneda în Republica Moldova”, Chișinău, 2015

3

  1. Banca urbană a Chişinăului (actualmente, Sala cu Orgă) în perioada interbelică. Biblioteca Naţională a României. Număr de inventar: 190794
  2. Banca Românească din Bălţi în perioada interbelică. Biblioteca Naţională a României. Număr de inventar: 164435
  3. Secvență de la lansarea volumului „Moneda în Republica Moldova”. De la stînga la dreapta: Silviu Andreș-Tabac, Ana Boldureanu, Ion Xenofontov. Foto: Andrei Emelciuc, 30 octombrie 2015

Sursă: Ion Xenofontov, Zece curiozități despre moneda în Republica Moldova, în Moldova Suverană. Cotidian național independent, nr. 166 (1922), 26 noiembrie, 2015, p. 2.

УЧЕНЫЕ-ОСНОВАТЕЛИ АКАДЕМИИ НАУК МОЛДОВЫ. ЭНЦИКЛОПЕДИЧЕСКИЙ ПОДХОД

МІЖНАРОДНА НАУКОВА КОНФЕРЕНЦІЯ «УКРАЇНСЬКА ЕНЦИКЛОПЕДИСТИКА»
Манолаке Константин, кандидат наук, доцент
Ксенофонтов Ион, кандидат наук
Центральная научная библиотека «Андрей Лупан» (Институт) Академии наук Молдовы

Доклад посвящен вопросу истории становления энциклопедистики в Молдове, в частности, раскрывается вклад ученых-основателей Академии наук Молдовы в развитие энциклопедического дела.

УЧЕНЫЕ-ОСНОВАТЕЛИ АКАДЕМИИ НАУК МОЛДОВЫ. ЭНЦИКЛОПЕДИЧЕСКИЙ ПОДХОД

Ключевые слова: Академия наук Молдовы, энциклопедия, энциклопедистика.

SCIENTISTS-FOUNDER OF THE ACADEMY OF SCIENCES OF MOLDOVA. ENCYCLOPEDIC APPROACH

The report focuses on the issue of the history of encyclopedistics formation in Moldova, in particular, the contribution of scientists and founders of the Academy of Sciences of Moldova in the development of encyclopedic affair is revealed.

Keys words: Academy of Sciences of Moldova, encyclopedia, encyclopedistics.

Sursa: http://encyclopedia.com.ua

ZECE CURIOZITATI DESPRE SPORTUL MOLDOVENESC

Sportul (engl. sport – joc, distracţie) înglobează o serie de acţiuni de practicare a exerciţiilor fizice în vederea obţinerii de către individ sau colectiv a perfecţionării posibilităţilor morfo-funcţionale şi psihice. Primele competiţii sportive datează din 1580 î.Hr. în Grecia antică. La sfîrşitul sec. XIX se formează asociaţii sportive internaţionale. La mijlocul anilor 1970, în RSS Moldovenească 480,5 mii de persoane (în 1975 numărul total al populaţiei constituia 3 868,9 mii) practicau 37 de discipline sportive. Actualmente, cultura fizică şi sportul în ţara noastră sînt într-un con de umbră. Potrivit ultimelor date oficiale ale Biroului Naţional de Statistică, în 2013, în Republica Moldova, cu o populaţie de 3 559,5 mii de oameni doar 108,7 mii de persoane practicau sportul. Numărul de sportivi în grupe constituie 34,3 mii, inclusiv 19,0 mii – începători; 15,0 mii – avansaţi; 0,7 mii – de înaltă măiestrie sportivă. Sportivi de categorie înaltă: 2663 – categoria I juniori; 537 – categoria I; 3192– categoriile I, II; 124 – candidaţi de maeştri; 75 – maeştri ai sportului; 11 – maeştri internaţionali ai sportului. Numărul de şcoli sportive este de 89, inclusiv 32 specializate. În ţara noastră funcţionează 4901 de construcţii sportive, inclusiv 51 de stadioane cu tribune de 500 de locuri şi peste. Cele mai multe bazine de înot se află în Chişinău – 16, din totalul de 24.

3ce74a8ad50d317ce956f028fde49a6b

Articolul în întregime

ZECE CURIOZITATI DESPRE MANASTIREA JAPCA

Lăcaşul monahal Japca, singurul care funcţionează neîntrerupt de la înfiinţare, face parte din grupul nordic de mănăstiri amplasate de-a lungul fluviului Nistru. Este plasat la o distanţă de 2 km de localitatea omonimă, 40 km de centrul raional Floreşti şi 160 km de Chişinău. Ca majoritatea aşezămintelor monahale de pe malurile fluviului Nistru şi ale afluenţilor săi, complexul monahal Japca a fost întemeiat pe baza schitului rupestru din apropiere, stabilit, după unii cercetători, cu sec. XV. În a doua jumătate a sec. XVIII are loc „coborîrea” schitului la poalele falezei, fapt generat de inundaţiile care au înnămolit încăperile rupestre, urme menţinute şi actualmente în stratul gros de aluviuni din chilii. În 1818, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a transformat schitul Japca în mănăstire. Pînă în 1916 mănăstirea a fost de monahi, iar la 26 martie 1916 a fost reorganizat în lăcaşului sfînt de monahii. Aici au venit călugăriţe refugiate din Lesna, Polonia rusească (teritoriu anexat de Rusia în a doua jumătate a sec. XVIII), Poneataevsk (regiunea Nijegorodsk), Elizavetinsk (or. Ialta), Ioan Predteci (Petersburg).

