MANIFESTARE ȘTIINȚIFICĂ

Participanți la Sesiunea Științifică Anuală, organizate de Agenția pentru Știință și Memorie Militară, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice și Institutul de Istorie. Partenerii evenimentului au fost Universitatea de Stat din Moldova și Asociația de Istorie Militară. Foto: Sveatoslav Rotar, 22 decembrie 2023
411521265_696855425871155_3107470963437714156_n (1)

NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI 2020

Noaptea Cercetătorilor Europeni – celebrarea științei și cercetării – este o inițiativă a Uniunii Europene sprijinită prin Acțiunile Marie Skłodowska-Curie, care își propune să aducă cercetătorii mai aproape de publicul larg, să demonstreze diversitatea și impactul științei, dar și să motiveze tinerii să aleagă o carieră în cercetare.

În 2019, evenimentul organizat în peste 400 de orașe europene a atras peste 1.5 milioane vizitatori!

În Republica Moldova, Noaptea Cercetătorilor Europeni se află la a 7-a ediție. Anul acesta, evenimentul va avea loc pe 27 noiembrie 2020, atât offline, cât și online!

Cercetătorii se vor întâlni cu publicul și își vor prezenta activitățile prin experimente practice, spectacole științifice, jocuri, teste, concursuri, expoziții și activități digitale. Copiii, tinerii și familiile vor descoperi cercetarea, știința și inovația într-un mod distractiv.

Вебинары издательства Wiley 18 и 19 декабря

Приглашаем принять участие в серии открытых вебинаров, которые издательство Wiley проводит в декабре.
Безымянный

18 декабря, 11:00

Как опубликовать статью в журнале с высоким импакт-фактором: cоветы редактора Wiley

Для регистрации на вебинар пройдите по ссылке: https://secure.wiley.com/RU_Event25

18 декабря, 14:00

Поиск научной информации и подходящего журнала для публикации на платформе Wiley Online Library

Для регистрации на вебинар пройдите по ссылке: https://secure.wiley.com/RU_Event26

19 декабря, 10:00 или 14:00

Как найти журнал Wiley для публикации в открытом доступе

Для регистрации на вебинар пройдите по ссылке: https://secure.wiley.com/RU_Event27

Перед началом вебинара ознакомьтесь, пожалуйста, с видео-инструкцией по подключению, пройдя по этой ссылке:

https://youtu.be/PZa8wlx_piM

Editura LUMEN are placerea de a va invita la lansarea volumului “Enciclopedia curiozitatilor”, a distinsului autor Dr. Ion Valer Xenofontov, de la Academia de Stiinte a Moldovei, Republica Moldova.

Alaturi de autor, vor prezenta volumul invitatii Domniei sale,

Dr. Lidia PRISAC | Academia de Ştiinţe a Moldovei, Republica Moldova

Prof. Univ. Dr. Antonio SANDU | Universitatea Ştefan cel Mare din
Suceava, România

Va invitam sa fiti alaturi de autor si invitatii acestuia Sambata, 13 mai, incepand cu ora 14:00, in zona de evenimente II, Agora Ex Libris, din Palas Mall Iasi.

Despre volum, citam:

“Curiozitățile lui Ion Valer Xenofontov sunt adevărate revelații despre ce este/cine este în preajma noastră, despre ceea ce se întâmplă – dramatic sau tragic chiar – în lumea animalelor, despre fenomenele care ne marchează negativ, corupție, despre ce au reprezentativ valoric localitățile noastre.”

Mihai CIMPOI, membru titular (academician) al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române

“Unul dintre cei mai rafinați cercetători autohtoni este istoricul Ion Valer Xenofontov, o adevărată fire enciclopedică, care discerne cele mai importante evenimente și aspecte legate de instituții și personalități.”

Preot Octavian MOȘIN, doctor în teologie (istorie), conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova.

Lansare_Ion_XENOFONTOV_2017_60x85_V2 (1)

ANUNȚ. PREZENTAREA OPEREI DOCTOR HABILITAT IN MEDICINA, PROF. UNIV. GHEORGHE BACIU

Joi, 23 iunie 2016, ora 14:00 la Biblioteca Științifică Centrală „Andrei Lupan” (Institut) (str. Academiei nr. 5A), va avea loc Prezentarea operei doctor habilitat în medicină, prof. univ. Gheorghe BACIU, medic legist, specialist în criminalistică, cadru didactic, pedagog, cercetător științific, fondator de școală științifică, manager, inventator, publicist, istoric, jurist…

Безымянный

La eveniment sunt invitați  reprezentanți ai mediului științific, academic și universitar.