a83d0b261a624aa50eab280bd6c381f6

  1. Potrivit Pomelnicului Mănăstirii Japca (1872), originea toponimului Japca ar proveni de la rusescul şapkacăciulă, supoziţie ce ar putea fi confirmată din punct de vedere geologic. Astfel, în stînca de la Japca, pe lîngă varietăţile de calcare aşezate stratiform, există o construcţie recifale, cunoscută în publicaţiile de specialitate ca biohermul Japca. Partea mediană reprezintă o ramificaţie, iar în direcţie terminală reciful se reduce în dimensiuni şi capătă o formă asemănătoare cu o cupolă, cunoscută în lexicul geologic sub denumirea de căciulă (şapka).
  2. În mentalul colectiv, bolovanii desprinşi din Stînca Japca – formaţiune rifogenă, cu altitudinea absolută de 143 m, suprafaţa de 10 ha din apropierea mănăstirii erau percepuţi ca reminiscenţe ale luptei dintre uriaşi.
  3. Dacă la începutul sec. XIX colina înaltă de piatră (numită „Purice”) era acoperită cu pădure şi floră bogată, actualmente, din cauza acţiunilor factorului antropogen, această zonă este văduvită de vegetaţie silvică.
  4. În secolul al XIX-lea se afirma că primăvara primele priveghetori veneau la mănăstirea Japca şi în localităţile din împrejurimile acesteia.
  5. Mănăstirea este expusă la riscuri majore de alunecări de teren, surpări şi rostogoliri. Este acţiunea unor instantanee ale blocurilor masive de roci, formate pe parcursul cutremurelor de pămînt, uneori în anotimpurile de tranziţie (toamnă şi primăvară) sau în timpul procesului de îngheţ – dezgheţ. În 1980, mănăstirea a avut de suferit de pe urma alunecărilor de teren. Acestea au afectat partea de sus a terasei, căile de acces spre biserica rupestră şi însăşi vechiul lăcaş monahal. A fost distrus gardul din piatră al mănăstirii şi cîteva anexe de gospodării. Muncitorii au evacuat, timp de patru luni, pămîntul cu patru camioane care, în urma alunecărilor de teren, ajunsese pînă în interiorul mănăstirii. Pentru înlăturarea dezastrului natural reparaţia şi întreţinerea mănăstirii de pe urma alunecărilor de teren s-au cheltuit 15.000 de ruble.
  6. Teritoriul din proximitatea mănăstirii Japca este locuit de amfibii şi reptile, înscrise în documentele europene privind conservarea speciilor şi habitatelor (Convenţia de la Berna, Lista Roşie a Europei); patru specii de lilieci (două colonii populează în stîncile din apropierea mănăstirii, iar una în clopotniţa mănăstirii); 130 de specii de păsări, inclusiv 22 de specii pe cale de dispariţie; vidre, insecte rare etc.
  7. Pe teritoriul mănăstirii se află trei izvoare cu apă cristalină: Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, Sfîntul Nicolae şiIoan Botezătorul. Izvoarele vin din orizonturile de apă freatică din straturile de roci de vîrsta sarmaţianului mediu. Se caracterizează printr-un debit relativ constant. Apa are proprietăţi curative şi o temperatură de 10-11 grade. Pelerinii se aprovizionează cu apă din aceste izvoare. Localnicii afirmau că aceste izvoare au putere asupra enoriaşilor.
  8. Mănăstirea Japca are o privelişte pitorească, fiind comparată cu un ,,cuib de vulturi pe înălţimea malului stîncos din dreapta Nistrului”, configurată în formă de semicerc.
  9. La mănăstire a slujit cel mai enigmatic şi longeviv călugăr din Basarabia, Paisie. Acest „călugăr excentric”, „intrat în călugărie încă în chiliile de peşteră”, adică înainte de 1770, purta haine vechi sau le învechea timp de o zi pe cele noi. Odăjdiile îi erau în permanenţă peticite. La fel proceda şi cu bocancii. Într-un timp avea un papuc de pe timpul ieromonahului Calist (1810-1818) şi altul de pe timpul arhimandritului Sinesie (1822-1824). Paisie a murit la mănăstire la vîrsta de 115 ani.
  10. La Şcoala-internat de la mănăstirea Japca a învăţat Timofei Cazac (1902–1967), gardă de corp al liderului bolşevic V. I. Lenin (1870–1924), iar mai tîrziu unul dintre primii preşedinţi de colhoz din Uniunea Sovietică.

Dr. Ion XENOFONTOV,
Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan” (Institut) a Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Sursa: Moldova Suverană, nr. 102 (1858), marți, 14 iulie 2014, p. 2

PRIMA CARTE DIN COLECŢIA „ISTORIA ŞTIINŢEI”

Prima lucrare din colecţia „Istoria ştiinţei” (coordonator al seriei „Ştiinţe socio-umanistice” – membrul corespondent Demir Dragnev) – Comisia Gubernială Ştiinţifi că a Arhivelor din Basarabia (sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX) – este semnată de cunoscutul istoric Ion Jarcuţchi.

Print

Coordonatorii colecţiei „Istoria ştiinţei”:
Mircea BOLOGA, academician
Maria DUCA, membru corespondent
Demir DRAGNEV, membru corespondent
Recenzenţi: 
Andrei EŞANU, academician
Demir DRAGNEV, membru corespondent