Manifestarea este deschisă pentru reprezentanții mass-media.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al Academiei de Stiinte a Moldovei
Sediul central: bd Stefan cel Mare si Sfant, nr. 1
MD-2001, Chisinau, Republica Moldova
Tel: 022 27-22 54, 069167028

CONFERINȚA ȘTIINȚIFICĂ. ACADEMIA DE ȘTIINTE A MOLDOVEI: EVOLUȚIE, INSTITUȚIONALIZARE, PERSONALITĂȚI (1946-2016)

La 16 iunie 2016, începând cu ora 9:00, în Sala Azurie a AȘM  (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1) va avea loc Conferința științifică „Academia de Științe a Moldovei: Evoluție, instituționalizare,  personalități (1946-2016)”.  Conferința este dedicată aniversării a 70-a de la crearea primelor instituții de cercetare și a 55-a de la fondarea Academiei de Științe a Moldovei.

conferintzaF_1

La eveniment sunt invitați membri titulari și corespondenți ai AȘM, reprezentanți ai mediului științific academic și universitar, Președinției, Parlamentului și Guvernului, corpului diplomatic, asociațiilor culturale și de creație, altor instituții cu care colaborează Academia de Științe.

Un discurs inaugural va prezenta președintele Academiei de Științe a Moldovei,
Academician Gheorghe DUCA

Conferința științifică va fi structurată în două sesiuni.
În cadrul Sesiunii I comunicări științifice vor prezenta:
Acad. Mircea BOLOGA
Acad. Teodor FURDUI
Acad. Demir DRAGNEV
Acad Sveatoslav MOSCALENCO

În cea de-a II-a Sesiune comunicări științifice vor prezenta:
Acad. Mihai CIMPOI
Acad. Ion BOSTAN
Acad. Gheorghe GHIDIRIM
Acad.  Mitrofan CIOBANU
Acad. Vasile MICU

Moderator
Mem.cor. Ion GUCEAC, vicepreședinte al Academiei de Științe a Moldovei

Programul include:
Inaugurarea Expoziției de fotografii și documente și proiectare filmului „Academia de Științe a Moldovei: retrospectivă documentară (1946–2016)”;

PROGRAM-INVITATIE

La eveniment sunt invitați reprezentanții mass-media.

Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM

SIMPOZIONUL XV DE NUMISMATICĂ 29-30 OCTOMBRIE 2015

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române din Bucureşti şi Societatea Numismatică din Republica Moldova a organizat între 29-30 octombrie 2015 SIMPOZIONUL XV de NUMISMATICĂ, lucrările căruia s-au desfăşurat în incinta Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei.

_DSC3846

La eveniment au participat cercetători numismaţi din România, Ucraina şi Republica Moldova. În cadrul Simpozionului au fost prezentate comunicări ştiinţifice din domeniul numismaticii antice, medievale, moderne şi contemporane, a heraldicii, dar şi a altor ştiinţe auxiliare ale istoriei, care reprezintă rodul activităţii acestor cercetători. Aceste comunicări, care vor fi şi publicate ulterior reprezintă contribuţii importante în studierea istoriei circulaţiei monetare de pe teritoriul Moldovei din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, a istoriei economice din regiune, dar şi a valorificării descoperirilor monetare. Programul simpozionului poate fi găsit aici.

_DSC3849

În cadrul simpozionului a avut loc lansarea volumului MONEDA ÎN REPUBLICA MOLDOVA, coordonatori Ana Boldureanu şi Eugen Nicolae, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan”, Chişinău, 2015. Volumul cuprinde un cuvânt-înainte al preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca, şi a fost realizat de specialişti de la Chişinău – Ana Boldureanu (Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei), Lilia Dergaciova (Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei), Silviu-Andrieş Tabac (heraldist de Stat), şi de la Bucureşti – Ana Maria-Velter (Muzeul Naţional de Istorie a României), Mihai Dima, Dan Ilie (Banca Naţională a României), Theodor Isvoranu, Eugen Nicolae, Aurel Vîlcu (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române).

Program Simpozion

Sursa: nationalmuseum.md

CONFERINȚA CENTRALĂ ȘI EST EUROPEANĂ LUMEN: NEW APPROACHES IN SOCIAL AND HUMANISTIC SCIENCES. LUMEN NASHS 2015

Header_NASHS2015_transparency-1024x356

Conferința Centrală și Est Europeană LUMEN: New Approaches in Social and Humanistic Sciences.  LUMEN NASHS 2015 (11-13 septembrie 2015)

Central and Eastern European LUMEN Conference: New Approaches in Social and Humanistic Sciences: NASHS 2015 (11th-13th September 2015)

și/and

Simpozionul internațional: Cercetări în domeniul istoriei științei. Aspecte interdisciplinare. Ediţia a IV-a (11-12 septembrie 2015)

International Symposium: Interdisciplinary aspects of the researches in the history of science area. Edition IV (11th-12th September 2015)

Locul desfășurării/Place: Republica Moldova, Chișinău, str. Academiei 5A
Organizator: Centrul de Cercetări Socio-Umane LUMEN, Asociatia LUMEN, LUMEN Media UK
Coorganizator: Instituția Publică Biblioteca Științifică Centrală „Andrei Lupan” (Institut)

 

LUMEN Association, LUMEN Research Center, LUMEN Conference Center and LUMEN Media Publishing, UK invite you at the newest scientific event developed in partnership with Public Institution Central Scientific Library “Andrei Lupan” (Institute) of the Academy of Sciences of Moldova – Central and Eastern European LUMEN Conference: New Approaches in Social and Humanistic Sciences: NASHS 2015, which will take place between 11th-13th of September 2015, Chisinau, Moldova.

We are honored to invite you to the Central and Eastern European LUMEN Conference: New Approaches in Social and Humanistic Sciences: NASHS 2015.

This event is a joint event with the International Symposium: Interdisciplinary aspects of the researches in the history of science area. Edition IV.

The LUMEN NASHS 2015 CEE International Conference ims to highlight new approaches appeared in last decades in social sciences and humanities, aiming to bring together different research studies in social sciences which, through a rigorous and innovative methodology, to respond integrated to the need for innovation in these areas. The conference aims at presenting, disseminating and promoting international scientific research results, and increase the international visibility of research activity.

Fields of interests:

Social sciences and humanities (ex: sociology, communication, education, social work, philosophy, ethics, history, law, politics etc.) See http://lumen.international/nashs2015/aims-topics-nashs-2015/

Early registration deadline for basic participation subscriptions (free of charge for oral presentation- until 15th June 2015) Please see http://lumen.international/nashs2015/deadlines-fees-nashs-2015/

LUMEN NASHS2015 Publication opportunities:

- ISI Proceedings Volume Publication (ISBN)
The proceedings volume of the Conference will be proposed to ISI Conference Proceedings Citation Index – Thomson Reuters to be included in the list.

- Publication in Journals covered in International Databases (ISSN) – special issue of LUMEN journals
Postmodern Openings – www.postmodernopenings.com
Revista Romaneasca pentru Educatie Multidimensionala – www.revistaromaneasca.ro
LUMEN – Logos Universality Mentality Education Novelty (Social Sciences, Philosophy and Humanities, Law and Political Sciences, Economy)

Enquiries: [email protected]
Web address: http://lumen.international/nashs2015/
Sponsored by: LUMEN Association- LUMEN Research Center in Social and Humanistic Sciences
Host organization contact information: tel: (373 22) 27-73-05, fax: (373 22) 22-18-99, www.enciclopedia.asm.md

SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL „CERCETĂRI ÎN DOMENIUL ISTORIEI ȘTIINȚEI. ASPECTE INTERDISCIPLINARE, EDIȚIA II”

Simpozionul internațional: Cercetări în domeniul istoriei științei. Aspecte interdisciplinare, ediția II
Organizator: Institutul de Studii Enciclopedice
Data desfășurării: 6–7 Septembrie, 2013
Locul desfășurării, adresa: Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 1, biroul 502
Informații de contact: Ion Xenofontov, tel: (37322)  27-73-05, fax: (37322) 22-18-99
www.enciclopedia.asm.md

International Symposium: Interdisciplinary aspects of the researches in the history of science area, edition II
Organizer: Institute of Encyclopaedic Research
Date: 6–7 September, 2013
Place: Ștefan cel Mare și Sfânt Avenue, nr. 1, office 502
Contact information: Ion Xenofontov, tel: (37322)  27-73-05, fax: (37322) 22-18-99
www.enciclopedia.asm.md

Международный симпозиум: Исследования в области истории науки. Междисциплинарные аспекты, выпуск II
Организатор: Институт энциклопедических исследований
Дата проведения: 6–7 сентября, 2013
Место проведения: Пр. Штефан чел Маре  1, каб. 502
Контактная информация: Ион Ксенофонтов, тел: (37322)  27-73-05, факс: (37322) 22-18-99
www.enciclopedia.asm.md

SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL – PROBLEME ACTUALE ALE CERCETĂRILOR ENCICLOPEDICE. SPECIFICUL NAŢIONAL

În perioada 10 – 11 noiembrie 2011 Institutul de Studii Enciclopedice al Academiei de Științe a Moldovei, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Enciclopedice al Academiei Naționale din Ucraina și Editura Enciclopediei Belaruse „P. Brovka” organizează simpozionul internațional cu genericul Probleme actuale ale cercetărilor enciclopedice. Specificul naţional. Ediţia a II-a.

Articolul în întregime